Articol de Remus Răureanu - Publicat joi, 23 noiembrie 2023 15:07 / Actualizat joi, 23 noiembrie 2023 16:12
Dintr-o fotografie, o poveste minunată despre iubirea pentru fotbal și pentru Steaua. Ilie Dumitrescu era copil de mingi în 1982 și avea să devină un mare fotbalist, dar tot a păstrat amintiri care i se par și acum magice.
Auzim des vorbindu-se despre „spiritul clubului". Sunt cuvinte tocite de cât de des au fost repetate, dar chiar înseamnă ceva?
În arhiva Gazetei există o fotografie realizată la începutul anilor '80, o imagine în care Ilie Dumitrescu apare pe marginea terenului din Ghencea. Viitorul mare internațional era copil de mingi și urmărea fascinat un duel dintre Septimiu Câmpeanu și Aurel Țicleanu.
Pornind de la poza aceasta, Ilie redă o poveste frumoasă despre pasiunea pentru fotbal, despre atașamentul față de un club, un atașament pe care numai un copil crescut acolo îl poate dobândi.
„Cea mai mare plăcere era să simt mirosul ierbii și al Revulsinului pe care îl foloseau jucătorii", își amintește Dumitrescu.
Totul din programul zilnic avea legătură cu fotbalul, cu Steaua: „Făceam antrenament de la opt, pe urmă rămâneam la stadion ca să văd antrenamentul seniorilor, de la ora unsprezece. Chiar cu riscul de a întârzia la școală rămâneam să-i văd.
Când urma să fiu copil de mingi nu dormeam în nopțile dinaintea meciurilor, mă simțeam ca și cum aș fi avut eu meci! Ajungeam la stadion cu vreo trei ore înainte, mergeam în vestiar, primeam echipamente frumoase. În pauze ne lăsau să intrăm pe teren, să dăm la poartă. Ce mai, în pauzele acelea ne simțeam fotbaliști!".
Fotografia cu Câmpeanu și cu Țicleanu e dintr-un joc Steaua-Universitatea Craiova disputat în 1982. Ilie avea 13 ani atunci. Sigur că nimeni de pe stadion nu bănuia că acel copil de la marginea terenului avea să devină un mare internațional, un erou al unui campionat mondial.
El își amintește clar și cum a progresat: „Aveam șaptesprezece ani și tot primeam telegrame de convocare la lotul UEFA '87. Iordănescu era antrenorul seniorilor și a întrebat «Ce e cu copilul ăsta? Că tot primește convocări încontinuu! Vreau să-l văd!». Și au venit el și Lăcătuș la un meci al nostru.
Am jucat cu Aripi Pitești, și acum țin minte. La ei juca Vlădoiu. Cred că am dat două goluri în meciul acela. După puțină vreme, câțiva dintre seniori au fost convocați la echipa națională și Iordănescu a completat cu câțiva juniori lotul pentru antrenamente. Atunci mi-a spus prima oară «Copile, mâine să fii la antrenamentul seniorilor!»".
Avea să urmeze un an de împrumut la FC Olt, după care Dumitrescu s-a întors la Steaua și continuarea poveștii e cunoscută de toată lumea.
Au trecut mai mult de patruzeci de ani de când a fost realizată poza aceea și Ilie se leagă cu ușurință de niște madlene proustiene, elemente care-l ajută să călătorească prin timp: „Chiar și acum mai am în urechi sunetul crampoanelor pe tunel. Ieșeau seniorii spre teren și-i auzeam cum tropăiau. Mai târziu, când mi-a dat Lăcătuș ghetele să i le «calc», adică să le rodez eu, eram fericit. Jucam cu ghetele lui Lăcătuș!".
Când m-a chemat prima oară la antrenament, Iordănescu m-a întrebat «Ai ghete?». Era o întrebare firească pe atunci. I-am răspuns fără să respir «Am și turnate, și înșurubabile» ! M-am grăbit să-i zic că da ca nu cumva să ratez ocazia!
- Ilie Dumitrescu
