LIGA 1   •   

PANDURII - BRĂNEŞTI 4-2

Ilie Stan acuză: "Cum să pice Craiova, cînd noi sîntem o comună de 1500 de locuitori?"

 
10 Aprilie 2011 19:39
 

Ilie Stan nu-şi mai face speranţe în ceea ce priveşte salvarea

Tehnicianul formaţiei Victoria Brăneşti, Ilie Stan, a declarat după înfrângerea din meciul din deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-4, că echipa sa a fost dezavantajată clar de arbitraj. Totodată, Stan mai spune că este sceptic în privinţa şanselor echipei sale de salvare de la retrogradare.

"Jocul acesta l-am pierdut în prima repriză. Dacă până acum m-a preocupat doar pregătirea echipei şi a jocului, acum nu pot să remarc că am fost dezavantajaţi clar de arbitraj. Cred că astăzi la prima intrare a lor în careul nostru s-a dat prea uşor un penalti care a fost de râs. O să spună mâine, poimâine cei care conduc arbitrajul că sunt tineri şi trebuie să le dăm credit. Dar nouă ca antrenori cine ne dă credit? Nu ne dă nimeni că pierdem. Asta este situaţia, eu am încercat să scot maxim, să încercăm să jucăm doar pe teren, dar de multe ori este imposibil pentru că dăm peste aceşti oameni în negru care de cele mai multe ori se fac de râs", a spus Stan, conform Mediafax.

Ilie Stan a precizat că nu poate face comentarii în privinţa jocului: "Despre echipa mea ce pot să spun că e ca un elastic din acela care îl întinzi până nu se mai poate. Asta s-a întâmplat cu echipa mea, l-am tot întins, dar atât putem. Şi dacă noi doar atât putem şi mai vin şi arbitraje din acestea, atunci nu poţi să-i mai trezeşti pe jucători ca să înţeleagă că Liga I e altceva".

Stan a menţionat că este puţin probabil ca Victoria Brăneşti să rămână în Liga I. "Cum să pice Craiova sau Pandurii, când noi suntem o echipă de comună, cu 1.500 de locuitori? Jucăm pe alte terenuri, suntem cireşarii Ligii I. Mai sunt nouă etape, dar e puţin probabil că vom mai rămâne în Liga I. Asta este, mergem mai departe şi poate la anul avem mai mult noroc şi promovăm din nou. Poate venim mai puternici, poate facem şi noi stadionul, sunt multe lucruri care trebuie făcute", a adăugat tehnicianul.
 
Comentarii (12)
ray51  (121 comentarii)
N-am nimic cu declaratiile dvs. Romania asigura libertatea de exprimare. Sincer insa, problema noastra a multora este alta si anume: OTELUL nu are fata sa ne reprezinte in CL. Nu cred ca va ofenseaza remarca mea. Puneti-va un DVD cu orice meci al BARCELONEI sau al REAL-ului sau al lui MUTD sau ma rog un LILLE chiar un AC MILAN si va veti convinge. Fiind romani stiu ce veti face cu banii (cei ~20 mil euro), ceea ce si colegul Bucsaru a realizat. Si-a astupat 'gaurile'...
11 Aprilie 2011, 12:34   •   Comenteaza
zidane92  (888 comentarii)
ca sa fii linistit o sa picati amandoua ca sunteti la pamant dupa rapid-craiova 1 solist in aceasta seara retrogadatele se contureaza 100%
11 Aprilie 2011, 10:19   •   Comenteaza
putregaiu  (538 comentarii)
cand porti veston peste o fata de masa si mai ai si fata de satean nu doar echipa cum sa nu retrogradezi mai nea
11 Aprilie 2011, 00:03   •   Comenteaza
honey2304  (3 comentarii)
Comentati voi mah nebunilor! Poate ca multi dintre voi habar nu avetzi cu ce se mananca footbalul dar cu toate astea comentati. Sunt curioasa cati dintre voi ati si urmarit vre-un meci cap-coada. Jocul lor este de cele mai multe ori foarte bun,nu inteleg de ce au rezultate asa slabe. Si daca ati casca bine ochii aia la meci, v-ati da seama ca tot ce s-a afirmat a fost adevarat...au fost dezavantajatzi clar de albitraj in ultimele etape. Felicitari baietzi! Eu una va urmaresc de cand eratzi in B si stiu cat de mult ati muncit si muncitzi ca sa ajungeti aici....Din pacate traim in Romania. Multa bafta!!!!
10 Aprilie 2011, 22:39   •   Comenteaza
cristimh  (28 comentarii)
sa vb cand nu va mai predati cu ciobanu , si sanu mai vb tu de craiova rahatule
10 Aprilie 2011, 22:02   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand teren
Vand 800 mp, 34x23 pe colt, in Constanta-Palazu Mare, zona malul inalt, vedere excelenta spre statiunea Mamaia.
Constanta/Constanta - pret 95,00 EUR
Vand nisip, balast, pietris, TEL 0747481899, ADUCEM ORIUNDE
TEL 0747481899 / AGREGATE: VAND / TRANSPORT NISIP ( 0 - 3 ) mm , MARGARITAR ( 4 - 8 ) mm, PIATRA MICA ( 8 - 16 ) mm , PIATRA MARE ( 16 - 32 ) mm , BALASTRU ( 0 - 16 ) mm , REFUZ DE CIUR ( ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 3,00 RON
vanzari electronice
vand home cinema philips lx 8300sa, 400 w mpo, subwoofer 150 w +5 satelitix50w, cumparat din germania sigilat, citeste CD+/-R, DVD+/-R, SADVD, SACD, DIVX+/-R, DVD RW, CDRW stare exceptionala
Bucuresti/Bucuresti - pret 700,00 RON
VAND PASTRAV DE CONSUM FANTANEL.PUIET DE FANTANEL SI CURCUBEU
VAND PASTRAV DE CONSUM FANTANEL.PUIET DE FANTANEL SI CURCUBEU.FERMA ESTE ALIMENTATA NUMAI CU APA DE IZVOR VAND MANCARE PT PASTRAV VERONESI 145 RON SACU
Brasov/Sambata De Sus Nr 247 - pret 16,00 RON
Canto clasic, terapie vocala
Profesor de canto clasic ofer meditatii de canto pentru toate genurile vocale, meditatii ce ofera dezvoltarea vocii si a ambitusului vocal, tehnica vocala - repiratie, mecanismul de sustinere a ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 30,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V