Articol de Sergiu Alexandru - Publicat marti, 21 aprilie 2020 11:51
Pe lângă oferta primită de la Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, Ionuț Negoiță a fost contactat și de un fond de investiții din Spania, cu care a negociat în secret, a dezvăluit azi GSP.ro. (Toate detaliile AICI)
Contactat telefonic, finanțatorul lui Dinamo a confirmat informațiile dezvăluite de Gazeta Sporturilor despre oferta spaniolilor, dar susține că negocierile au picat, cel puțin pentru moment. Negoiță adaugă că tratativele cu suporterii continuă și că reprezentanții lui se întâlnesc în acest sens cu cei ai fanilor, astăzi, la ora 15:00.
-Domnule Negoiță, GSP.ro dezvăluie astăzi că ați fost ofertat de un fond de investiții din Spania pentru vânzarea lui Dinamo.
- Celor din Spania le-am livrat toate informațiile, dar au venit cu o cretinătate. Ei vor ca toate datoriile să fie plătite la zi, vor nu stiu ce... Cred că voiau și bani. Cred că băieții băteau câmpii. Tocmai de asta nu avem ce să discutăm. Am zis că renunț la club pentru un leu, dar restul trebuie să și le asume. Asta e viața!
- Vi s-a părut că oferta primită nu e de încredere?
- Nu știu ce au băieții în cap, dacă au ceva. Probabil s-au gândit să facă vreo glumă mai puțin inspirată! Mi s-au părut că nu sunt realiști. Bă băieți, nu ați înțeles că nu mai bag un leu?! D-asta renunț la club pentru un leu! Cine vine trebuie să își asume! Păi dacă aduc toate datoriile la zi și tot ce vreți, nu vreți să vă dau și bani?! Să vă și premiez?! Ce mai vreți?! Am muncit degeaba și cu ăștia.
La ora 15:00 e întâlnirea cu Asociația Dinamoviști pentru Dinamo
- Atunci, care este stadiul negocierilor cu Asociația Dinamoviști pentru Dinamo?
- Urmează să fie întâlnirea la ora 15:00. Reprezentații Asociației urmează să se întâlnească cu cei din club, să... nu știu...
- Veți participa la întâlnire?
- Nu. Eu nu am treabă. Sunt chestiuni de acte, lucrurile sunt clare. S-a făcut o ofertă publică, ei au acceptat-o și acum trebuie să vină să vadă. Oricum ei nu sunt străini de situație, pentru că au mai verificat actele acum ceva timp. Au mai avut o tentativă.
- Se poate să bateți palma azi?
- Nu depinde de noi. Noi suntem pe baricade, la dispoziție.
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Și PCH vrea clubul de la Negoiță! Răsturnare de situație în această dimineață