FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO / CORESPONDENŢĂ DIN OULTON HALL

FOTO Lecţia de golf » Mulţescu i-a dus pe dinamovişti să urmărească meciuri din sportul lui Tiger Woods

Lui Collins Fai i se pare dificil să bage mingea în gaură chiar și cu mîna +2   FOTO
Lui Collins Fai i se pare dificil să bage mingea în gaură chiar și cu mîna

Articol de - Publicat miercuri, 03 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 02 iulie 2013 20:02

Mulţescu le predă jucătorilor şi în timpul liber, la relaxare, ducîndu-şi elevii să urmărească un alt sport, chiar lîngă hotelul-castel în care locuiesc.

"Lecţii de viaţă sînt peste tot, în jurul tău!" este unul dintre crezurile lui Gigi Mulţescu. Ieri dimineaţă, pe o vreme posomorîtă comparativ cu căldura de săptămîna trecută din ţară, tehnicianul a avut o şedinţă tehnică, de jumătate de oră, cu fotbaliştii, după care i-a scos la iarbă verde şi aer curat.

"Relaxare activă", a spus tehnicianul de 61 de ani. Roş-albii au asistat la diverse partide de golf ce se disputau pe terenurile cu gazon impecabil din preajma complexului ce formează hotelul-castel Oulton Hall.

"Înteligenţă şi răbdare"
Miza? "Ne-a zis că putem învăţa şi de la cei ce joacă golf că victoria se obţine prin concentrare, îndemînare, rezistenţă, răbdare, atenţie, inteligenţă. Pare un joc plictisitor, ce durează mult, însă este o lecţie ce poate fi utilă", au spus fotbaliştii. Mulţi dintre ei n-au plecat cu mîna goală, ci şi-au luat drept suvernir cîte o minge lovită de golfeurii amatori.

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Andrei spre Israel
Andrei Cristea poate ajunge în Champions League! Pe lîngă Tom Tomsk şi Astana, atacantul de 29 de ani a ajuns şi pe lista campioanei Israelului, Maccabi Tel Aviv, grupare pregătită de Paulo Sousa, ce-l are ca manager pe Jordi Cruyff. Cei din Ţara Sfîntă caută un înlocuitor pentru golgeterul ultimului sezon, Eliran Atar, 22 de goluri, plecat la Reims pentru 1,7 milioane de euro.

Cristea a fost propus acolo, iar evreii trebuie să ofere un răspuns pînă la finele săptămînii. Mai mult, managerul olandez are programat să vină în Anglia să-l vadă pe român.

Jumătate din ghete, rătăcite la Amsterdam
Ajunşi luni spre seară la Oulton Hall, după un drum Bucureşti - Amsterdam - Manchester, roş-albii au avut parte de o surpriză neplăcută la descinderea în Anglia. Au fost informaţi de către compania cu care au zburat spre Regat că aproape jumătate din echipament, cel cu ghete, mai exact, s-a rătăcit în capitala Olandei! "Să sperăm că primul amical din Anglia nu e-n pericol", se amuzau jucătorii, azi, de la ora 20:00, avînd meci cu scoţienii de la Livingston, cei învinşi de Steaua cu 4-1.

Pufi, încă 700 de grame şi gata!
Cristi Bălgrădean are şanse reduse de a ajunge la Sevilla, dar a mai fost propus către echipe din Spania, din Rusia şi din Azerbaidjan. Deşi a venit cu un surplus de greutate la reunire, "Pufi" a ajuns aproape de parametrii optimi, fiind muncit din greu de către Cătălin Mulţescu. "Mai are de dat jos maximum 700 de grame şi ajunge la greutatea care trebuie", au comentat roş-albii.

Alexe, monitorizat direct
Dinamo joacă diseară cu scoţienii de la Livingston, motiv pentru reprezentanţii lui Fulham, WBA şi Hull City să-l vadă live, la Leeds, pe atacantul Marius Alexe, 23 de ani, dorit de cele trei grupări britanice. "Mă antrenez, îmi văd de treaba mea, nu mă interesează şi nu vorbesc acum de transferuri", a comentat căpitanul "cîinilor". Totuşi, roş-albii se aşteaptă să rămînă fără golgeterul din sezonul precedent, fiind o chestiune de zile pînă la rezolvarea despărţirii.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (23)
de_pe_tarnave
de_pe_tarnave  •  03 Iulie 2013, 09:04
Postat de andrei_30 pe 03 Iulie 2013, 04:19

Ma plictiseste groaznic Apostol asta. Pe voi nu?

Zi unu care sa nu te plctiseasca!!

andrei_30
andrei_30  •  03 Iulie 2013, 04:19

Ma plictiseste groaznic Apostol asta. Pe voi nu?

bandoleros
bandoleros  •  03 Iulie 2013, 02:46
Postat de valyomanyd pe 03 Iulie 2013, 02:42

Da am citit ! Nu mi se pare ceva iesit din comun, pai sa spunem ca la fiecare antrenament se pierd vreo 5 baloane, la al cincilea antrenament nu mai au niciun obiect al muncii ! :)))) Apropo, juca Steaua la Buzau, prin anii '80 , se incalzeau jucatorii inainte de a incepe meciul, trage Lacatus un sut care ajunge pe terenul de antrenament al Gloriei, ce crezi ca face fiara, sare gardul, se urca in tribuna si de sus striga la un coleg sa se duca dupa minge, el privea de sus sa nu o "suteasca" vreunul...:)))

foarte tare! :))))))))))))) stie Anghelache ce stie! omul a ramas cu naravurile de pe atunci.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează
Close