LIGA 1   •   

STEAUA

MApN - Gigi Becali 1-0

 
de George Chiriac   •   19 Octombrie 2011
 

Gigi Becali

Tribunalul Bucureşti a decis ieri că Steaua are de achitat în jur de 400.000 de euro ministerului, suma reprezentînd datorii din chirie, utilităţi şi penalităţi


Steaua a pierdut deja una dintre cele două bătălii pe care le duce în Instanţă cu Ministerul Apărării Naţionale. De fapt, procesul privind datoria pe care ministerul o solicită din chiria neplătită la stadion, plus utilităţile şi penalizările aferente. Conform ziare.com, Tribunalul Bucureşti a pronunţat ieri sentinţa şi a anunţat că Steaua are de plată aproximativ 400.000 de euro către MApN.

"Oficial, nu am primit nici o informare şi am discutat şi cu cei de la Armată, nici ei nu ştiu nimic. Şedinţa fusese pe 23 septembrie şi rămăsese în pronunţare, probabil că aşa s-a decis", au declarat aseară şefii Stelei, care însă au respins categoric varianta vehiculată ieri că în contul banilor s-ar institui sechestru pe drepturile federative ale unor jucători.

MApN are deja instituit sechestru asigurător pe toate maşinile clubului de fotbal Steaua, suma totală la care e evaluat parcul auto al roş-albaştrilor fiind de aproape 800.000, dublu faţă de suma datorată. Decizia Tribunalului Bucureşti nu e definitivă şi executorie deoarece aceasta e prima instanţă care a judecat cazul, iar Steaua va face apel după ce va primi motivarea deciziei.
Totul despre:
 
Comentarii (49)
stancuvlad  (1017 comentarii)
Postat de phillipss pe 19 Octombrie 2011, 09:00
tu habar n-ai ce a fost steaua,ce e spiritul stelei.esti un ppagal,probabil minor care n-a prins esenta.tu il lingi in cur pe cioban din prostie si lipsa de personalitate si educatie.tu spuneai ieri ca aperi steaua de unii ca mine.eh,unii ca mine, care iubesc steaua, adevarata steaua, nu au nimic in comun cu steaua de azi, a ciobanului si pe care cica o aperi(cu limba) tu. nu mai venim la stadion, nu ne mai intereseaza, nu o recunoastem, nu mai punem pasiune.de fapt, steaua de azi, in afara de sigla si culori(care in curand vor fi si ele ale fostei stele), ce punc comun mai au?!stii sa raspunzi?nu..pt ca nu stii ce a fost steaua.
Iti spun eu care e spiritul stelei
Cand da adversarul gol toata lumea pleaca sau huiduie...ca ei de aia au venit la stadion...sa isi vada echipa cum castiga, in orice mod, chiar si atunci cand marcheaza mai putin decat adversarul...ca ei de aia au ales sa tina cu steaua..... nu i-a dus capul sa isi aleaga echipa favorita....au zis "hai sa tin si eu cu aia de am auzit in stanga in dreapta ca castiga (cacofonie voita) des. Nu conteaza cum."
Spiritul stelei nu exista...numarul mare de "suporteri" este doar o consecinta a faptului ca romanii au coloana vertebrala a unei rame
19 Octombrie 2011, 14:21   •   Comenteaza
vasglo  (1166 comentarii)
Postat de phillipss pe 19 Octombrie 2011, 12:53
esti paranoic rau casa nu zic prost,ca iar ma faci magar.:))
Esti pe post de rama nevinovata, pusa in carlig si aruncata in virtual pentru cresterea ratingului.....
19 Octombrie 2011, 13:11   •   Comenteaza
phillipss  (1332 comentarii)
Postat de vasglo pe 19 Octombrie 2011, 12:01
Simplu, hai nu te face ca nu esti "pe mana" cu redactia:))
esti paranoic rau casa nu zic prost,ca iar ma faci magar.:))
19 Octombrie 2011, 12:53   •   Comenteaza
vasglo  (1166 comentarii)
Postat de phillipss pe 19 Octombrie 2011, 10:22
=))cum sa ti se anuleze votul si sa ne votam , mah?:))
Simplu, hai nu te face ca nu esti "pe mana" cu redactia:))
19 Octombrie 2011, 12:01   •   Comenteaza
vasglo  (1166 comentarii)
Postat de phillipss pe 19 Octombrie 2011, 11:17
nush...dar sunt convins ca goarna lui Tudorica era ma-ta =))
Nu fi, magar, chiar daca era mascota Rapidului, era farmecul stadioanelor. Nici nu se uita la meci, se plimba prin tribune si canta din tropeta.. "silence".. Dumnezeu sa-l ierte!!
19 Octombrie 2011, 11:36   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Nordului Apartament in Nordului
1.800 EU/luna
Nordului , SC: 177 mp, 4 cam.
Suprafata utila: 144 mp
4 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Cumpar fier vechi si materiale reciclabile
SC Donlux Construct SRL, firma specializata in colectarea de materiale reciclabile, cumparam deseuri fier vechi, tabla, pet-uri, hartie si deseuri neferoase (Cupru, Aluminiu, Inox, Radiatoare, ...
Bucuresti/Bucuresti - Ilfov - pret 0,00 RON
Control acces Pontaj
Firma Electrogrup Proinstal monteaza sisteme de control acces si pontaj optime pentru evidenta salariatiilor si restrictionarea lor in anumite zone: Cititoare de cartele; Cartele magnetice si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand joc ps3:Army of two
Jocul nu este sigilat dar nu a fost jucat niciodata.Este intr-o stare perfecta.
Bucuresti/Bucuresti - pret 90,00 RON
Job modern si simplu
Job modern si simplu care se face de acasa daca ai internet.Nu am crezut nici eu la inceput dar nu costa nimic sa te informezi si nimic sa pornesti.E o afacere la cheie si poti sa iti cresti ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 300,00 USD
Casute de gradina si case de lemn
Fabricam si comercializam casute de gradina si case pe structura de lemn la cele mai bune preturi! Transport gratuit in Bucuresti si Ilfov! Reducere de la 140 euro/mp la 120 euro/mp pana la 1 ...
Ilfov/Cornetu - pret 120,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V