FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - PANDURII 1-0

Mereu Costea!

Articol de GSP - Publicat luni, 03 martie 2008 00:00

"Decarul" Universităţii a lovit letal cu un sfert de oră înainte de finalul partidei

Duelul craioveano-gorjean a oferit o candidată promiţătoare la titlul de cea mai slabă primă repriză a sezonului. Grav afectate şi de gazonul denivelat de pe "Extensiv", acţiunile de poartă au lipsit cu desăvîrşire. Ordonaţi de căpitanul Florin Stîngă, " pandurii" lui Teixeira au distrus cu succes la 30 de metri orice tentativă ofensivă a gazdelor şi s-au mulţumit să riposteze pe contraatac. Singura fază care a animat puţin tribunele a fost în minutul 45, s-a născut dintr-o gafă şi s-a încheiat tot printr-o gafă. Bornescu a primit o pasă simplă, a preluat, a încercat să-l dribleze pe Vasilache, dar a fost deposedat. Rămas cu poarta în faţă, ex-rapidistul a şutat incredibil peste!

Disperat de lipsa de idei din avanposturi, Napoli i-a aruncat în luptă pe mingicarii Luţu şi Wobay. Chiar dacă fără impact imediat pe tabelă, "piticii" Ştiinţei au înviorat atacul. Din minutul 62, au început să vină ocaziile. Mai întîi, Costea a tras mult peste din mijlocul careului, iar Luţu a şutat în Mingote din apropiere (67). Faza unicului gol a fost însă ideea lui Bornescu. Mingea degajată de portar a fost purtată de vînt pînă în preajma careului mare, i-a încurcat pe stoperii gorjeni şi, propulsată de Costea, s-a oprit în plasa porţii gorjene.

 

"Altercaţie verbală"
La finalul meciului, în vestiarul "pandurilor" a avut loc o altercaţie între secundul Florin Bejinariu şi o parte dintre fotbaliştii străini din lot. "A fost o altercaţie verbală ca după o înfrîngere, nu fizică. Ce, la Pandurii e Kosovo? Au fost doar discuţii în contradictoriu", a declarat preşedintele gorjenilor, Marin Condescu.


Îl demite pe Teixeira?
Nemulţumit de rezultatele obţinute cu Joaquim Teixeira pe banca tehnică, preşedintele gorjenilor, Marin Condescu, este tentat de o schimbare. "Gata, nu mai suport, îl schimb!", a fost auzit afirmînd după meci oficialul într-un grup restrîns de apropiaţi ai clubului.

"Am colaborat bine cu Bornescu la gol, dar am fost ajutaţi mult şi de vînt"
Florin Costea

"Ştiam că pe o astfel de vreme trebuia să jucăm cu mingi lungi. Costea a stat unde trebuia şi ne-a ieşit"
Mircea Bornescu

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (6)
 •  03 Martie 2008, 18:00

sa nu ne imbatam cu apa rece. am castigat un meci pe teren propriu , cu pandurii, in care am sutat o singura data pe spatiul portii. e prea putin si meciurile grele abia urmeaza. dar poate ca stie napoli vreun mod in care se castiga fara a suta pe poarta adversa, ca observ ca, asta ii invata. e cel mai nepriceput antrenor din prima liga. tare mi-e teama ca peste vreo 3 etape e prea tarziu. n-are clasa, n-are stiinta si nici, macar, mutra n-are. parca e drogat, saracul.

 •  03 Martie 2008, 17:30

in fine, nu mai conteaza cum s-a jucat, sunt trei puncte mari si late. o mare gura de oxigen pentru noi. in timp sper sa ne dam drumul la joc ,sa facem si meciuri frumoase si sa si castigam.

 •  03 Martie 2008, 12:06

oltenii daca vor sa nu retrogadeze trebuie neaparat sa scoata puncte de afara ca pe terenul ala nu o sa scoata mai nimik!!!!! nu puteau gasi si ei un teren mai ca lumea!!!! pai pe denivelarile alea ce sa joci!!!! Vasilache a gresit tinta tot din cauza unei denivelari care i-a saltat mingea exact in momentul sutului!!!! pacat, pe un asemenea teren nu poate sa joace niciun jucator dar mai ales cei tehnici... plus ca terenul(cel putin asa mi s-a parut) cred ca e la limita de jos a dimensiunilor!!!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează