LIGA 1   •   

CCA

Mircea Sandu: "Vor fi arbitri străini la derby-urile finalului de campionat!"

 
29 Aprilie 2009
 

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a dezvăluit că cele mai importante meciuri ale finalului de sezon vor fi arbitrate de brigăzi din străinătate.

"Dinamo-CFR Cluj (etapa 28), CFR Cluj-FC Timişoara (etapa 29), Steaua-Dinamo, Unirea Urziceni-CFR Cluj (ambele etapa 30), Steaua-Rapid, Dinamo-FC Timişoara (ambele etapa 31), Rapid-Universitatea Craiova, FC Timişoara-Steaua, Unirea Urziceni-Dinamo (toate trei etapa 32), FC Vaslui-Rapid, Steaua-Universitatea Craiova, FC Timişoara-Unirea Urziceni (toate trei etapa 33), Universitatea Craiova-FC Vaslui şi Unirea Urziceni-Steaua (ambele etapa 34)vor fi conduse la centru de arbitri străini pentru a nu exista nici un fel de speculaţii.

Vrem să fim total transparenţi şi vom da libertate de alegere Comisiei, să aducă arbitri de unde vrea", a spus Sandu la conferinţa de presă.

Adrian Porumboiu: "Dacă vin arbitri din Ungaria, Polonia sau Bulgaria, e jale!"

Sandu a mai declarat: „Au 45 de zile la dispoziţie să îşi facă o echipă de lucru, să îşi stabilească sediul şi să ia unele decizii în ceea ce priveşte organizarea. Pînă atunci, Igna se ocupă de delegări şi face ce crede de cuviinţă pentru a termina campionatul în cele mai bune condiţii.”

Ioan Igna va comduce CCA pînă la în iunie. După aceea Aron Huzu va trece la comanda arbitrilor. Dan Lăzărescu a fost numit prim-vicepreşedinte.

Noul preşedinte al CCA, Aron Huzu, a vorbit despre numirea sa în fruntea arbitrajului românesc şi s-a arătat surprins de faptul că cele mai importante meciuri ale finalului de sezon vor fi arbitrate de brigăzi din străinătate.

"E prima oară cînd aud despre măsura aducerii de arbitri străini la derby-uri. Nu am cum să comentez aceste măsuri. Eu voi răspunde de ceea ce se va întîmpla după finalul stagiunii. Vom organiza o conferinţă de presă în care vom expune toate ideile pe care le avem. Mă voi deplasa la Bucureşti pentru a discuta cu Dan Lăzărescu despre planurile pe care le avem", a spus Huzu la GSP TV.

Totul despre:
 
Comentarii (59)
puscarie  ( comentarii)
arestati-l ,ultima solutie.
30 Aprilie 2009, 01:00   •   Comenteaza
prea tarziu  ( comentarii)
...pai acum aduci tu arbitri straini? Sa fie arbitri straini la TOATE MECIURILE CANDIDATELOR LA TITLU nu doar la derby-uri.
30 Aprilie 2009, 00:13   •   Comenteaza
marius1oo1  ( comentarii)
ce sandule nu se mai ia spaga. ti-e frica ca te duci la puscarie oricum mai devreme sau mai tarziu acolo o sa ajungi ca meriti si tu si prunea acum de ce aduci straini sa fie transparenta eu daca as fi in locul la cei de la DNA m-as auto sesiza si l-as aresta doar pt simplu fapt ca acum e transparenta,deci pana acum a fast numai manevre are de ce sa tipe porumboiu sandule mai bine da-ti demisia si fugi poate e mai bine ca sincer la cum arati nu prea ai mai dormit pe axasa
29 Aprilie 2009, 23:31   •   Comenteaza
Adrian  ( comentarii)
La meciurile Stelei sa vina Deaconu Bricheta !
29 Aprilie 2009, 23:13   •   Comenteaza
tavi   ( comentarii)
cea mai proasta decizie.. posibila
dupa ce si-au castigat increderea arbitrii romani acu ii schimbam>
hai ca daca s-ar decide soarta campionatului de un singur joc as intelege, dar la ce valoare au acum echipele romanesti , in fiecare etapa sunt vreo 3 derbyuri
29 Aprilie 2009, 22:55   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Atelier Croitorie Mademoiselle
Atelier Croitorie Mademoiselle executa diferite creatii vestimentare la cele mai bune preturi si la cel mai incalt nivel calitativ. Rochii MIREASA, ELEGANTE, COSTUMASE, ETC. Personal calificat, ...
Timis/Timisoara - pret 129,00 RON
Arma vanatoare
Vand arma vanatoare marca steyr mannlicher calibrul 7x64.Pentru detalii sunati la numarul de telefon: 0762607734
Brasov/Fagaras - pret 750,00 EUR
LG-GT400 Baby Pink
Vand telefon mobil LG-GT400 Baby Pink primit cadou acum 2 luni.Telefonul are: Touchscreen, Tehnologie Bluetooth, Rezolutie senzor Camera: 5mp, 3G, Greutate: 98 g, Dimensiuni (W x H x D mm):54.5 x ...
Brasov/Brasov - pret 450,00 RON
vila P+1
teren 350mp, Su 95mp/nivel, 5 camere, 2 bai, bucatarie, camera ct, caramida, tigla, curte amenajata
Constanta/Valu Lui Traian - pret 75.000,00 EUR
Cadastru si intabulare
Inginer geodez autorizat, execut lucrari de cadastru si intabulare (inscrierea in cartea funciara), comasari, dezmembrari, actualizari, trasari parcele, masuratori topografice, intocmiri planuri de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V