FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Nicuşor s-a făcut mare » Stanciu a reuşit prima "dublă" din cariera sa în meciul cu U Cluj

Articol de , - Publicat luni, 27 aprilie 2015 00:00

Mijlocaşul ofensiv nu mai marcase de 6 luni, dar bucuria i-a fost diminuată de faptul că a încasat al patrulea galben și nu joacă miercuri în derby.

Criticile din ultima vreme i-au prins bine lui Nicușor Stanciu. Fotbalistul de 21 de ani a avut o evoluție excelentă pe terenul celor de la U Cluj, într-un moment dificil pentru Steaua, cînd roș-albaștrii aveau nevoie de victorie pentru a reveni pe primul loc, furat de ASA Tîrgu Mureș după succesul cu Pandurii.

Stanciu a deschis scorul în minutul 15 și tot el a dublat avantajul în minutul 72. E prima oară în cariera lui cînd a izbutit să înscrie de două ori într-o partidă. Mai mult, mijlocașul nu mai marcase de pe 28 octombrie 2014, cînd a dat gol în deplasarea de la Iași, din Cupa României, aducînd victoria steliștilor cu 1-0.

Evoluția bună a lui Stanciu a venit după ce Helmuth Duckadam i-a criticat public pe el și pe Iancu pentru prestațiile modeste. Fostul vasluian nu a scăpat nici de antrenorul Constantin Gâlcă. În urmă cu cîteva zile, acesta l-a băgat în ședință, considerînd că Nicușor s-a plafonat.

După victoria de aseară, tehnicianul a comentat: "E bine că a înţeles ce vrea lumea de la el şi sper să continue pe acest drum şi să facă meciuri bune. Avem nevoie de goluri pentru a deveni campioni".

Ultima reuşită a lui Stanciu în Liga 1 se înregistrase în urmă cu mai bine de un an, în partida din deplasare cu Chiajna, disputată în februarie 2014!

Suspendat cu Tîrgu Mureș!

Stanciu nu a primit sîmbătă doar vești bune. În minutul 55, "centralul" Marius Avram i-a arătat cartonașul galben pentru lovirea balonului după fluierul arbitrului. Cum acesta a fost cel de-al patrulea avertisment din acest sezon, Nicușor va fi suspendat la derbyul de miercuri cu ASA Târgu Mureș. Locul său în echipă va fi luat de Tănase, ultimul ținut rezervă la Cluj pentru a fi menajat.

18 goluriîn 171 de meciuri în toate competițiile a marcat Stanciu pentru Alba Iulia, Vaslui și Steaua. În tricoul roș-albastru a punctat de 11 ori în 82 de partide

700.000 de euro a plătit Steaua pentru Stanciu celor de la Vaslui în vara lui 2013. El mai are contract cu formația din Ghencea pînă la 1 iulie 2018

9.000de euro pe lună e salariul lui Stanciu la Steaua, la fel ca Adi Popa, Gabi Iancu și Filip

"Sînt unii jucători tineri la Steaua care se mulțumesc cu statutul de rezervă. Stau pe bancă și așteaptă să le vină salariul. Nu e normal acest lucru și e nevoie de schimbări în vară"
Helmuth Duckadam, președinte de imagine Steaua

Citește și:
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Juri Cisotti restabilește egalarea
Europa League
FCSB - Fenerbahce, duel în ultima etapă a grupei Europa League » Juri Cisotti restabilește egalarea
Aroganța supremă! Ce a apărut la tribuna a 2-a pe Arena Națională: turcii „au luat foc”, jandarmii au intervenit imediat
Europa League
Aroganța supremă! Ce a apărut la tribuna a 2-a pe Arena Națională: turcii „au luat foc”, jandarmii au intervenit imediat
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Campionate
Benzema s-a enervat, după ce a văzut noua ofertă: s-a retras din echipă și REFUZĂ să mai joace!
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Superliga
Pleacă Denis Alibec! Jucătorul s-a înțeles cu noua echipă » Gigi Becali confirmă mutarea
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează