FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - STEAUA, 21:45, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Generaţia '86 nu-i place lui Becali, dar vinde tricouri » Marketing cu adversarii lui Gigi!

Articol de GSP - Publicat duminica, 08 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 00:08

Steaua comercializează tricouri albe, asemănătoare celor pe care le-a purtat echipa în finala CCE cu Barcelona

"Să-şi ia Cupa, că e a lor, nu mă interesează Steaua veche! Eu vreau doar echipa asta de-acum!". E declaraţia lui Gigi Becali despre Cupa Campionilor Europeni şi despre generaţia care a realizat, la Sevilla, cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. Pe patron nu-l interesează, însă pe restul oamenilor din club, da. Pentru că Steaua foloseşte ca strategie de marketing trofeul numărul 1 pe care îl are în palmares şi imaginile cu formaţia de atunci.

249 de lei bucata
Roş-albaştrii au pus în vînzare tricouri albe, replici ale echipamentelor pe care le-au purtat Boloni, Piţurcă şi Lăcătuş în finala cu Barcelona din 1986. Pe spatele fiecărui tricou alb e imprimat numărul 86, format din numele celor care alcătuiau lotul steliştilor în acea vreme. Preţul unui astfel de produs e de 249 de lei. Lansarea a fost ieri, exact în ziua în care s-au împlinit 25 de ani de la performanţa istorică obţinută de clubul din Ghencea.

"Păcat că doar Armata a celebrat!"
Tricoul a fost prezentat chiar de către eroul finalei cu Barca, Helmuth Duckadam. Portarul care n-a luat gol de la spanioli nici în 120 de minute de joc şi nici la loviturile de departajare e singurul dintre componenţii acelei formaţii care face parte, în acest moment, din conducerea Stelei.

Duckadam a fost şi el impresionat de tricourile aproape identice cu cele pe care le purta echipa antrenată de Ienei acum un sfert de secol: "La marketing, sîntem în vîrful fotbalului românesc! Mă aştept să vindem foarte mult în Arad, spre exemplu, la mine acasă. Îmi pare rău că doar Armata ne-a sărbătorit zilele astea, nu şi şefii statului!".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
costacurta
costacurta  •  08 Mai 2011, 15:18

are creierii inflamati, fati becali echipa in pipera si sa ne lasi, oricum la orice post il vad eu am si schimbat canalul, mai bine ma uit cu fiimea la desene decat la analfabetul asta.

qfactorreyrey
qfactorreyrey  •  08 Mai 2011, 14:42

Un pret bun pentru ele ar fi 86 lei :)

spartandinamovist
spartandinamovist  •  08 Mai 2011, 13:10

UN jucator foarte bun un pusti fara pile si relatii dar care stie fotbal la anii astia mult stie tactic loveste cu ambele picioare pasator f bun joaca pe ambele benzi plus mijlocas la constructie poate si aldoilea virf foarte bine are 1,78 ,17 ani si joaca la viitorul bucuresti linga national arena ...sigur cine e in masura sal vada si sal monitorizee eu as vrea ca dinamo sal ia can 2 ani imi va da adreptate cine se implica in cariera lu. nu am scris asta la vrajeala asta e adevarul cine se leaga sii condtruieste viitorul si sta linga el o sa ia bani frumosi depe urma lui .. iol cheama TUDIROIU RAZVAN

Vezi toate comentariile (9)
Comentează