FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA - CLINCENI 1-2

Adrian Falub, surprins după primul succes pe banca Academicii Clinceni: „Mă așteptam să fie mai multe greșeli” + cum i-a motivat pe jucători pentru meciul contra oltenilor

Adrian Falub
Adrian Falub

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 decembrie 2021 19:43 / Actualizat vineri, 10 decembrie 2021 20:19

FCU Craiova a pierdut acasă cu Academica Clinceni, scor 1-2. La finalul partidei, antrenorul ilfovenilor, Adrian Falub, s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, care leagă două succese consecutive în Liga 1.

Tot ce trebuie să știi despre Liga 1

„O victorie meritată, am știut să-i blocăm bine. Am avut ocaziile cele mai clare, am marcat două goluri, puteam să mai marcăm. Am făcut puțin când am avut mingea, dar am făcut ce ne-am propus. Avem nevoie de puncte. 

Am schimbat sistemul, sunt puțin surprins. Mă așteptam să fie mai multe greșeli, dificultăți în exprimare. Nu e un sistem foarte ușor de pus în aplicare, dar sunt jucători care au experiență, cu meciuri multe jucate, care după 3 antrenamente am reușit să facem câteva lucruri bune. 

Am blocat Craiova pe benzi, au adus centrări puține și cele care au venit nu au fost utile pentru Compagno, am reușit să blocăm construcția lor în prima repriză. Chiar am dat și gol după o acțiune de pressing pe care ne-am propus-o. 

Nu am reușit mereu să facem ceea ce ne-am dorit, dar sunt convins că putem face mai mult. Ca organizare am avut o organizare bună și este o victorie meritată în opinia mea”, a declarat Adrian Falub la flash-interviu.

Adrian Falub: „Starea de spirit se poate schimba într-o zi”

Tehnicianul ilfovenilor a dezvăluit cum le-a ridicat moralul elevilor săi înaintea meciului pentru a obține o nouă victorie:

„Eu știu că la fotbal primul lucru pe care poți să-l schimbi e starea de spirit. Fizic e foarte greu să schimbi o echipă în câteva zile sau câteva săptămâni, tactic sau tehnic la fel. Starea de spirit se poate schimba într-o zi. La noi a venit cineva, a schimbat starea de spirit. 

S-a schimbat acționariatul, s-au făcut niște promisiuni și starea s-a schimbat. Pentru că jucătorii au calitate, pot să joace, dar aveau nevoie de o motivație. 

Va fi dificil în continuare, întâlnim Voluntari, care joacă mai pragmatic decât noi, au jucători cu experiență și pentru noi în momentul ăsta din punct de vedere fizic va fi greu. Am jucat două meciuri din moral, dar sper să ne putem recupera și fizic”.

FCU Craiova și Academica Clinceni, la retrogradare

Adrian Mititelu Jr. a anunțat că vinde clubul FCU Craiova

Citește mai multe știri din Liga 1:

FCSB și-a tras „bijuterie” pentru deplasări! Cum arată și cele două detalii care ies în evidență

Dumitru Dragomir critică ultima decizie a lui Gigi Becali: „Ce fraieri! E mare nevoie de el”

Dinamo e condamnată la retrogradare! Nici victoria cu UTA nu îi asigură barajul » Toate CALCULELE: de ce rezultate indirecte au nevoie „câinii”

În 1987 termina în fața lui Hagi în cursa pentru Balonul de Aur, acum e agent imobiliar » Și-a schimbat și look-ul: „Samuraiul a plecat în vacanță!”


Comentarii (1)
contrabas3
contrabas3  •  10 Decembrie 2021, 21:01

Mulțumim Adrian Falub - clujean de-al nostru de treabă. :) A fost un meci frumos și am și făcut câteva sute ($) pe cornere și al 3-lea gol - am pus $ pe Clinceni! :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează