FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - BARCELONA, 11 AUGUST, 20:15, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO ŞI M.GSP.RO

"Extratereştrii" liniştesc România » Barcelona vine la Bucureşti cu toate vedetele, inclusiv Messi

Articol de , - Publicat joi, 26 iulie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 25 iulie 2012 23:58

Messi spune că problema sa medicală nu e gravă, Vilanova zice că vine cu toţi jucătorii importanţi, inclusiv starurile care au cîştigat ultimul Euro


Uff, greu cu Messi! Starul argentinian, antrenorul Tito Vilanova, dar şi organizatorii au transmis ieri mesaje ferme prin care dădeau asigurări că Leo va fi la Bucureşti, pe 11 august, cînd e programat superamicalul cu Dinamo.

A lipsit marţi, în partida de la Hamburg, cîştigată de catalani cu 2-1, dar nu va rata şi meciul de sîmbătă de la Casablanca. Messi şi-a liniştit fanii care-l aşteaptă la Bucureşti. Argentinianul s-a pregătit normal ieri şi va fi pe teren cu Raja. Barca nu vrea să piardă un milion de euro (jumătate din reţetă!), clauza pusă de marocani pentru prezenţa lui sud-americanului! "Nu am mers în Germania din precauţie. Problema mea medicală nu e gravă, am doar o contuzie şi un hematom", a anunţat Lionel pe Tencent Weibo, echivalentul chinezesc al reţelei de socializare Twitter.

Minimum 3 campioni continentali
Cei care susţin logistic evenimentul din România susţin că au luat legătura cu oficialii catalani, iar aceştia i-au asigurat că problema medicală a lui Messi nu e gravă: "Va fi sigur prezent la Bucureşti, conform clauzei contractuale". Vilanova a oferit ieri prima declaraţie oficială vizavi de amical şi a dat asigurări că va veni cu starurile în România. Campionii europeni spanioli îşi vor încheia vacanţa pe 30 iulie. Conform clauzelor, trebuie să fie prezenţi cel puţin 7 titulari dintre cei cu care Barcelona a abordat sezonul trecut şi neapărat 3 care au participat la ultimul Euro.


"Ne bucurăm foarte mult de venirea la Bucureşti. Acesta va fi ultimul test înainte de începerea noului sezon. Vor fi prezenti toţi jucătorii, în primul rînd toţi campionii europeni spanioli, şi ne aşteptăm să fie un mare spectacol"
Tito Vilanova, antrenor Barcelona

"Messi e cel mai bun fotbalist al lumii, vrem să-l avem adversar la amicalul de gală"
Andrei Cristea, atacant Dinamo

Noutăţi despre :
- Barca va sosi la Bucureşti pe 10 august. Avionul clubului, un Airbus 321, va ateriza la "Otopeni" la ora 20:30, venind direct de la Goteborg, unde catalanii joacă un amical, pe 8 august, cu Man United.
- Trupa blaugrana va părăsi Bucureştiul imediat după încheierea partidei cu Dinamo şi declaraţiile din zona mixtă, în jurul orei 23:30.
- Întreaga delegaţie va sta la Radisson Blu, pe Calea Victoriei.
- DigiSport a cumpărat drepturile neexclusive de televizare, însă şi alte televiziuni pot prezenta imagini, încă nu s-a clarificat exact situaţia.
- Oaspeţii au solicitări normale: fructe proaspete în vestiar, ceai, cafea, apă plată şi gazoasă, gheaţă.
- Spaniolii vor juca în echipamentul secund, galben-portocaliu.
- De zilele viitoare, biletele se pot cumpăra nu doar de pe biletenationalarena.ro, ci şi de la orice punct de vînzare Eventim, magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, oriunde în ţară, dar şi de la casele de bilete ale Naţional Arena şi Dinamo.

"Zîna" şi "cîinii"
Roş-albii au semnat un parteneriat pe 4 ani cu "Acibadem Hospitals Group", care a devenit sponsorul medical oficial, o premieră în România. Turcii mai au contracte cu Galatasaray, Fenerbahce, Beşiktaş, Steaua Roşie Belgrad, Partizan, ŢSKA Sofia şi Levski, la Acibadem s-au "reparat" Gudjonssen, Dani Coman, Hakan Şukur, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, dar şi Andreea Marin, care a participat ieri la eveniment. "Dinamoviştii sînt pe mîini bune, o spun cu toate sinceritatea, mai ales că am o simpatie şi pentru acest club, şi pentru Acibadem", a declarat "Zîna".

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (11)
xzx
xzx  •  27 Iulie 2012, 00:00
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

esti PENAL rau cu acelasi comentariu de 6 luni.Il repeti de 10-20 de ori pe zi)))

alpin
alpin  •  26 Iulie 2012, 09:15

Toata lumea are de castigat din acest amical. Barca face un antrenament util si incaseaza si ceva bani; organizatorii raman cu... ce ramane. Singura care pierde este... Dinamo! Asa-i romanul, smecher. Fura de la el si da altuia.

andr007
andr007  •  26 Iulie 2012, 07:51

Insa Dinamo o sa joace cu echipa a 2-a, sa-si menajeze titularii pentru confruntarea cu Rapid. :)))))

Vezi toate comentariile (11)
Comentează