Antrenorul Universităţii Cluj, Ionuţ Badea, s-a declarat mulţumit pentru victoria cu 1-0 a echipei sale în faţa Ceahlăului.
"A fost o partidă dificilă, în care am suferit în mai multe momente, sînt foarte bucuros pentru acest rezultat. Au fost momente cînd echipa a jucat foarte frumos, dar nu a cîştigat. Astăzi am făcut-o cu un joc mai puţin spectaculos. Am întîlnit o echipă foarte interesanta, este importantă victoria de azi", a declarat dupa meci Ionut Badea.
Referindu-se la faza in care Machado a fost eliminat pe final, acesta a adaugat: "Nu mi s-a părut de cartonaş roşu faza eliminării lui Machado, aşa a decis arbitrul. Probabil va stîrni destule discuţii după ce vom revedea faza". "Am pierdut cu Steaua şi am făcut două egaluri, dintre care într-un meci am primit golul egalizator în prelungiri", a spus Ionuţ Badea la "Fanatik Show", pe DigiSport 1.
Prezent in studioul emisiunii moderate de Horia Ivanovici, Mihai Stoichita a laudat la rindul sau prestatia Ceahlaului: "Eu i-am vazut si la partida de la Ploiesti. Ceahlaul joaca fotbal, sa recunoastem! Acest lucru este foarte important. Si in seara aceasta a facut un meci bun, dar victoria Clujului este, totusi, meritata".
Daca prima repriza a apartinut gazdelor, nemtenii au dominat partea secunda, ratind pe final prin Cazan o mare ocazie de a egala, cind fundasul Ceahlaului a reluat din 6 metri, nemarcat, putin peste poarta, dupa un corner executat de Constantinescu.



În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]