FOTBAL  »  Superliga  »  VASLUI - STEAUA, AZI, 19:30, DIGI ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Moldovenii sînt invincibili acasă » Cele mai importante cifre ale derby-ului Vaslui - Steaua!

Vasile Buhaescu,Florin Gardos
Vasile Buhaescu,Florin Gardos

Articol de - Publicat sambata, 05 octombrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 05 octombrie 2013 12:08

Vaslui - Steaua este cel mai important meci al acestei runde, diseară, de la 19:30, în direct pe Digi şi liveTEXT pe GSP.RO.

Înaintea confruntării din această seară, GSP.RO prezintă cele mai interesante statistici ale celor două echipe!

Nimeni nu bate la Vaslui
Vaslui a contabilizat 26 meciuri consecutive fara înfrîngere acasă, 20 victorii şi 6 remize (ultimul insucces pe 22 martie 2012, Vaslui-Braşov 0-1). În acest sezon sînt fără gol primit pe teren propriu: 4-0 cu CFR, 1-0 cu Săgeata şi ACS Poli.

Şi Steaua merge foarte bine în deplasare, este neînvinsă în deplasare din 26.11.2012, atunci când a pierdut în faţa Braşovului. După acel joc a înregistrat 7 victorii şi 5 remize pe teren advers.

Steaua marchează mereu!
De la venirea lui Reghe, adică de un an şi jumătate, Steaua a bifat doar 2 meciuri fără gol marcat în campionat din 41 de jocuri, cu Pandurii pe 21.10.12 la Tg Jiu (0-0) şi în Gruia pe 28.04.13 (0-0, au trecut 13 jocuri de la CFR-Steaua).

Vaslui, excelentă la fazele fixe! Steaua suferă
Şase dintre cele opt goluri marcate de Vaslui în acest sezon au fost înscrise din faze fixe, locul 1 la acest capitol la egalitate cu Pandurii. Steaua a primit 3, toate după lovituri libere. Cinci dintre cele 8 goluri înscrise de gazde au fost date cu capul, 3 de Celeban.

Steaua şi Vaslui, cele mai bune formaţii în prima repriză
Se întîlnesc astăzi cele mai bune echipe din primele 45 de minute la finalul rundei precedente: Steaua 18 puncte (13-3), Vaslui 14 puncte (7-1). Diferenţa dintre cele două a fost făcută de partea secundă, acolo unde Vasluiul ocupă penultimul loc, doar 5 puncte, cu unul peste Corona (golaveraj 1-6).

De asemenea, se duelează echipa cu cei mai mulţi marcatori, Steaua - 11 (din 23 jucători) şi formaţia cu cei mai puţini marcatori, Vaslui - 3 (din 25, la egalitate cu Viitorul).

Vasluiul domină Steaua pe teren propriu
Cu Vaslui gazdă s-au dispuat 8 jocuri, dintre care 4 victorii Vaslui, o remiză şi 3 victorii Steaua. Un singur succes a scos Steaua pe terenul Vasluiului în ultimele 5 deplasări, pe 22.08.10 (Vaslui-Steaua 0-3), în rest, 3 înfrîngeri şi o remiză.

Colţescu, cel mai dur arbitru
Centralul partidei Colţescu Sebastian, al 7-lea meci în sezon. Vasluiul a fost arbitrată de craiovean în cea mai clară victorie a acestora din stagiunea curentă, 4-0 cu CFR. Pe bucureşteni i-a arbitrat în singurul meci în care aceştia au pierdut puncte în ediţia actuală a Ligii 1, Gaz-Steaua 2-2. El este cel mai sever arbitru din sezonul 2013/14, 6 roşii şi 3 penalty-uri.

 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează