Articol de GSP - Publicat sambata, 30 ianuarie 2010 00:00
Mihai Stoica, managerul general al Unirii Urziceni, se declară mulţumit de atitudinea echipei sale în primul amical din al doilea stagiu de pregătire din Antalya, cîştigat cu 2-0, în faţa liderului din Slovenia, FC Koper.
"Vreau să-l felicit pe Narcis Răducan, care e reuşit, alături de Dragoş Sîrbu, pe o vreme potrivnică să găsească un teren excepţional, de nivelul competiţiilor oficiale din Anglia pentru amicalul de azi. Aici, vremea e foarte urîtă.
Am întîlnit o echipă care conduce autoritar campionatul sloven, echipă interesantă, un melanj între jucători tineri şi alţii experimentaţi. A fost un meci solicitant pentru noi, un meci dificil.
Au jucat: Arlauskis, care a avut o evoluţie foarte bună, Maftei, Galamaz, Bruno Fernandes, Bordeanu, Semedo, Paraschiv, Iulian Apostol, Raul Rusescu, Onofraş şi Bilaşco. Frunză a fost menajat, pentru că a primit o lovitură la coapsă la antrenament.
Onofraş a marcat ambele goluri, speculînd două greşeli ale adversarilor. Semedo s-a accidentat uşor, chiar el a insitat să revină pe teren, dar am decis să-l menajăm. Mîine se poate antrena normal.
Paraschiv a jucat 13 meciuri, dintre care 12 ca titular în turul campionatului. El n-a jucat în Champions League. Alături de Apostol este mijlocaşul central cel mai des utilizat în prima parte. E concurenţă mare acolo la mijloc, cu Pădureţu, cu Laurenţiu Marinescu, care pare că a trecut de perioada de acomodare, joacă din ce în ce mai bine.
Despre lupta la titlu am mai spus că Steaua e principala favorită, apoi CFR Cluj. Timişoara şi Vaslui pot provoca surpriza însă. Noi am pierdut 4 jucători: Ricardo, Varga, Bălan, Dănălache, d-asta nu mai sîntem favoriţi. Înţeleg că şi Rapidul se întăreşte, au venit Gauracs şi Săpunaru. E luptă strînsă pentru primele locuri în clasament", a spus Stoica la GSP TV.

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!