LIGA 1   •   

STEAUA

"Nilă" şi "Cioară" se spovedesc! » Fraţii Costea le cer scuze suporterilor

 
de Ionuţ Petrişor, Florin Dincă   •   08 Ianuarie 2012
 

Mihai (23 de ani) şi Florin (26 de ani) au ajuns la Steaua în vara lui 2011, primul costînd 1,4 milioane de euro, iar cel de-al doilea venind liber de contract ...

Mihai şi Florin le cer scuze fanilor pentru tot ce s-a întîmplat în toamna trecută, solicită sprijinul tribunei în 2012 şi anunţă că nu vor să plece pînă nu vor cîştiga trofee alături de roş-albaştri.

Steaua mai poate bifa două "transferuri", pe lîngă cele 5 deja oficializate. E vorba despre fraţii Costea, care au luat o hotărîre neaşteptată înainte ca echipa să revină din vacanţă şi să se reunească luni, în vederea returului şi a "dublei" cu Twente, din "16-imile" Europa League.

"Să ne ierte şi să ne sprijine!"
Mihai şi Florin Costea au decis să lase orgoliul deoparte şi să le transmită propriilor suporterilor mesaje de pace, în care le cer acestora scuze pentru conflictele pe care le-au provocat în toamnă. Primul a fost Mihai, acum două zile: "Le cer scuze fanilor, îmi pare rău dacă am avut, cîteodată, o atitudine necorespunzătoare, nu tocmai bună".

I-a urmat Florin. "Poate am greşit şi noi în relaţia cu suporterii, le cerem să ne înţeleagă şi să ne ierte! Să uităm ce a fost urît, să fim împreună în 2012 pentru că îmi doresc să continuu la Steaua şi să ne bucurăm împreună!", a declarat şi Costea cel mare.
Cei doi au trimis apoi un alt apel către galerie: "Lumea să ştie că amîndoi ne dorim să facem performanţă şi avem nevoie de sprijinul ultraşilor, care să ne ajute, să ne încurajeze, să nu ne mai huiduie pentru că am suferit enorm atunci cînd eram contestaţi cei din tribune".

Pace şi cu Ilie
Cei doi Costea au decis să-şi regleze relaţia şi cu Ilie Stan. Mihai, care a refuzat să dea mîna cu antrenorul la finalul partidei cu AEK Larnaca, şi Florin, pe care Stan a dorit să-l excludă din lot după conflictul cu Bourceanu, fac o plecăciune şi în faţa tehnicianului de 44 de ani. "Să ne scuze pentru că şi faţă de el am greşit uneori, dar am făcut-o din dorinţa noastră de a nu ne mulţumi cu puţin şi de a juca mereu, de a reuşi să marcăm şi să ajutăm echipa. E un antrenor deosebit, care ne-a înţeles mereu, ne-a încurajat şi pentru acest lucru îi mulţumim", a spus Mihai Costea pentru Cancan.

Chiar sînt stelişti de mici
În cazul ambilor fraţi Costea e valabilă expresia "stelişti de mici". Încă de cînd erau la grupele de copii şi juniori de la CSM Rîmnicu Vîlcea, camera fraţilor Costea din apartamentul din Zăvoi conţinea postere cu echipa şi jucătorii Stelei, plus fulare, fanioane şi poze de-ale roş-albastrilor. Mihai şi Florin erau suporteri înfocaţi ai grupării din Ghencea şi la fiecare meci se manifestau ca adevăraţi ultraşi.

Florin a refuzat împăcarea acum două luni
Ilie Stan a explicat în interviul exclusiv pe care l-a acordat Gazetei Sporturilor în această săptămînă că Florin Costea a avut posibilitatea să se împace cu ultraşii încă de acum mai bine de două luni: "I-am zis înaintea meciului cu Maccabi, după ce discutasem şi cu fanii, că dacă va marca să meargă la suporteri să celebreze cu ei. Dar el, după ce a dat gol, a venit direct la mine şi a sărit în braţele mele".

Gigi îl ameninţă pe Mihai
Chiar dacă fraţii Costea au făcut un pas uriaş ca să se împace cu fanii, unul dintre ei continuă să nu fie menajat deloc de Gigi Becali: "Acum vreau să-l văd pe Mihai dacă va ţine ritmul cu ceilalţi jucători pe pantele de la munte după ce a făcut Sărbătorile cu Daniela Crudu".

Episoadele care au rupt relaţia cu ultraşii

1. Indisciplină la antrenamente
Florin Costea a fost dat afară de la o şedinţă de pregătire de Stan pentru că nu făcea ce i se cerea, după care a avut acel conflict cu Bourceanu.

2. Contestaţi la primul meci pe Arena Naţională
Fanii nu i-au iertat şi chiar la prima partidă pe Arena Naţională au afişat bannere în care scriau: "Fraţii Costea, aici e Steaua, nu Craiova. Ori jucaţi fotbal, ori plecaţi!".

3. Relaţia lui Mihai cu Crudu
Un alt motiv a fost relaţia mezinului cu Daniela Crudu. Chiar unii dintre suporteri au fost cei care l-au informat pe Gigi Becali că Mihai pierde nopţile aşteaptîndu-o pe Cruduţa pînă se întoarce din cluburi.

