FOTBAL  »  Superliga  »  OPINIE

Marea văicăreală » Adrian Florea se ia de şefii cluburilor din Liga 1: "Şi dac-o fi să nu mai vină purcoiul de bani din drepturile TV, ce?!"

Articol de - Publicat vineri, 19 decembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 19 decembrie 2014 16:49

E vremea colindelooor... A, scuze, nu sîntem pe Magic FM, aici e cu şut, gol, dintr-astea, daaa! Mai mult cu gol decît cu plin, în ultima vreme, motiv pentru Corul Neprihăniţilor din Liga 1 să interpreteze tot mai des şi tot mai tare varianta a capella a Ariei Văicărelilor fără Sfîrşit.

Cică dacă nu vine a doua tranşă din drepturile tv campionatul nu se mai reia la primăvară. Babele Vanga din fotbalul românesc au prorocit deja dispariţia a cel puţin jumătate din cluburile de "A", dacă nu cumva mai mult. Tranşa salvatoare ar fi de aproape 17 milioane de euro. Ce-i drept, o mică avere pe praful crizei ce nu se dă plecată.

Dar de ce ar mai veni aceşti bani?! S-or fi întrebat vreodată domnii preşedinţi/manageri generali/directori sportivi, da' sincer, vorba lui Horia Ivanovici, dacă îi merită?! Doar pentru că aşa s-au obişnuit de vreo 7-8 ani, de cînd tot aşteaptă para mălăiaţă să intre în contul lui "nătăfleaţă"?! Şi de ce ar mai plăti cineva, complet aberant!, peste 100.000 de euro pe un meci Chiajna - Viitorul care adună 50 de oameni în tribune şi - cu chiu, cu vai! - cîteva sute în faţa televizoarelor?!

Cîtă vreme criza financiară a pus pe butuci aproape întreaga societate, de ce fotbalul să aibă în continuare pretenţia să se lăfăie în puful de dinainte de 2008?! Cîtă vreme omul simplu, suporterul, plătitorul de bilet, de fapt, a rămas fără slujbă ori cu salariul hăcuit periodic, cîtă vreme s-au închis fabrici, mici şi mari afaceri au falimentat, inclusiv ziare sau alte instituţii media, de unde pretenţia iraţională de a ţine în viaţă artificial nişte cluburi ce nu produc nimic altceva decît pagubă?!

Doar pentru ca Mario Nicolae, de exemplu, să încaseze o primă de 120.000 de euro de la Petrolul?! Cum?! N-aţi auzit de Mario Nicolae?! N-aţi pierdut cine ştie ce, e un fost conţopist la formaţia din Ploieşti, plătit infinit mai bine decît cel mai înzestrat neurochirurg din ţara asta. Iar oficialul prahovean nu e decît un caz, ales absolut la întîmplare, dintr-un fotbal în care mulţi preşedinţi continuă să ridice lunar de la casierie spre 10.000 de euro sau mai mult numai din salariu!

Să nu înţelegeţi greşit, nu m-a apucat acum mila de banii lui Paszkany sau de cei ai televiziunilor! În definitiv, "oamenii de fotbal" pot face absolut tot ce vor cu sumele încasate. Dar poate că n-ar strica mai multă demnitate din partea lor. Mai puţine lamentări şi ceva mai multă acţiune. Obişnuiţi doar să aştepte "pomana" din 6 în 6 luni, şefii de cluburi au uitat să caute să facă bani şi din activităţi conexe. I-au ignorat pe fani, asta în cazul în care nu şi-au bătut joc de ei!, şi nu i-a interesat niciodată să dezvolte departamente serioase de marketing, iar acolo unde acestea existau, ele au fost închise! Singura lor grijă a fost reciproca bălăcăreală cu ocazia aşa-ziselor derby-uri. De comisioanele de la transferuri nu mai amintesc, că vreau să petrec Sărbătorile acasă.

Şi dac-o fi să nu mai vină purcoiul de bani, ce?! Fotbalul în România s-a inventat cumva în ultimul deceniu, o dată cu hemoragia drepturilor tv?! Oare n-ar fi chiar mai bine să vină "cutremurul", pentru ca lucrurile să se aşeze în vaduri ceva mai fireşti?! De ce nu s-ar reveni la contracte de cel mult 5.000 - 6.000 de euro pe lună, ca la începutul anilor 2000, plus eventuale bonusuri de performanţă?! Vi se pare că Dodel merită mai mult pentru un gol pe tur şi-ncă unul pe retur?!

La radio, Fuego mi-aminteşte că se apropie Crăciunul. Ocazie cu care, nu-i aşa?!, trebuie să fim mai buni, mai milostivi, mai toleranţi. Aş fi vrut să le mai dau un sfat "bocitoarelor" ce anunţă în fiecare minut apocalipsa, dar aş fi fost răutăcios şi... e vremea colindelooor!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (13)
klauss_22
klauss_22  •  20 Decembrie 2014, 15:00

total aiurea articolul : 1. nu i-a obligat nimeni pe cei de la Look sa liciteze atata "purcoi de bani" pe un meci "cu 50 de spectatori in tribuna" 2. cluburile si-au respectat partea lor de contract, au oferit acele meciuri(bune, rele nu mai conteaza )..sa vii acuma sa zici, ne pare rau nu meritati atat este jenant... 3. calculele Look au fost simple si se pare ca nu le-au prea iesit : luam Liga 1 si ii fortam pe operatorii de cablu sa ne introduca in grila de programe la pretul pe care-l dorim noi...

mvradulescu
mvradulescu  •  20 Decembrie 2014, 08:18

Unul din rarele articole pe care le-am citit, în care se face o analiză "la sânge" a situației din fotbalul românesc. Şi mai are două calități importante: e scris bine și cu obiectivitate !

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  20 Decembrie 2014, 00:28
Postat de utaaradan pe 19 Decembrie 2014, 23:02

problemele nu pleaca nici de la cat e platit acel jucator la Petrolul dar nici de la Paszkany,totul pleaca de la cele doua echipe din bucuresti...

serios ? in ce sens ?..))

Vezi toate comentariile (13)
Comentează