FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Liţă Dumitru, numit antrenor la Steaua II » Vine o glorie, pleacă altele

Articol de , - Publicat vineri, 14 ianuarie 2011 00:00

Liţă Dumitru a fost readus ieri în Ghencea şi va fi antrenor principal la echipa secundă, în timp ce alte nume mari din istoria clubului vor fi îndepărtate

Steaua reorganizează structura Centrului de Copii şi juniori, dar umblă şi la componenţa băncii tehnice de la echipa secundă a clubului. Liţă Dumitru, care a activat ca jucător în Ghencea în perioada 1972-1980, bifînd peste 250 de meciuri în tricoul Stelei, a fost numit antrenor principal la Steaua II. El a acceptat să revină în ţară, după ce în toamna lui 2010 plecase în Germania, unde se angajase ca şofer de tir, cu care transporta mobilă. Liţă, care a împlinit 61 de ani pe 2 ianuarie, a condus ieri primul antrenament la Steaua II, echipă aflată pe locul 14, din 16 echipe în Seria B1.

În schimb, aproape sigur vor pleca din Ghencea alte nume de legendă ale Stelei. Mai multe grupe de la Centrul de Copii şi Juniori vor fi comasate, astfel că primii aflaţi în pericol să rămînă fără obiect de activitate vor fi cei mai în vîrstă dintre antrenori. Printre fostele glorii care mai sînt acum la grupele de juniori se află Vasile Aelenei, Radu Troi, Ştefan Sameş şi Lajos Sătmăreanu.

Citește și:
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Europa League
Prea târziu! Naivă în prima repriză, FCSB s-a trezit după pauză, dar n-a putut să o întoarcă pe Fenerbahce. Final de aventură în Europa League
Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!
Europa League
Ce se întâmplă cu Charalambous? Aproape de bătaie la vestiare!
Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!
Europa League
Toate echipele calificate din grupa Europa League: „roșu” pentru Răzvan Lucescu, PAOK s-a prăbușit!
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (4)
sirius55
sirius55  •  14 Ianuarie 2011, 13:00

un gest laudabil facut de becali fata de o fosta mare glorie a fotbalului romanesc ( si stelist )si care pina nu demult era sofer de tir ?!in Germania ...de risul lumii interesul fata de aceste foste glorii !!!...BRAVI gigi !!!

kosmyn93
kosmyn93  •  14 Ianuarie 2011, 12:35

drojdieru asta e un pupancur

sica2ro200
sica2ro200  •  14 Ianuarie 2011, 09:01

...pardon...poate era mai potrivit sa folosesc cuvantul ""GLORIE"" sau ""GLORII""...deja m-am cam saturat de tate gloriile astea...care AU FOST...unii mai vor si performanta nu sa isi vada tineretea prin ochii acestor glorii...tot respectul pentru ei...dar arata intai ca ai invatat ceva din statutul de FOSTA glorie si dupa vii la STEAUA.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează