FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Motivul pentru care Latovlevici a ratat turul cu Twente » Fotomodel cu pubalgie :)

Latovlevici s-a lăudat cu trupul său în faţa colegilor, care l-au fotografiat în stagiul din Antalya
Latovlevici s-a lăudat cu trupul său în faţa colegilor, care l-au fotografiat în stagiul din Antalya

Articol de - Publicat luni, 20 februarie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 19 februarie 2012 21:35

Latovlevici revine în returul cu Twente. El a lipsit în toate amicalele şi în prima manşă cu olandezii din cauza unei afecţiuni cauzate de lucrul prea intens în sala de forţă.

Latovlevici e cel mai important jucător în plus al lui Ilie Stan pentru meciul cu Twente, de joi. El e fundaşul stînga titular din prima parte a sezonului şi prezenţa sa permite readucerea lui Brandan în linia mediană, o poziţie din care argentinianul a fost cel mai bun pasator al echipei în turul campionatului. De ce a lipsit Iasmin în ultima vreme?

El a fost menajat în timpul cantonamentului din Antalya din cauza unei pubalgii, n-a jucat deloc în amicale şi a ratat şi partida de la Bucureşti cu Twente. Medicii au descoperit că s-a ales cu această afecţiune din pricina lucrului prea intens din sala de forţă. De fapt, şi din afara ei, fiindcă Latovlevici vrea atît de mult să arate bine încît a făcut cîte o mie de abdomene zilnic, pe lîngă alte exerciţii. Aşa a ajuns să aibă pubalgie, adică un dezechilibru al maselor musculare, unul dureros şi supărător inclusiv în timpul mersului.

Accidentarea ciudată a lui "Lato" îl include în "grupul Dolha" al fotbaliştilor care suferă diverse leziuni din pricina obsesiei de a avea abdomen perfect şi muşchi bine definiţi. Fostul portar al lui Dinamo a avut des probleme serioase din cauza efortului pe care-l făcea în sală, ajungîndu-se chiar ca antrenorii să-i interzică să se mai antreneze individual.

"Eu îl voiam pe Latovlevici titular şi joia trecută, dar Ilie mi-a zis că-l păstrează pentru returul din Olanda. Deci e clar, va fi titular cu Twente!" (Gigi Becali, patron Steaua)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Gigi se visează atacant :)

Patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, a spus că va însoţi echipa la Twente şi că va sta nonstop alături de jucători şi de Ilie Stan. "Merg cu ei la masă, îi însoţesc peste tot. Îi încurajăm, mergem la luptă şi ne calificăm. Dacă trebuie, stau şi pe bancă şi cînd e nevoie de o schimbare, atunci imediat intru şi pe teren. Mă bag atacant!", a declarat finanţatorul stelist.

"Am fost prost că nu m-am băgat!"
Gigi Becali îşi reproşează faptul că nu s-a impus în faţa lui Ilie Stan în momentul alcătuirii listei UEFA. "Nu trebuia să-l treacă pe Dănănae, nu ştiu de ce l-am lăsat. Eu am fost prost, trebuia să mă impun. Nu mă interesa pe mine să dau explicaţii, îl puneam pe Tiberiu Bălan şi gata. Am fost prost că nu m-am băgat peste el!", a spus Becali.

"Nu-l vinde pe Brandan!"
Liderii galeriei steliste nu sînt de acord cu vînzarea argentinianului Brandan după meciul de joi, de la Twente. "Am vorbit şi cu Gigi Becali, şi cu Pablo şi le-am transmis că nu trebuie să plece. Îl înţelegem că ar fi mai bine pentru familia lui, dar şi Steaua are nevoie de un asemenea fotbalist. Noi nu vrem să se transfere, sperăm să rămînă măcar pînă în vară la echipă!" a fost mesajul transmis de ultraşi.

Au distrus-o pe Vitesse

Adversara roş-albaştrilor în Europa League, Twente Enschede, s-a impus la scor, 4-1, în deplasarea de la Arnhem contra lui Vitesse. Pentru echipa antrenată de Steve McClaren au marcat Fer, De Jong, Ola John şi Chadli. Englezul a început partida împotriva lui Vitesse cu aceeaşi echipă care a învins-o şi pe Steaua săptămîna trecută: Mihailov - Cornelisse, Wisgerhof, Douglas, Rosales - Janssen, Brama, Fer - Chadli, De Jong, Ola John.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (21)
eheg
eheg  •  20 Februarie 2012, 21:36
Postat de cristias pe 20 Februarie 2012, 17:25

Reporteru asta le intelese exact pe dos :)) :"Cauze - O pubalgie este cauzata de o osteoartropatie (combinatie a leziunilor osoase si articulare) pubiana sau la sportivi, de dezechilibrul intre masele musculare situate deasupra si dedesubtul articulatiei oaselor iliace. La aceste oase, de fapt, muschii aductori ai coapsei (de sub articulatie) sunt prea dezvoltati in raport cu musculatura abdominala (de deasupra). Prevenire - Prevenirea consta in consolidarea musculaturii abdominale, intinderea muschilor aductori (apropiind coapsele de axa corpului) si a cvadricepsului (muschiul care permite extensia gambei in continuarea coapsei), corectarea tinutei si un antrenament sportiv echilibra

pai, repoteru' asta preluat prostia cu pubalgia cauzata de diferenta de masa musculara de la Cristi Geambasu, care a scapat porumbelul intr-o emisiune la GSPtv. si, iata, i-au trebuit citeva zile ca sa scrie si el prostia asta, desi avea timp sa se documenteze, macar pe google. jalnic...

danny91sv
danny91sv  •  20 Februarie 2012, 17:30

Eu tot pe Balan l-as fi bagat pentru ca este un jucator polivalent. Mijlocas central, al 2-lea varf, sau mijlocas dreapta.

cristias
cristias  •  20 Februarie 2012, 17:25

Reporteru asta le intelese exact pe dos :)) :"Cauze - O pubalgie este cauzata de o osteoartropatie (combinatie a leziunilor osoase si articulare) pubiana sau la sportivi, de dezechilibrul intre masele musculare situate deasupra si dedesubtul articulatiei oaselor iliace. La aceste oase, de fapt, muschii aductori ai coapsei (de sub articulatie) sunt prea dezvoltati in raport cu musculatura abdominala (de deasupra). Prevenire - Prevenirea consta in consolidarea musculaturii abdominale, intinderea muschilor aductori (apropiind coapsele de axa corpului) si a cvadricepsului (muschiul care permite extensia gambei in continuarea coapsei), corectarea tinutei si un antrenament sportiv echilibra

Vezi toate comentariile (21)
Comentează