FOTBAL  »  Superliga  »  CONFLICT

Haos legislativ » LPF cere lămuriri, FRF tace în cazul Pecanha-Alibec

Articol de - Publicat marti, 29 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 28 iulie 2014 20:43

Regulamentul Disciplinar şi ROAF-ul se bat cap în cap în privinţa meciurilor ce contează în cazul unei suspendări, iar campionatul a început cu un scandal


N-a trecut decît o etapă din sezonul 2014-2015 şi e deja scandal. După Chiajna- Astra 0-2 şi FC Braşov- Petrolul 0-1, echipele gazdă contestă dreptul de joc a doi dintre jucătorii adversarelor, Alibec, respectiv Pecanha. Dacă Chiajna nu a făcut încă nici un demers oficial, "Steagul" a luat foc, invocînd articolul 41 din Regulamentul Disciplinar FRF.

Sînmărtean a fost menajat
"Astralul" Denis Alibec a fost eliminat în finala Cupei României, cu Steaua. A primit două etape de suspendare, pe care clubul a considerat că le-a executat nejucînd în Supercupă, tot împotriva Stelei, şi în prima etapă de Cupa Ligii, cu FC Braşov, 4-1.

În cazul lui Pecanha, portarul celor de la Petrolul fusese eliminat în penultima etapă de campionat, în jocul cu Steaua. A fost suspendat tot pentru două partide, el nefiind folosit în ultima rundă a sezonului precedent şi nici în Cupa Ligii, cu U Cluj, 0-1.

Într-o situaţie asemănătoare se afla şi Lucian Sînmărtean, mijlocaşul Stelei, care fusese suspendat două runde în urma expulzării din finala Cupei. De atunci pînă la primul joc de campionat, cu Rapid, roş-albaştrii au mai avut două partide oficiale, în Supercupă şi în Cupa Ligii, tot cu giuleştenii, 2-1. Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, s-a interesat la Ligă şi la LPF dacă îl poate folosi pe Sînmărtean. "Am discutat cu secretarii generali ai celor două foruri, dar cum informaţiile erau contradictorii, unul spunîndu-mi că Lucian poate juca, iar celălalt că nu, am preferat să nu riscăm un scandal precum cel de la Astra şi Petrolul", a explicat Argăseală decizia ca Sînmărtean să nu joace nici sîmbătă, în campionat, cu Rapid.

Cel care l-a avertizat pe Argăseală să nu-l folosească pe Lucian ar fi fost numărul 2 de la Casa Fotbalului, Gheorghe Chivorchian.

Bulibăşeala din regulamente
Chivorchian se baza pe articolul 41 din Regulamentul de Disciplină, cel care spune că: "suspendarea persoanelor fizice, jucători sau oficiali (alta decît cea pentru cartonaşe galbene) se execută începînd cu primul joc oficial, desfăşurat după luarea hotărîrii, respectiv, după eliminarea din teren, în calcul intrînd atât etapele de campionat, cît şi cele din cadrul Cupei României".

Pe de altă parte însă, în ROAF, articolele 6 şi 28 precizează că "jocuri oficiale" sînt cele organizate de FRF, LPF, adică inclusiv Supercupa şi Cupa Ligii, care nu sînt prevăzute expres în articolul din Regulamentul Disciplinar.

"Cazul este foarte clar. Regulamentele interne trebuie să respecte prevederile FIFA. Or şi la FIFA se precizează clar că, în urma unei eliminări, suspendarea unui jucător începe de la primul meci oficial de după suspendare. Acolo nu se face referire dacă meciul e în Liga campionilor, în Europa League, în campionatul intern, Cupa sau altceva. Se vorbeşte doar de «primul meci oficial». La noi, normal că partidele din Cupa Ligii şi Supercupa, fiind oficiale, se pot contabiliza cînd este vorba de suspendări", a precizat un oficial LPF.

Chivorchian trage de timp
Ieri, dinspre Casa Fotbalului, linişte totală! Gheorghe Chivorchian, secretarul general FRF, s-a "ascuns" după o frază-tip: "Situaţia va fi clarificată pînă cel tîrziu miercuri, iar informaţiile le veţi putea găsi pe www.frf.ro".

Un lucru e sigur, situaţia nu e deloc clară! Iar miercuri, cazurile vor intra fie la Comisia de Disciplinpă, fie vor fi discutate într-un Comitet de Urgenţă.
LPF, care aduce în discuţie prevederile din ROAF, considerînd că meciurile din Supercupă şi Cupa Ligii sînt partide oficiale, i-a şi cerut aseară lămuriri lui Chivorchian, printr-un comunicat oficial: "În opinia noastră, art. 41 din RD este lacunar în sensul că trasează regula generală, aplicabilă şi în cazul nostru, însă în acelaşi timp lasă loc şi interpretărilor. Pentru acest motiv vă rugăm respectuos să ne sprijiniţi în sensul clarificării acestei chestiuni prin emiterea unei decizii/circulare de interpretare a dispoziţiilor art. 41 din Regulamentul Disciplinar".


