FOTBAL  »  Superliga  »  MUTARE

Cel mai ciudat transfer al verii în Liga 1 stârnește suspiciuni! Premieră în istoria campionatului

Mihai Rotaru, patronul echipei CS Universitatea Craiova
Mihai Rotaru, patronul echipei CS Universitatea Craiova

Articol de , , - Publicat joi, 13 august 2020 22:12 / Actualizat vineri, 14 august 2020 12:52

Transferul cel mai ciudat din vara aceasta, trecerea lui Marius Constantin la CS Universitatea Craiova, stabilește un record: e pentru prima oară în istoria campionatului când e achitată o sumă pentru un fotbalist de peste 35 de ani. În iulie, la 2-1 pentru olteni la Mediaș, apărătorul veteran a cerut să iasă de pe teren în minutul 35.

CS Universitatea Craiova, un club mai degrabă cumpătat, nu un cheltuitor exagerat, tocmai a operat un transfer straniu: a plătit 50.000 de euro și a mai cedat și doi jucători în schimbul lui Marius Constantin, un fundaș central mai apropiat de retragerea din fotbal decât de forma lui cea mai bună.

Nu s-a mai întâmplat niciodată, în istoria campionatului românesc, să fie achitat vreun preț pentru un jucător de peste 35 de ani. Marius are aproape 36 de ani de fapt, îi va împlini în octombrie. Pe lângă bani, alb-albaștrii îi mai dau în Ardeal și pe Bic, și pe Luis Nițu, amândoi sub formă de împrumut.

50.000 de euro pentru adversari!

Cu o lună înainte să fie anunțată oficial mutarea lui Constantin în Bănie, Gaz Metan și Universitatea s-au întâlnit într-o partidă directă, la Mediaș. Marius a părăsit terenul după numai 35 de minute, a cerut să fie înlocuit. Craiova a câștigat jocul cu 2-1 și continua cursa cu CFR Cluj pentru câștigarea campionatului.

Înaintea meciului, chiar în aceeași zi, oaspeții au mai apelat la un gest ciudat, interpretabil: le-au virat celor de la Gaz Metan 50.000 de euro. Informația e dezvăluită de surse de la Mediaș. Aceleași surse explică și pretextul plății: "Suma a constituit un rest din transferul lui Ivanov la Craiova". Oltenii amânaseră să achite tranșa aceasta și apoi le-au virat-o adversarilor exact înaintea meciului direct! Suma totală convenită pentru bulgar a fost de 150.000 de euro. 

200.000 de euroa plătit Craiova în 2018 ca să-l ia de la Gaz Metan pe Ovidiu Bic. Acum îl trimite înapoi la Mediaș, în contul achiziționării lui Marius Constantin

A devenit și Uhrin suspicios?

Evenimentele din ziua meciului cu Craiova l-ar fi făcut pe Dusan Uhrin să devină bănuitor în legătură cu prestația câtorva dintre fotbaliștii lui și suspicios și referitor la unii membri din conducerea Gazului. Cum s-a desfășurat partida? Mediașul a condus cu 1-0, cu un gol al lui Roberto Romeo în minutul 21. 

Marius Constantin a luat un "galben" în minutul 35 și imediat a cerut să fie înlocuit. A trebuit să intre Nielsen, un danez care mai avea jucate doar 8 minute în sezonul acesta. Craiova a egalat înaintea pauzei, în minutul 39, gol Mihăilă, iar la scurt timp după startul reprizei a doua a înscris și Cicâldău. Ultima parte a jocului a conținut multe ocazii, Chamed a dat o bară în minutul 65, apoi Mihăilă a ratat într-o situație în care se afla singur cu portarul. 

Cei mai "bătrâni" fotbaliști pentru care au fost plătite sume de transferuri:

Jucătorul Cluburile implicate Suma Vârsta Anul tranzacției
Marius ConstantinGaz Metan - Craiova50.000 de euro352020
Sânmărtean FCSB - Ittihad400.000 34  2015
D. Tudor UTA-Urziceni  200.00034 2008
A. Cristea Iași - Craiova100.00034 2019

„Sunt un Chiellini de pandemie"

Marius Constantin a apelat la o autoironie când a vorbit despre transferul lui la Universitatea. Întrebat la DigiSport dacă suporterii craioveni ar trebui să se aștepte ca el să rezolve problemele din apărarea lui Bergodi, ex-rapidistul a glumit.

„Nu vine Bonucci la Craiova ca să facă el totul în apărare. Eu nu sunt Bonucci, sunt mai mult un Chiellini în pandemie". Giorgio Chiellini are tot 35 de ani, câți are și Constantin, și arată ca un jucător gata să se retragă. Chinuit de o accidentare gravă, ruptură a ligamentelor încrucișate ale genunchiului, internaționalul cu 103 meciuri în tricoul Italiei a jucat doar 3 partide ca titular în sezonul încheiat recent, o stagiune în care Juventus și-a păstrat titlul pentru a 9-a oară la rând.

VIDEO.  Gigi Becali a recunoscut că s-a răzbunat pe Craiova în meciul cu CFR: "Le-am răspuns cu aceeași monedă!"

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Cristiano Bergodi a renunțat la trei jucători! Unul dintre ei a fost titular incontestabil în play-off

Gigi Becal: „Dacă Rotaru îmi răspundea la telefon, era campion!”

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (49)
sergentu72
sergentu72  •  16 August 2020, 17:48
Postat de Alexandru Tomescu pe 15 August 2020, 16:36

Iesirea lui MC a fost semnalul ca intelegera s-a facut.Dupa toate discutiile a reiesit ca CFR a castigat pe merit campionatul iar Craiolguta a avut o sansa pe care n-o v-o mai avea.Pa si un praz verde ciuscarilor!

Cum le stii tu pe toate tomescule ;)) De ce nu-ti vezi de echipa aia a ta perfecta (sustinuta de ***) marlane ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

117180969237501
Alexandru Tomescu  •  15 August 2020, 16:45

Ce moaca de *** ati postat!Cine-i personajul asta dubios?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

117180969237501
Alexandru Tomescu  •  15 August 2020, 16:36
Postat de gazistu pe 15 August 2020, 01:04

"În iulie, la 2-1 pentru olteni.... in minutul 35....." ____________________________________________paI MAI PROSTILOR M C-tin a ieist la 1-1, abia in min 39 o marcat Craiova prin mihaila....de ce scrieti prostii d-lor Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea si Remus Răureanu???

Iesirea lui MC a fost semnalul ca intelegera s-a facut.Dupa toate discutiile a reiesit ca CFR a castigat pe merit campionatul iar Craiolguta a avut o sansa pe care n-o v-o mai avea.Pa si un praz verde ciuscarilor!

Vezi toate comentariile (49)
Comentează
Close