FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CLUJ

Machado: "Clujul e a doua mea casă. Vreau să dau gol CFR-ului, în derby"

Machado vrea să marcheze contra CFR-ului
Machado vrea să marcheze contra CFR-ului

Articol de GSP - Publicat luni, 14 martie 2011 00:00 / Actualizat luni, 14 martie 2011 16:46

Brazilianul care a punctat în faţa Unirii Urziceni spune că e o plăcere să joace alături de Claudiu Niculescu.


"U" Cluj a reuşit în sfîrşit să cîştige sub comanda lui Ionuţ Badea, 4-2 cu Unirea. Machado şi Niculescu, atacanţii văzuţi drept soluţii de rezervă la primele două partide din 2011, au contribuit semnificativ la victoria împotriva Urziceniului.

Brazilianul Machado (21 de ani) crede că Universităţii i se potriveşte sistemul cu doi atacanţi, folosit sîmbătă, la Bistriţa. "Cred că am arătat forţă ofensivă şi tărie de caracter, mai ales că am revenit după ce am fost conduşi în două rînduri. Pînă la urmă, important e să marcăm cu un gol mai mult decît adversarul. M-am simţit bine în acest sistem cu doi atacanţi. E o plăcere să joci alături de Claudiu Niculescu. E mai uşor, cînd ştii că ai un super-jucător lîngă tine. Sper să continuăm să adunăm puncte pentru a-i scuti de emoţii pe minunaţii noştri fani", a declarat Gabriel Machado.

Brazilianul îşi doreşte să evolueze în "clasicul" clujean, CFR - "U", meci programat pe 12 aprilie. "Eu am ratat întîlnirea din tur. Mi-aş dori mult să joc în derby-ul cu CFR. Astfel de meciuri sînt speciale. Îmi doresc să marchez în derby, fiindcă ştiu cît de important e pentru fani acest meci. Clujul e a doua mea casă, m-am acomodat în România. De abia aştept să se termine stadionul şi să jucăm cu 30.000 de fani în spate", a mai spus Machado.

4 goluri a înscris Machado pentru "studenţi" în actualul sezon

Declarat netransferabil
Walter a refuzat în iarnă o ofertă de la Sheriff Tiraspol pentru brazilianul Machado. Gruparea la care a mai evoluat şi Cociş a oferit un milion de euro pentru atacantul sud-american. Walter l-a declarat netransferabil pe Machado. Ulterior, brazilianul a semnat prelungirea contractului cu "şepcile roşii". Actuala înţelegere expiră în vara lui 2014. Machado a mai evoluat în cariera sa în Brazilia, la Juventude, şi în Elveţia, la Grasshopper şi Nyon.

Ce atacanţi mai are Badea în lot
Claudiu Niculescu (35 de ani) 15 prezenţe / 8 goluri
Andrei Voican (20 de ani) 4 prezenţe / un gol
Nwakaeme Tony (21 de ani) 3 prezenţe / 0 goluri

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (1)
cipolin
cipolin  •  14 Martie 2011, 17:16

Anunturi gratuite .fara cont in doar 20 secunde adaugi anuntul tau . ://anunturi-utile.eu

Vezi toate comentariile (1)
Comentează