"Noi am sesizat Liga despre această situaţie. Bănuiesc că de aceea LPF a trimis acel comunicat către FRF. Eu zic că vom cîştiga la comisiile din ţară. Dacă nu, mergem la TAS!"
Constantin Zota, preşedinte FC Braşov

"Chiajna nu a făcut nici un memoriu, e treaba Ligii să se autosesizeze!"
Florin Petrescu, ofiţer de presă Chiajna

Răzvan acuză Steaua!
Antrenorul Petrolului găseşte o explicaţie la baza contestaţiei făcute de oficialii lui FC Braşov: "Aşa ne place să trăim, să dăm în cap rivalului, polemicile sînt pe primul loc, altfel nu-mi explic reacţia celor de la Steaua, dar eu mă detaşez de astfel de lucruri. Nu ştiu dacă le e frică sau nu, dar totul a pornit de la un om de acolo", a declarat Răzvan Lucescu la Fanatik Show.

ROAF
Articolul 6 - Caracterul jocurilor
1 Jocurile de fotbal pot fi:
jocuri oficiale interne care se dispută în cadrul unei competiţii organizate de FRF, LPF sau AJF/AMFB, pe baza unui regulament şi a unui program dinainte aprobat, având drept scop stabilirea unei ordini ierarhice a echipelor în clasamentul final

Articolul 28 - Competenţa de organizare
FRF organizează anual următoarele competiţii:
a) Campionatul Naţional "Liga a 2-a";
b) Campionatul Naţional "Liga a 3-a";
c) Cupa României, după terminarea fazei judeţene până la finală inclusiv;
d) Super Cupa României, între echipa clasată pe locul I al Campionatului Naţional "Liga I" şi câştigătoarea Cupei României;
LPF organizează:
a) Campionatul Naţional "Liga I";
b) Cupa Ligii.


Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (67)
azcan
azcan  •  30 Iulie 2014, 16:01

FRF si Liga ar trebui sa-si clarifice regulamentele , care se bat cap in cap, si nu stiu cluburile dupa cine sa se ia, astfel sunt nevoiti sa mearga la TAS care ii judeca dupa regulamentele lor. Am ajuns de rasul lumii ca mereu suntem la TAS cu cate ceva.

dankressman.1.1.1..
dankressman.1.1.1..  •  29 Iulie 2014, 15:54
Postat de mandpv964 pe 29 Iulie 2014, 15:04

Esti tampit.Vb discutii pe marginea a ceva ce nu exista.Si Petrolul si Astra au procedat corect atata vreme cat Cupa Ligii este o competitie OFICIALA organizata de FRF.Ca steaua l-a pedepsit pe sanmartean ptr ca a dat cu flit antrenorului si coechipierilor asta se incadreaza la intamplari de stana si n-are nimic de-a face cu regulamentul.Si da ,steaua ,trebuie sa joace corect sa castige liga fara arbitri de casa si fara echipe satelit care sa se faca pres in fata ,n-asa,campioanei si ,aceiasi sateliti sa manance jaratec in meciurile cu celelalte pretendente la titlu practicand anti-fotbal.

Bah da'prost esti si...incapatanat. Cred ca ai fost militian si ai emigrat la bulgari!!!! "Ca steaua l-a pedepsit pe sanmartean ptr ca a dat cu flit antrenorului si coechipierilor asta se incadreaza la intamplari de stana si n-are nimic de-a face cu regulamentul." Bah tontule, ultima data: Argaseala a sunat LPF si FRF sa vada daca Sanmartean poate juca! Nu sa vada cum il poate pedepsi Steaua pe Sanmartean. Unii au spus ca da altii ca ba. Asa ca Steaua a procedat REGULAMENTAR si nu l-a folosit! pietrolii si zarzavagii daca's prosti sa plateasca. Vezi ca ar trebui sa platesti si tu pentru ca te invat sa argumentezi...

mandpv964
mandpv964  •  29 Iulie 2014, 15:04
Postat de dankressman.1.1.1.. pe 29 Iulie 2014, 11:00

Bah tarane E ultima data cand iti mai raspund plateste daca vrei sa te invat sa dezbati un subiect: Te contrazici singur mocofane: "Petrolul si Astra .. REGULAMENTAR.Aaa ca echipa ..trebuie sa joace corect ptr castigarea celui de-al 26-lea titlu asta-i alta treaba" Adica in locul ala pe care il numesti cap, confuzia provine din faptul ca Steaua trebuie sa joace "corect" pe regulamente..in timp ce zarzavagii si petrolii procedeaza "regulamentar" jucand "incorect"? Asta vrei sa spui? Bah, eu cred ca tu esti balbaitul de Nicolae. Prost, incapatanat si mandruuu ca nu se mai sterge la spaparakis cu stiuleti..acum a comandat stiuleti desenati pe hartia A4

Esti tampit.Vb discutii pe marginea a ceva ce nu exista.Si Petrolul si Astra au procedat corect atata vreme cat Cupa Ligii este o competitie OFICIALA organizata de FRF.Ca steaua l-a pedepsit pe sanmartean ptr ca a dat cu flit antrenorului si coechipierilor asta se incadreaza la intamplari de stana si n-are nimic de-a face cu regulamentul.Si da ,steaua ,trebuie sa joace corect sa castige liga fara arbitri de casa si fara echipe satelit care sa se faca pres in fata ,n-asa,campioanei si ,aceiasi sateliti sa manance jaratec in meciurile cu celelalte pretendente la titlu practicand anti-fotbal.

Vezi toate comentariile (67)
Comentează