FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Gabriel Torje: "Îmi dau sufletul pentru Dinamo"

Gabriel Torje
Gabriel Torje

Articol de - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2009 00:00

Gabriel Torje le-a transmis ieri un mesaj suporterilor care i-au refuzat tricoul la Iaşi

Gabriel Torje, 20 de ani la finele acestei luni, a intrat din nou în vizorul fanilor. Deşi este bine văzut de către coechipieri şi are un randament care-i mulţumeşte pe şefi şi pe antrenori, bănăţeanul e contestat de către o parte a galeriei.

Imediat după meciul de la Iaşi, Gabi le-a oferit tricoul suporterilor care au făcut deplasarea în Copou. "Ei i l-au cerut", susţin colegii. Numai că nici unul dintre fani nu l-a mai dorit, iar microbiştii prezenţi în tribună afirmă că unul dintre spectatori i l-a dat lui Dolha pentru a-l duce înapoi în vestiar! Pe forumurile dedicate ultraşilor, o parte dintre aceştia îi reproşează mijlocaşului diverse episoade ale vieţii de noapte.

Fotbalistul a oferit ieri o declaraţie prin care vrea să facă pace cu fanii. "Ceea ce contează este că Dinamo e echipa mea şi pentru echipa mea îmi dau sufletul şi ultima picătură de energie! Joc pentru familia mea, pentru culorile alb şi roşu, pentru suporteri, pentru antrenori, pentru şefi şi pentru mine. N-am cerut niciodată aplauze nemeritate. Cu tricoul nu e nici o poveste, l-am oferit galeriei ca un gest de apreciere pentru încurajările la adresa mea şi a echipei. Întotdeauna există contestatari, dar eu voi continua să joc fotbal pentru Dinamo".

"Torje încă este un copil, nu o să-l ajute faptul că este contestat dur de către fani. Ar trebui apreciat pentru evoluţiile din teren. Ştie şi el că, dacă va călca strîmb, va plăti"
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo

2 goluri a marcat Torje în acest sezon. Bănăţeanul mai are 3 pase decisive în 17 meciuri disputate

FLASH

Tamaş, un tricou pe meci
Fotbalistul cu cel mai mare lipici la suporteri este Gabriel Tamaş. Stoperul îşi oferă tricoul suporterilor după fiecare partidă. "O să faci o tribună plină numai din tricourile tale!", se amuză prietenii braşoveanului. La început, şefii îi opreau fundaşului din contract cîte 100 de euro pentru fiecare tricou, însă fotbaliştii au reuşit să schimbe această hotărîre. Sau cel puţin doar în privinţa lui Tamaş, jucătorul anunţîndu-i pe şefi că el îşi va da tricoul ori de cîte ori i-l va cere un fan.

Regim spartan
Dinamo a intrat în cantonament ieri la prînz, jucătorii antrenîndu-se aseară la Săftica. Astăzi va urma o altă şedinţă de pregătire, plus studiul video al adversarului de joi. "Nu vorbim acum de Rapid, ne gîndim doar la turci", au declarat fotbaliştii. După întîlnirea cu Galata, indiferent de rezultat, roş-albii vor dormi în cantonament la Săftica. Vineri vor avea jumătate de zi liberă, după care vor reveni la Săftica pentru a pregăti derby-ul cu Rapid de duminică.

"Vi-l luăm pe Spadacio!" ;)
După ce Copos a declarat că va încerca să-i transfere la iarnă pe dinamoviştii N'Doye şi Zicu, Cristi Borcea a avut un dialog telefonic cu patronul Rapidului, în care l-a ameninţat, mai în glumă, mai în serios: "Dacă nu încetezi, ţi-l vom lua pe Spadacio din ianuarie! Crezi că glumesc? Poate, cine ştie! Dar ştii că atunci cînd îmi pun ceva în cap, reuşesc. Nu are rost să rişti. Chiar poţi să bagi mîna în foc că brazilianul n-ar vrea la Dinamo?!". Spadacio (29 de ani) are 18 goluri în 15 luni petrecute la Rapid.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (14)
redshadow
redshadow  •  04 Noiembrie 2009, 21:14

Politehnica Iasi - Dinamo Bucuresti 1-3 sfarsitul meciului. Nu stiu care a fost motivul aruncarii tricoului. ://www.youtube.com/watch?v=eE1SZRjEemE

 •  04 Noiembrie 2009, 12:14

torje, daca esti asa de dedicat pui si fundu' la bataie?

 •  04 Noiembrie 2009, 11:44

ba gabi , eu nu te inteleg sincer , ai plecat de la tm si erai iubit de fani,inteleg ca teau vandut,dar nu cred ca tu nu ai avut nici un cuvant! teai dus la mitici si esti injurat cu toate ca joci bine!!si iti mai pui si ambitia sa le intri la suflet !poartate ca un profesionist daca tot ai plecat de unde ai fost iubit! ORICE AI FACE ,GANDESTE-TE CA ESTI VISUL ORICARUI PUSTI SI ASTA E SINGURUL GAND CARE TREBUIE SA TE FACA SA CONTINUI !

Vezi toate comentariile (14)
Comentează