FOTBAL  »  Superliga  »  FOTBALUL LA TRIBUNAL

FOTO Amînări pe linie în Dosarul Transferurilor şi în Dosarul Terenurilor MApN

Alex Nicodim +14   FOTO
Alex Nicodim

Articol de - Publicat marti, 16 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 16 aprilie 2013 20:50

Audierile în Dosarul Transferurilor şi în Dosarul Terenurilor MApN au fost amînate.

UPDATE 20:20 S-a stabilit data pentru următorul termen, 9 mai ora 09:00.

UPDATE 20:11 Din zona Doru Viorel Ursu s-a propus ca un nou termen să fie după Paşte: "Hai după Paşte că sînteţi instanţe creştine"

UPDATE 20:10 Se amînă audierile. Un nou termen se va stabili în următoarele minute, săptămîna viitoare nu se poate.

UPDATE 20:00 Popescu despre Bratu: "Eu am ajutat doar Rapidul să recupereze banii faţă de Galatasaray"

UPDATE 19:55 Procurorul a prezentat un e-mail care îl contrazice pe Popescu. Fostul internaţional susţine că nu a văzut pînă azi înscrisul aflat la dosar.

UPDATE 19:45 Audierile în cazul Dosarul Terenurilor MApN unde este implicat Gigi Becali s-au amînat pentru 23 aprilie.

UPDATE 19:30 Gică Popescu: "Am plecat liber de la Galatasaray. Am fost de acord să pierd restanţele, 1.5 milioane euro. Apoi, la Bratu, am ajutat clubul să îl aducă şi am primit acel comision, însemnînd de fapt restanţele"

UPDATE 19:25 Gigi Becali a venit în sala de judecată.

UPDATE 19:11 Popescu: "Îmi menţin declaraţiile. Aş vrea să fac anumite completări. Aş începe cu Sînmărtean. Domnii Pădureanu şi Victor Becali au fost acolo. Dar nici unul nu vorbea engleza. Mi-au cerut să traduc documentele. Singura mea implicare a fost aceasta. Nu cred că simplul fapt de a traduce documente constituie fapt penal. În locul meu putea fi un traducător obişnuit"

UPDATE 19:10 Primul audiat va fi Gică Popescu. Posibil să fie un nou termen.

UPDATE 19:07 Se fac audieri. Pădureanu nu va fi audiat din cauza sănătăţii precare. "E diabetic. A stat de dimineaţă". Pădureanu a părăsit sala.

UPDATE 19:07 Judecătorii admit că înscrisurile au legătură cu dosarul.

UPDATE 19:05 Se reia şedinţa.

UPDATE 18:57 Şedinţa s-a întrerupt 10 minute pentru ca judecătorii să se consulte.

UPDATE 18:56 Procurorul a luat foc: "E de nepermis! Ostentativ chiar! Mereu se aduc înscrisuri!"

UPDATE 18:55 Avocatul lui Copos şi Pădureanu: "Domnul procuror nu a zis nimic de faptul că noi nu am consultat înscrisurile".

UPDATE 18:52 Procurorul a continuat: "Probele nu sînt admisibile, nu ajută cu nimic. Nu se poate ca aceste înscrisuri să oprească audierea inculpaţilor". Printre înscrisuri s-ar afla un comunicat de presă şi alte documente de genul, considerate "fără importanţă" de procuror.

UPDATE 18:47 Procurorul a intervenit după cererile avocaţilor: "Termenul de astăzi a fost stabilit pentru audieri. Dacă invocăm lipsa de procedură cu Oţelul, doar Mihai Stoica ar urma să nu fie audiat azi". Procurorul s-a referit la faptul că a fost citat FC Oţelul Galaţi în loc de SC FC Oţelul Galaţi SA.

UPDATE 18:44 Doru Viorel Ursu: "Strîng probele de luni de zile. E un proces inedit, unic. Am citit enorm de mult. Vă rog să ne înţelegeţi".

UPDATE 18:43 A intervenit şi avocatul lui Gică Popescu, cel care vrea alt termen pentru lipsa de procedură şi pentru analizarea înscrisurilor.

UPDATE 18:40 Avocatul lui Copos şi Pădureanu vrea un alt termen pentru a putea consulta înscrisurile depuse de Doru Viorel Ursu: "Domnul procuror nu poate lectura azi toate cele 70 de pagini ale înscrisurilor. Vă rog respectuos să ne acordaţi timp să consultăm înscrisurile".

UPDATE 18:37 Se susţine că AFC Rapid şi UFC Rapid nu au fost citate.

UPDATE 18:35 Doru Viorel Ursu, avocatul fraţilor Becali şi al lui Cristi Borcea, a cerut să depună alte dovezi: "Venim azi cu înscrisuri noi. Vi le depunem". Judecătoarea l-a întrerupt pe Ursu şi a spus că doreşte audierea inculpaţilor.

UPDATE 18:27 Au intrat şi judecătoarele, şedinţa a început.

UPDATE 18:25 Cei 8 oameni de fotbal aşteaptă, judecătoarele nu au intrat încă în sală.

UPDATE 18:25 Sala de judecată este plină, sînt peste 100 de oameni.

UPDATE 18:18 Încep audierile în Dosarul Transferurilor.

UPDATE 18:05 Audierile încep în 10 minute.

UPDATE 17:05 Se amînă startul audierilor. Cei 8 inculpaţi sînt pe hol.

