FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Lacrimi pe scările tribunalului » Copos a plîns în hohote la aflarea veştii din Dosarul Transferurilor

Articol de - Publicat luni, 20 mai 2013 00:00 / Actualizat luni, 20 mai 2013 14:25

George Copos i-a surprins pe cei prezenţi la tribunal cu reacţia sa în momentul în care a aflat că Dosarul Transferurilor se va rejudeca la Curtea de Apel.

Foarte emoţional, patronul Rapidului a ieşit pentru a evita privirile celor prezenţi. În momentul în care a fost întrebat dacă va merge la nunta fiicei sale, Alexandra, în SUA, a izbucnit în plîns. Oamenii care au trecut pe lîngă afacerist i-au oferit şerveţele şi Copos a avut nevoie de cîteva clipe pentru a-şi reveni.

După cîteva minute, cu o voce gîtuită, patronul Rapidului a declarat: "Sîntem hăituiţi, asta este viaţa, îmi duc această soartă".

Copos a fost azi prezent la Tribunal, acolo unde s-a judecat Dosarul Loteria, în care este acuzat. Decizia în acest caz a fost amînată pentru 14 iunie.

 

Citește și:
Cea mai sexy antrenoare din România a leșinat în timpul meciului și a urmat scandalul: „Foame, disperare!”
Handbal
Cea mai sexy antrenoare din România a leșinat în timpul meciului și a urmat scandalul: „Foame, disperare!”
David Miculescu și-a făcut cadou de ziua lui un bolid de peste 100.000 de euro » Octavian Popescu l-a însoțit
Stiri extrasport
David Miculescu și-a făcut cadou de ziua lui un bolid de peste 100.000 de euro » Octavian Popescu l-a însoțit
Victor Pițurcă a fost coleg cu Hagi, dar crede că alt fotbalist a fost „rege”: „Mai talentat decât el nu a fost nimeni în România!”
Nationala
Victor Pițurcă a fost coleg cu Hagi, dar crede că alt fotbalist a fost „rege”: „Mai talentat decât el nu a fost nimeni în România!”
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

CSM București desființează două secții sportive, dar își trimite gratuit angajații la turneul de handbal Final Four de la Budapesta

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (51)
helioglobalus
helioglobalus  •  20 Mai 2013, 22:46

are dreptate să plângă, la cât l-au mâncat avocaţii, la câtă şpagă a dat la judecători, la cât a cotizat la procurorul şef BĂSEL, e pe minus şi acum o ia de la capăt, să vezi că zgârciobul o să se predea singur!

kilimanjaro
kilimanjaro  •  20 Mai 2013, 19:19

Cât teatru. Oricum la pușcărie o vor duce mai bine decât milioane de romțâni cinstiți în libertate. Ar fi meritat o pedeapsă mult mai mare. Asta e una morală doar. Vor ieși după un an pentru bună purtare și vor putea să fure din nou.

fenomeno89
fenomeno89  •  20 Mai 2013, 19:03
Postat de tonciumarin pe 20 Mai 2013, 18:40

O tempora,o mores... Era o vreme cand il comparam cu Berlusconi,iar pe Alexandra (casa de piatra ! ) cu Barbara Berlusconi si acum il URAM din tot sufletul nostru pentru ca si-a batut joc de RAPID ,de istoria noastra ALB-VISHINIE ! Nimanui nu-i dorim sa ajunga in pushcarie dar se pare ca exista o limita in toate !

gresesti...eu ii doresc sa putrezeasca la puscarie...e o pedeapsa prea mica pentru ce a facut cu Rapidul

Vezi toate comentariile (51)
Comentează