FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - DINAMO 0-1

Marian Rada a găsit vinovaţii pentru înfrîngerea din derby: "Tinerii sînt de vină"

Marian Rada nu a găsit soluţii pentru a bifa o victorie în faţa lui Dinamo
Marian Rada nu a găsit soluţii pentru a bifa o victorie în faţa lui Dinamo

Articol de GSP - Publicat luni, 04 martie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 03 martie 2013 23:42

Marian Rada pune înfrîngerea cu Dinamo pe seama lipsei de experienţă a celor cinci puşti utilizaţi aseară.

Forţat de accidentări, dar şi de situaţia dezastruoasă din această iarnă, cînd aproape 20 de fotbalişti s-au despărţit de Rapid, Marian Rada a fost nevoit să improvizeze împotriva lui Dinamo. Giuleştenii au început partida de aseară cu trei fotbalişti tineri printre titulari, care s-au aflat la primul derby din cariera lor: Coman, Martin şi Nicolae Vasile. Pe parcurs, alţi doi puşti au intrat pe teren, Ciolacu şi Matei, iar Rada crede că Dinamo s-a impus datorită plusului de experienţă!

"A fost un joc echilibrat, oricare dintre echipe putea cîştiga. Prima repriză a fost dominată clar de noi, dar în cea de-a doua am pierdut mijlocul terenului. Emil Dică a cedat clar fizic în repriza a doua, iar pe Herea am fost nevoit să-l joc pe trei posturi într-o repriză şi nu e normal. Jucătorii de pe benzi sînt tineri, neexperimentaţi şi au fost depăşiţi constant. Tinerii nu au respectat planul tactic, ei nu sînt obişnuiţi să joace cu atîţia fani în tribune, a fost pentru prima dată pentru ei şi asta s-a văzut", a spus Marian Rada imediat după meci.

L-au înjurat pe Negoiţă
Ionuţ Negoiţă a fost singurul acţionar al lui Dinamo prezent în Giuleşti, însă acesta a fost nevoit să plece mai devreme de pe stadion din cauza fanilor, care l-au înjurat. "Oarecum am fost agresat verbal. Înţeleg ca suporterii să-şi susţină echipa, dar în fiecare stadion există un loc amenajat special pentru oficiali, nu şi în Giuleşti Am văzut fani înrăiţi, ceea ce e OK, dar nu sînt de acord să fiu eu înjurat pentru că arbitrul a luat nu ştiu ce decizie", a zis Ionuţ Negoiţă la Digi 1.

"Am dominat meciul, dar Dinamo a avut experienţă şi a înscris dintr-o singură ocazie. N-am mai jucat pe prime de un an şi jumătate, jucăm doar pentru noi şi să fim sănătoşi!" (Cristian Oros, fundaş Rapid)

"Am jucat într-o atmosferă incredibilă, am avut emoţii cînd am intrat pe teren, dar fanii mi-au dat putere. Eu zic că am jucat bine, meritam măcar un punct" (Mădălin Martin, mijlocaş Rapid)

"Dănciulescu e de apreciat, a scris istorie pentru fotbalul românesc. Experienţa lor poate şi-a spus cuvîntul, dar noi încercăm să jucăm un fotbal bun pe viitor şi să ne răsplătim fanii pentru susţinere" (Nicolae Grigore, mijlocaş Rapid)

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (15)
robert_rapid98
robert_rapid98  •  08 Martie 2013, 05:17

Mai bine a jucat tineri aia decat astia in varsta si cu experienta de la rapid

sadim3ro
sadim3ro  •  04 Martie 2013, 14:28

ce vinovati bah gspistilor... a pronuntat el cumva cuvantul asta... aaa .... a jucat bine Rapidul si va e teama ca nu joace la fel in continuare

varanga53
varanga53  •  04 Martie 2013, 12:03

Dinamo a castigat pe merit pentru ca "experimentatii" lor au fost peste cei ai Rapidului ! Cu un Dica "obosit" de la cabine , cu Herea si Grigorie turisti , nu poti emite pretentii ! Tinerii Rapidului chiar nu sunt rai ! Dimpotriva !

Vezi toate comentariile (15)
Comentează