FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Leonardo s-a antrenat cu Dinamo şi a venit la CFR

Articol de GSP - Publicat joi, 11 februarie 2010 00:00

CFR Cluj profită de criza de la Dinamo. Fundaşul brazilian Leonardo Veloso a părăsit cantonamentul "cîinilor roşii" şi se antrenează de ieri cu "vişiniii"

După cinci zile de antrenamente cu Dinamo, fundaşul brazilian Leonardo Henrique Veloso (22 de ani) s-a mutat ieri la vecina de cantonament a "cîinilor roşii", CFR Cluj. Cum Cristi Borcea i-a propus un contract de numai 120.000 de euro pe an, Leonardo a fost direcţionat de impresarii săi spre CFR Cluj. Jucătorul de bandă stînga s-a antrenat ieri în sala de forţă, sub supravegherea preparatorului fizic Mauro Marini şi va fi testat pînă la plecarea lui CFR din Antalya.

O decizie în privinţa legitimării lui Leonardo se va lua după amicalul de vineri cu muntenegrenii de la FK Sutjeska Niksic. "Impresarul său ni l-au adus. O să vedem dacă rămîne la noi. Ni s-a oferit această ocazie şi am zis să n-o ratăm. După amicalul de vineri, vom lua o decizie în ceea ce-l priveşte. Pare un tip foarte serios, acum să-l vedem şi pe teren. Echipa a avut zi liberă, dar el a tras în sala de forţă. Rămîne să se convingă antrenorul dacă are sau nu nevoie de un jucător ca Leonardo", a spus preşedintele Iuliu Mureşan. Leonardo e jucătorul lui Willem II Tilburg, ultima clasată în Olanda, iar suma sa de transfer este de 100.000 de euro.

"L-am luat în probe pe Leonardo dar asta nu are legătură cu faptul că am fi nemulţumiţi de Casal. Ni s-a oferit această variantă şi am zis să nu refuzăm"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

300.000 de euro pe an cîştigă Leonardo la Willem

500.000 de dolari a plătit gruparea olandeză pentru transferul lui Leonardo de la Mineiro

"E normal să jucăm cu doi atacanţi"
Iuliu Mureşan a comentat decizia lui Mandorlini de a renunţa la modulul 4-3-3, în favoarea unuia cu doi atacanţi. "Practic, la ce lot avem, se impune să jucăm cu doi atacanţi. Cred că decizia lui Andrea, de a juca un 4-3-1-2, e una bună. Avem patru atacanţi de careu, Traore, Yssouf Kone, Bud şi Nei", a motivat preşedintele liderului.

Ultimele noutăţi

Roberto De Zerbi va ajunge la Cluj săptămîna viitoare şi nu va fi folosit în prima etapă, cu Unirea Urziceni. "Roberto va veni după ce va termina acel tratament în Italia. Va fi apt pentru meciul cu Steaua", a spus Mureşan.

Pat Kanyuka, fundaşul congolez aflat în probe, are şanse mari să semneze un angajament cu CFR Cluj. "Probabil că va rămîne la noi", a declarat ieri Mureşan.

Citește și:
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga

E gata: Cătălin Cîrjan a semnat noul contract: „Există lucruri pe care nu le poți cumpăra cu bani”

Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”

Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet

EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (2)
realistu
realistu  •  11 Februarie 2010, 13:21

Normal, in Olanda se trage tare pe pregatirea fizica.

 •  11 Februarie 2010, 09:58

Willem II nu e ultima clasata in Olanda,ci RKC Waalwijk..iar Veloso,cel putin fizic ,e f bine pregatit...Forza C.F.R.!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează