FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

George Curcă: "Nu sînt turist"

George Curcă
George Curcă

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2009 00:00

George Curcă speră să i se acorde şanse să apere în continuare poarta roş-albilor

George Curcă a fost unul dintre eroii derby-ului cu Rapid (1-1). Paradele sale au ţinut-o pe Dinamo în meci, portarul de 28 de ani contribuind din plin la obţinerea remizei. La prima prezenţă pentru "cîini" în campionat, goal-keeperul adus de la Constanţa e supărat că echipa sa n-a învins: "Rapidul nici n-a mai ajuns la poartă în repriza secundă. Meritam victoria, cred că am avut cel mai consistent joc din toamnă, ca număr de ocazii".

Portarul, considerat al treilea din lot la startul sezonului, se bazează pe calităţile sale în tentativa de a rămîne titular: "N-am fost surprins cînd am fost anunţat că joc. Nu mai am 20 de ani să mă «tai». Vreau să demonstrez că n-am venit la Dinamo să fiu turist! M-aş bucura să mi se acorde încredere în continuare. Mai am multe de demonstrat şi, dacă mi se va da şansa, o s-o ajut pe Dinamo să urce în clasament, fiindcă o echipă de asemenea valoare merită doar locul 1".

Citește și:
„Clientul” lui Gigi Becali, la 4-1 cu Oțelul: „Face tâmpenii” + Pe cine a declarat omul meciului: „El e, nu Tănase”
Superliga

Cristi Chivu, după o nouă victorie la scor în Serie A: „Ce procente avem să câștigăm titlul? Pentru mine, zero!”
Stranieri

Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”
Jocurile Olimpice
Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”
Becali vrea să-i anunțe transferul în ultima zi de mercato: „Mâine îl luăm”
Superliga
Becali vrea să-i anunțe transferul în ultima zi de mercato: „Mâine îl luăm”
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”

Comentarii (2)
 •  11 Noiembrie 2009, 07:50

Parerea mea ca , Curca merita sa joace in continuare titular..a demonstrat ca merita , voi ce spuneti !?

 •  11 Noiembrie 2009, 02:15

nu curca dinamo merita doar locul 2 adica second team , asta e in romania la toate capitolele de cand s-a infintat mereu a 2 echipa (titluri,cupe,supercupe,trofee internationale,performante europene,nr.de suporteri,anul infintarii,infrastructura ) curca echipa care merita locul 1 sti tu care e ,cea care iti multumeste pt.titlul adus in 2006 cand ai scos tot in giulesti si ai factu 0-0 cu farul si titlul a ajuns unde trebuia

Vezi toate comentariile (2)
Comentează