UPDATE 16:50 Dosarul Terenurilor MApN: Continuă audierea martorilor. Sînt 8 ore de cînd a început procesul

UPDATE 16:40 A ajuns şi George Copos. Audierile încă n-au început, fiind alt caz pe rol

UPDATE Acum cîteva momente a ajuns Mihai Stoica, dar şi fraţii Ioan şi Victor Becali. Dintre cei 8 inculpaţi, doar George Copos n-a sosit încă

UPDATE La înalta Curte au ajuns Cristi Borcea şi Gigi Neţoiu, inculpaţi în Dosarul Transferurilor. Neţoiu a declarat că se aşteaptă la un verdict favorabil, Borcea nu a făcut declaraţii. Sînt deja prezenţi şi Gică Popescu şi Jean Pădureanu

UPDATE S-a decis ca audierile în Dosarul Transferurilor să înceapă de la 16:30

UPDATE Gigi Becali e prezent în continuare la Înalta Curte, acolo unde se desfăşoară de aproximativ 6 ore audierile în
"Dosarul Terenurilor MApN"

UPDATE Gică Popescu şi Jean Pădureanu au ajuns la Înalta Curte pentru un nou termen din Dosarul Transferurilor

UPDATE După două ore, Gigi Becali s-a întors la Înalta Curte

UPDATE În aceste momente este audiat al treilea martor, Ion Săndulescu

UPDATE Gigi Becali a plecat de la Înalta Curte şi a oferit primele declaraţii: "Am făcut 3 ani la facultatea de drept şi în materie penală eu sînt expert. Dacă mă fac avocat cred că intru cu judecătorii într-un proces de simpatie, dar şi într-un joc ca şoarecele şi pisica. Dar judecătorii cînd te văd deştept..."

UPDATE Un nou dialog între Livia Stanciu şi Gigi Becali: "Vă rugăm să nu purtaţi discuţii cu spatele la mine".

Becali vorbea în acel moment cu un martor. "Vai, mă scuzaţi, gata, sînt cuminte"

UPDATE S-a încheiat audierea primului martor, urmează al doilea. Încălzit în urma audierilor, Gigi Becali şi-a scos cravata, pe care i-a înmînat-o lui Ionuţ Luţu

UPDATE Preşedintele Înaltei Curţi are viaţă grea cu Gigi Becali. Pentru că patronul Stelei vorbea foarte tare şi peste avocatul său, preşedintele Înaltei Curţi, Livia Stanciu, i-a cerut avocatului să vorbească în locul lui Becali. Replica patronului Stelei: "Da' ce am făcut eu, doamnă? Am fost cuminte pînă acum" :)

UPDATE În acest moment e audiat Flavius Baias, fost secretar de stat în Ministerul Apărării. A intervenit şi Gigi Becali pentru prima dată

UPDATE În aceste momente este audiat primul martor în "Dosarul Terenurilor MApN"

UPDATE Gigi Becali s-a prezentat de dimineaţă la Înalta Curte, unde îşi poate afla verdictul în "Dosarul Terenurilor MApN"

Azi, cu începere de la ora 9, personaje importante din fotbal vor avea emoţii în justiţie. Gigi Becali va fi judecat în "Dosarul Terenurilor MApN", pentru ca, de la 15, în scenă să intre lotul "Dosarului Transferurilor". Fraţii Becali, Copos, MM Stoica, Borcea, Neţoiu, Gică Popescu şi Pădureanu, ambele dosare la Înalta Curte!

Patronul Stelei e acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în urma unui transfer de terenuri cu MApN. Cei 8 din ultimul dosar sînt acuzaţi de fals şi dare de mită în cazul a 12 transferuri din fotbalul românesc.

892 de mii de dolari e prejudiciul în "Dosarul Schimbului de Terenuri", potrivit procurorilor care cer închisoare cu executare pentru Gigi Becali

10 milioane de dolari e prejudiciul cluburilor în Dosarul Transferurilor, potrivit Curţii de Apel care i-a condamnat pe cei 8 oameni de fotbal la 40 de ani de închisoare, cumulat

Pedepsele decise de Curtea de Apel:

567945-561994-561310-2condamnari.jpg

 

Ironia sorții » Fostul jucător de la FCSB, la un pas să semneze chiar cu echipa care l-a retrogradat!

„Există prietenie în tenis?” » Sorana Cîrstea, răspuns tranșant: „Am o poveste care va face deliciul, că e cu Simona Halep”


Comentarii (219)
mathed
mathed  •  17 Aprilie 2013, 15:04

Bine Domni-Tovarasi,acum este timpul,furati si mai mult,nu aveti grija,conducerea va apara permanent!!!Mergem prost,dar inainte!!!

cristid.
cristid.  •  17 Aprilie 2013, 09:22

S-a amanat din nou verdictul? O, sunt socat !

daniel_ctin86
daniel_ctin86  •  16 Aprilie 2013, 23:21

AUZI, CIOBANUL ESTE EXPERT IN DREPT. NU ITI ESTE RUSINE CIOBANULE ANALFABET??? AI CITIT TU VREODATA CODUL PENAL SI CODUL DE PROCEDURA PENALA??? TU CIOBANULE ANALFABET ESTI EXPERT IN A FURA. SA FIE ARESTATI TOTI ACESTI GOLANI. LA PUSCARIE CU EI. ACESTIA AU DISTRUS FOTBALUL ROMANESC.

Vezi toate comentariile (219)
Comentează