4. Au fost scuipaţi la Piatra-Neamţ
După ce Steaua a pierdut cu Ceahlăul în deplasare, 0-1, cei din galerie i-au înjurat şi contestat violent pe fraţi, pe care chiar i-au şi scuipat!

5. Fanii sfidaţi după marele succes cu Dinamo
După victoria din Ştefan cel Mare, Mihai şi Florin au refuzat să meargă şi să sărbătorească în faţa propriilor susţinători. "Ne-au scuipat şi înjurat şi acum vor să cîntăm împreună?!", a fost replica oltenilor.

6. Fără Mihai la Universitate
După ce echipa s-a calificat în primăvară, Mihai Costea a refuzat să meargă în Piaţa Universităţii pentru a celebra accesul în "16-imile" Europa League.

"Fraţii Costea vor fi cu totul alţi jucători după ce vor efectua pregătirea din această iarnă. Mai vorbim în martie dacă am sau nu dreptate" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

"Eu cred mult şi în Mihai, şi în Florin şi mă bucur enorm că au început să realizeze că pentru a se integra perfect la Steaua trebuie să înţeleagă spiritul acestui mare club. Sînt pe drumul cel bun" (Ilie Stan, antrenor Steaua)

8 goluri au marcat fraţii Costea în tricoul Stelei, în toate competiţiile. Mihai Costea a înscris de 6 ori, Florin Costea de două ori

90 la sută din meciurile oficiale ale Stelei din acest sezon, adică 26 din 29, s-au jucat cu măcar unul dintre fraţii Costea pe teren

 
Comentarii (148)
pelendava  (206 comentarii)
Postat de imperator pe 08 Ianuarie 2012, 07:09
Olteni cu tupeu si fara bun simt , niste tzarani ! :))
Seamana cu cel ce-i lauda!
08 Ianuarie 2012, 13:52   •   Comenteaza
hunter2oo5  (258 comentarii)
Postat de legionarul_64 pe 08 Ianuarie 2012, 12:27
O sa-ti spun si tie un secret pe care i l-am mai spus si altui suporter stelist dimineata . Pentru cultura ta generala mergi la INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA ( ca se poate ) si pentru o informare mai ampla o sa ai proasta surpriza sa afli ( cu stupoare !!! ) ca peste 90 % din etnia rroma din Romania sunt suporteri Steaua . Si astea sunt date oficiale ale unui institut Roman !!!
N-am nevoie de astfel de de confirmari cand eu vad realitatea, ca la voi pe stadion sunteti numai colorati, pe cand la Steaua foarte putini spre deloc. Daca ai merge la ambele echipe in galerie, ai vedea si tu ;)
08 Ianuarie 2012, 13:15   •   Comenteaza
marian.bdk  (25 comentarii)
Depinde doar de voi.... asteptam multe de la voi....
08 Ianuarie 2012, 13:05   •   Comenteaza
drunk_driver  (2062 comentarii)
Postat de legionarul_64 pe 08 Ianuarie 2012, 12:27
O sa-ti spun si tie un secret pe care i l-am mai spus si altui suporter stelist dimineata . Pentru cultura ta generala mergi la INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA ( ca se poate ) si pentru o informare mai ampla o sa ai proasta surpriza sa afli ( cu stupoare !!! ) ca peste 90 % din etnia rroma din Romania sunt suporteri Steaua . Si astea sunt date oficiale ale unui institut Roman !!!
o sa credem pe cuvant aceste afirmatii venite din partea unui etnic rromanes....probabil toti fratii si verisorii tai ...de fapt tot stolul tau ti-a spus ca tine cu Steaua :)))))
08 Ianuarie 2012, 12:40   •   Comenteaza
benaflek  (57 comentarii)
sa de de baut si l iertam..
08 Ianuarie 2012, 12:30   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Oltenitei Apartament in Oltenitei
49.000 EU
Oltenitei , SU: 63 mp, 2 cam.
Suprafata utila: 63 mp
2 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Masini lipit profile PVC
Vand masini de lipit profile PVC (utilaj sudura profile pvc la un cap). Lipesc orice tip de profil, nu necesita compresor. Ofer garantie 1 an.Tel:0722/286.986.
Constanta/Cta - pret 450,00 EUR
Contracte pt.dansatoare cu viza de lucru, Japonia
Agentia de impresariat artistic Ecaterina Impres, din Bucuresti, incheie contracte de munca pt.dansatoare si trupe de balet(5fete + 1 baiat) cu viza de lucru, in Japonia si in Italia pt.dansatoare ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 2.000,00 EUR
VIND RESTAURANT STEAK HOUSE/MAGAZIN UNIREA
VIND RESTAURANT STEAK HOUSE/MAGAZIN UNIREA, ET.4-AFACERE FUNCTIONALA.PENTRU MAI MULTE DETALII VA RUGAM SA NE CONTACTATI.
Bucuresti/Bucuresti - pret 70.000,00 EUR
Masaj la domiciliu
Masaj de intretinere, relaxare, reflexoterapie, kinetoterapie si recuperare; toate la domiciliul clientului. Disponibilitate de deplasare. Rasfata-te cu un masaj reconfortant si tonifiant dupa o zi ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Agenti de paza
AEK Security angajeaza agenti de paza cu varsta cuprinsa intre 25 si 40 ani. Conditii de salarizare avantajoase, bonificatii! Relatii la: resurse.umane@aeksecurity.ro sau 021.335.00.17
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V