Lecție de mercato » Opinie de Vlad Nedelea despre felul total opus în care Steaua și Dinamo aleg să-și vândă vedetele

2016 este anul în care Steaua a întâlnit-o pe Dinamo de șapte ori. Șapte meciuri în care vicecampioana n-a reușit să-și bată marea rivală. Ba chiar a și suferit câteva umilințe, culminând cu cea din ultimele zile ale anului, 1-4.

2016 rămâne însă un an fantastic pentru Gigi Becali și "mașinăria sa de făcut bani". La adăpostul acestui nume, Steaua, în pofida certurilor cu Armata pentru marcă, latifundiarul din Pipera a "lovit" piața transferurilor cum n-o mai făcuse niciodată. Nici măcar după sezonul cu semifinala Cupei UEFA sau după cel în care echipa trecea în primăvara europeană dintr-o grupă de Champions League cu Real Madrid, Lyon sau Dinamo Kiev.

16 milioane și jumătate de euro este suma încasată de steliști din vânzările lui Stanciu, Chipciu, Varela, Hamroun, Cojocaru și probabil Toșca, dacă interesul lui Betis se va concretiza. Diferența este covărșitoare vizavi de marea rivală, care a ales să-și împrumute cei mai buni jucători pe sume care abia dacă pot fi luate în calcul. 

Vali Lazăr, unul dintre cei mai în formă jucători din Liga 1 în prima parte a campionatului, a fost trimis la arabi în schimbul a 200.000 de euro. Asta după ce în vară Paul Anton plecase pe o sumă identică la Getafe. Ambii au clauze de cumpărare, care nu depășesc însă 700.000 de euro. Ca o comparație, doar Cojocaru, cea mai nesemnificativă plecare de la Steaua, poate aduce clubului 1 milion de euro dacă va continua în Italia.

Este încă un exemplu că FCSB sau Steaua, oricare i-ar fi numele, face afaceri așa cum niciun alt club din România nu a făcut, nici chiar Astra, care a ținut steagul sus anul trecut grație performanțelor reușite de Șumudică și grupul format de el. Și mai important de atât, o bună parte din încasări sunt investite tot în Liga 1. Iar asta ține fotbalul din România viu.