Articol de GSP - Publicat luni, 10 mai 2021 22:39 / Actualizat luni, 10 mai 2021 22:56
Gabi Balint (58 de ani) a fost dezamăgit de prestația lui Olimpiu Moruțan (22 de ani) în prima repriză a meciului dintre FCSB și Academica Clinceni (scor 1-2 la pauză).
Tânărul mijlocaș al „roș-albaștrilor” a avut o primă parte sub așteptări, în care a irosit mai multe baloane. Ca atare, Gabi Balint vedea înlocuirea sa drept oportună. Totuși, fostul mare fotbalist a sugerat că Moruțan va rămâne pe teren - lucru care s-a adeverit în cele din urmă - din moment ce banca bucureștenilor este foarte subțire în această seară.
Gabi Balint: „Moruțan merita scos”
„E Oaidă pe bancă, poate să intre în locul lui Vînă. Pe Moruțan nu cred că îl scoate, deși după prima repriză merita scos! FCSB avea o dinamică bună, o circulație bună. Nu și-a creat ocazii de a marca, dar se vedea că domină. Eh, a avut Clinceni două faze din care au marcat, practic ce au avut au concretizat. La primul gol e o lipsă de marcaj pe zonă centrală, la al doilea a fost o execuție extraordinară a lui Rusescu, portarul nu avea ce face, a lovit-o foarte bine, nu mă așteptam nici eu”, a spus Balint la „Fotbal Club”, pe DigiSport.
Balint a fost completat de Ion Crăciunescu: „Mă surprinde Moruțan, care pe statistici e tot timpul creativ...”.
În afară de Răzvan Oaidă, FCSB îi mai are pe bancă pe Straton, Simion, Nedelcu, Buziuc, Șerban, Perianu, Istrate și Niță.
Gabi Balint a nimerit schimbarea lui Ionuț Vînă, care a fost înlocuit de Răzvan Oaidă la pauză. Pe deasupra, Toni Petrea l-a schimbat și pe Andrei Vlad între reprize, în locul portarului titular intrând Cătălin Straton.
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa