LIGA 1   •   

PRELIMINARII

Gazeta vă prezintă cu cine ne vom bate în 2012 pentru un loc în grupele Ligii Campionilor » Unii cu Hapoel, alţii cu Chelsea

 
de Ionuţ Iordache   •   05 Noiembrie 2011
 

Marius Niculae şi Gabi Mureşan se bat astăzi pentru locul 1

Dinamo şi CFR Cluj se vor duela azi şi cu gîndul la milioanele din Champions League. Dacă echipa campioană are mari şanse să ajungă în grupe, pentru formaţia de pe locul doi acest lucru este aproape imposibil


După 4 ani consecutivi în care am avut o echipă calificată direct în grupele Ligii Campionilor, din 2012 vom pierde acest privilegiu. Chiar dacă rămînem cu două echipe în această competiţie, ambele vor fi nevoite să joace două tururi preliminare pentru a ajunge în grupe.

Diferenţa este că echipa de pe locul 1 va intra pe tabloul campioanelor din ţările clasate sub locul 12 în clasamentul UEFA, în timp ce formaţia de pe locul 2 va da piept numai cu echipe tari. În plus, campioana are şanse să fie cap de serie, cel puţin în primul tur, în timp ce vicecampioana nu are nici o şansă să beneficieze de acest avantaj.

Dacă toate campionatele din Europa s-ar termina acum, Dinamo ar fi cap de serie în primul tur şi cel mai tare adversar ar fi ŢSKA Sofia. În al doilea tur, nu va mai fi cap de serie, dar adversarele vor fi tot accesibile, Anderlecht şi Glasgow Rangers fiind cele mai tari.
CFR Cluj, ocupanta locului doi, ar da peste echipe gen Şahtior sau Sporting Lisabona în primul tur şi Chelsea sau Valencia în al doilea. S-ar afla practic în situaţia în care s-a găsit Vasluiul în acest an, moldovenii fiind eliminaţi de olandezii de la Twente încă din primul tur.

Tabloul campioanei
Posibili adversari în turul 3 preliminar
ŢSKA Sofia (Bulgaria)
Sheriff (Moldova)
Omonia Nicosia (Cipru)
Debrecen (Ungaria)
Maribor (Slovenia)
Ventspils (Letonia)
HJK (Finlanda)
Slask (Polonia)
Spartak Trnava (Slovacia)
Admira (Austria)

Posibili adversari în play-off

Anderlecht (Belgia)
Glasgow Rangers (Scoţia)
Basel (Elveţia)
BATE (Belarus)
Hapoel Tel Aviv (Israel)

Tabloul vicecampioanei
Posibili adversari în turul 3 preliminar
Şahtior (Ucraina)
ŢSKA Moscova (Rusia)
Sporting (Portugalia)
PSV (Olanda)
Galatasaray (Turcia)

Posibili adversari în play-off
Chelsea (Anglia)
Şahtior (Ucraina)
Valencia (Spania)
ŢSKA Moscova (Rusia)
Werder (Germania)


Doar trei locuri în Europa League
Dacă în Champions League ne păstrăm două locuri, la fel ca în acest sezon, în a doua competiţie vom pierde unul. Cîştigătoarea Cupei va participa în play-off, ocupanta locului 3 în turul al treilea, iar ocupanta locului 4 în turul al doilea. Faţă de acest an, am pierdut practic o echipă din play-off.

Steaua şi Vaslui, cele mai multe puncte
România a strîns în acest sezon un coeficient de 3,833, cu care ocupă locul 18 în clasamentul UEFA. În ultimele 5 sezoane, doar în 2009-2010 am avut un coeficient mai bun, 6,083. Cele mai multe puncte au fost cîştigate de Steaua şi de Vaslui, în timp ce Dinamo a contribuit cel mai puţin la coeficientul României. Oţelul, chiar dacă nu a strîns nici un punct în Ligă, a adus un bonus de 4 puncte pentru calificarea în grupe.

Echipă Puncte

Steaua 5,5
FC Vaslui 5,5
Oţelul 4
Rapid 3,5
Gaz Metan 3
Dinamo 1,5

Dinamo şi Rapid, sub Urziceni în Europa!
Nici o echipă din România nu va fi cap de serie în play-off-ul Ligii Campionilor anul viitor. Nici măcar Steaua, cea mai bine clasată echipă românească în clasamentul UEFA. Interesant este că Dinamo are un coeficient mai mic decît Urziceni, o echipă desfiinţată, deşi nu a ratat nici o ediţie a cupelor europene în ultimii 5 ani. Şi Rapidul este sub fosta campioană a României, dar giuleştenii au lipsit doi ani din Europa.

Echipă Coeficient UEFA
Steaua 24,664
CFR Cluj 18,664
Urziceni 16,164
Dinamo 13,164
FC Vaslui 12,664
Poli Tim. 9,164
Rapid 8,664
Oţelul 7,664
Gaz Metan 5,164
 
Comentarii (39)
carlosroaro  (211 comentarii)
Postat de cipriff pe 05 Noiembrie 2011, 13:52
Fac un site :www.antisteaua.ro....pariu ca am accesari mai multe ca gsp????cine e cu mine???
Eu ma bag
05 Noiembrie 2011, 22:26   •   Comenteaza
carlosroaro  (211 comentarii)
Postat de bogdansteaua93 pe 05 Noiembrie 2011, 16:39
maicata:))
Ma bag sigur
05 Noiembrie 2011, 22:24   •   Comenteaza
carlosroaro  (211 comentarii)
Kromophobia vorbesti de semifinale de Europa League de parca ati fi jucat in fiecare an asa ceva.Au prins glas oile frate.Dupa 5-0 din Israel erati cu capul in pamant ca strutii.Stati linistiti ca va mai bucurati saptamana asta,ca-i bateti si pe slabii astia de la Chiajna,dupa aia nu mai bateti pe nimeni pana la sfarsit nici in campionat nici in Europa.De asta nu suport echipa asta si suporterii ei ca se lauda dupa o victorie de parca ar fi castigat campionatul sau Europa League.Si de mediatizare ce sa mai vorbim.Zici ca e Barcelona.
05 Noiembrie 2011, 22:23   •   Comenteaza
bogdansteaua93  (297 comentarii)
Postat de cipriff pe 05 Noiembrie 2011, 13:52
Fac un site :www.antisteaua.ro....pariu ca am accesari mai multe ca gsp????cine e cu mine???
maicata:))
05 Noiembrie 2011, 16:39   •   Comenteaza
criticu99  (628 comentarii)
Postat de cipriff pe 05 Noiembrie 2011, 15:46
Care dintre ele ,e echipa de prim plan in fotbal....sakthior,abia dupa aceea a devenit ceva...restul de mana a doua si a treia....hamburg,stii ceva de aia,mediocra,feyenoord la fel,ambele se lupta cu greu in ligile lor..,paok..nimik,iar stutgard nu a realizat nimik in europa..orice echipa din romania le batea...si juca finala....nu va mai bateti cu pumnul in piept ca ati adus puncte ODATA in viata pt Romania..pana atunci nu treceati de echipe de mana a treia si ieseati in primul tur....acum sunteti iar mediocrii...un sfat:Scapati de Copos!!
=))))))))))))))))))))))))) cel mai idiot comment pe care l-am auzit in viata mea =))))))))))))))))))) bah baiatule marsh la somn ca esti batut in cap rau de tot; cica orice echipa din romania le batea :))))))))))))))) cn e sahtior sau hamburg =)))))))))))) cica cu greu se lupta in ligile lor; bah ratatule tu comperi campionatul germaniei cu al romaniei? =)))))))))) pe lg hamburg mai sunt cel putin 10 echipe de o valoare apropiata care ar rupe in 2 liga noastra in orice zi; pe voi v-a batut basel din elvetia in plm de idiot; nici nu-mi vine sa cred ca am lungit vb cu un copil prost ca tn; asculta sfatul meu: pune mana pe carte si lasa fotbalul ca o sa ajungi rau :)))))
05 Noiembrie 2011, 16:18   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Berceni Apartament in Berceni
44.000 EU
Berceni , SU: 46 mp, 2 cam.
Suprafata utila: 46 mp
2 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
schimb apart. 2 camere cu 3
schimb ap. 2 cam. Dristor, decomandat, p/10, curat, langa metrou, cu 3 cam. decomandat aceeasi zona.
Bucuresti/Bucuresti - pret 5.000,00 EUR
Contracte pt.dansatoare cu viza de lucru, Japonia
Agentia de impresariat artistic Ecaterina Impres, din Bucuresti, incheie contracte de munca pt.dansatoare si trupe de balet(5fete + 1 baiat) cu viza de lucru, in Japonia si in Italia pt.dansatoare ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2.000,00 EUR
Carlige de remorcare
Cel mai mare depozit de carlige de remorcare din Romania - pentru orice model de autovehicule. Toate pe stoc. Cel mai bun raport calitate si pret. Carlige marca Autohak, Thule - Brink si ...
Bihor/Huta - pret 350,00 RON
DEZMEMBRARI LA CASA OPEL
CASA OPEL, PARTENER PE VIATA IN DEZMEMBRARI! LIVRARI IN 24 ORE IN TOATA TARA! PRETURI EXCEPTIONALE! GARANTIE SI MONTAJ LA CERERE! 0742 111 222, 0748 881 861, 0722 840 193
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand pui westie cu pedigree
Vand pui westie cu pedigree, microcip, carnet de sanatate, carnet de performanta si Ofer pentru monta mascul westie campion.SO Surprise (SO este nepotul Campionului Mondial FCI 2006 Touch ...
Prahova/Ploiesti - pret 1,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V