FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Mugurel Buga e aproape de un acord cu Xanthi Skoda

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 decembrie 2009 00:00

Curtat cu insistenţă de oficialii braşoveni, încă din vară, Mugurel Buga, aflat la final de contract cu Rapidul, este aproape de un transfer în Grecia, la Skoda Xanthi.

Surse din cadrul clubului de la poalele Tâmpei au confirmat că nu s-a ajuns la un acord cu jucătorul braşovean, acesta urmând să semneze în cîteva zile un contract pe 6 luni, cu drept de prelungire pe încă un an, cu formaţia aflată pe locul 11 în prima ligă elenă.

Principalul impediment în realizarea transferului lui Buga la Braşov, se pare că a fost contractul mare al jucătorului
, dar şi criza financiară care a lovit clubul braşovean, „stegarii” având mari întârzieri la plata salariilor.

Cu două echipe ţin eu pe lumea asta, cu Braşovul şi cu Rapidul”- Mugurel Buga

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League

Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele

Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează