FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CROIX DE SAVOIE 1-1

Frige banca!

Articol de - Publicat miercuri, 15 iulie 2009 00:00

Roş-albii s-au făcut de rîs şi aseară, iar soarta lui Bonetti pare pecetluită. Rednic a ieşit "la încălzire"

Cam frige banca sub Bonetti la cum joacă Dinamo! Pasele s-au legat greu şi cu semiamatorii francezi de aseară, iar schemele de la antrenament se încăpăţînează să iasă. Plus că în apărare e deranj, cum a fost în minutul 74, cînd cei din Hexagon au egalat, după nişte erori copilăreşti.

"Cîinii" au făcut iar risipă de ocazii. În prima parte, Niculescu a bătut cinci lovituri din toate poziţiile, la una dintre ele balonul lovind glezna lui Torje (37) şi păcălindu-l pe portar, care n-a mai putut evita golul.

Repriza a doua a marcat şi prima apariţie pe teren a lui Tamaş din postura de căpitan, fundaşul blocînd ca ultim apărător un adversar în minutul 47, dar şi riscînd să-l doboare pe un francez la un tackling dur. Finalul s-a jucat doar în careul gazdelor, fără nici un rezultat însă. Bonetti e în mare pericol, iar Rednic, care încă nu şi-a reziliat contractul, are şanse mari să revină.

Dinamo - Croix de Savoie (Franţa, III)    1-1
A marcat pentru Dinamo: Torje (37)
Dinamo: Dolha (46 Matache) - Homei (60 Alexe), Grigore, Moţi (46 Tamaş), Diabate - Predescu (Scarlatache 46), Rus, Kone, Torje - A. Cristea (46 Ad. Cristea), Cl. Niculescu (70 L. Ganea)

Ştirile meciului
- La meci a asistat şi Cristi Borcea, acesta ţînînd să vadă cum joacă elevii lui Bonetti. După pauză a stat lîngă Ionel Ganea, aproape de banca de rezerve a roş-albilor.
- Arbitrul întîlnirii, un francez, i-a enervat pe cei 300 de spectatori din tribună. Cîteva decizii ale sale au favorizat echipa "cîinilor", iar localnicii i-au strigat "centralului" că este român!

"Ganea să se ducă la Socola!"
Scos din lot, Silviu Izvoranu a lansat un atac de o duritate extremă la adresa lui Ionel Ganea: "El m-a dat afară, zicea că nu mă pregătesc. Ar trebui să se ducă la Socola să-şi facă un control la cap. Nu poţi fi conducător cînd înjuri jucătorii şi vrei să-i baţi. Să se înscrie la secţia de box a clubului, şi-a greşit drumul în viaţă. Ne certa mereu şi ne jignea, un comportament suburban cum rar ţi-e dat să vezi. În loc să ne încurajeze, el căuta doar să ne ironizeze şi să facă glume proaste".

“AM VENIT SĂ RĂMÎN”
Președintele executiv Cristi Borcea a comentat situația lui Tamaș : “E al lui Dinamo, considerați-l rezolvat. E exclus să-l ia Standard, și-a dat acordul să joace la noi chiar dacă la Liege ar fi cîștigat mai mulți bani”. La rîndul său, Gabi a spus: “Voi semna cînd ajung în țară. Dacă am venit aici, înseamnă că vreau să rămîn!”.

“Ne mai trebuie un atacant și nu doar atît. Să vedem ce putem aduce”
DARIO BONETTI, antrenor Dinamo

BORCEA E OPTIMIST!
Deși era vizibil deranjat de scorul final, Cristi Borcea nu a făcut declarații prea dure: “Nu mă interesează amicalele astea, doar ultimele două, cu Saint Etienne și Porto, vor fi relevante. Atunci va fi echipa completă și vor conta rezultatele. S-au făcut experimente în meciul ăsta, Dario tot încearcă… Nu îmi place că nu cîștigăm, dar și acum 3 ani am fost luați peste picior și am ieșit campioni”.

Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Nationala
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga

Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet

Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (42)
red_dog1982
red_dog1982  •  15 Iulie 2009, 13:18

CINE RADE LA URMA RADE MAI BINE!!!!!!!

senateo
senateo  •  15 Iulie 2009, 12:32

nu conteaza amicalele, jucatorii sunt pe jumatate in vacanta. Dar problema e ca puteau juca la Saftica cu Petrolul si Concordia Chiajna.

surdilasergiu
surdilasergiu  •  15 Iulie 2009, 12:06

Borcea voi in stilul asta cu care abordati fiecare meci nu puteti castiga campionatul in veci.Nu puteti lega doua pase si vreti sa iesiti campioni?Dario Bonetti nu m-a impresionat deloc in meciurile amicale din Franta.E iad in Stefan cel Mare mai ales in staf-ul tehnic.Dinamo se duce de rapa.

Vezi toate comentariile (42)
Comentează