FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA ALBA IULIA

Nuno Claro, Leao, Ruiz şi Galliasi sînt ceruţi de Alba Iulia! Primii doi refuză

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 ianuarie 2010 00:00

Oficialii formaţiei Unirea Alba Iulia negociază în aceste zile cu liderul CFR Cluj pentru împrumutul jucătorilor Nuno Claro, Andre Leao, Diego Ruiz şi Andre Galliasi, după ce gruparea din Gruia înaintase o listă cu şase nume.

Conducerea clujeană le-a transmis celor de la Unirea că e dispusă să se despartă de şase jucători, pe listă mai regăsindu-se Andrei Boroştean şi Dario Flores, însă antrenorul Adrian Falub i-a preferat doar pe cei patru.

Oficialii Unirii s-au aflat marţi la Cluj pentru a-i convinge pe Nuno Claro şi Andre Leao să semneze până în vară, dar au fost refuzaţi, astfel că negocierile vor continua în cursul acestei săptămâni.

În schimb, brazilianul Andre Galliasi şi argentinianul Diego Ruiz, care în prima parte a campionatului au fost împrumutaţi în Turcia, la Kasimpaşa, şi-au dat acordul pentru a evolua pentru gruparea din Alba Iulia.

"Discuţiile cu CFR Cluj reprezină o prioritate pentru noi în prezent. Suntem pe mai multe piste, căutăm să facem 3-4 transferuri până la turneul din Antalya, vizăm mai mulţi jucători", a spus preşedintele Marian Sarmeş.

NewsIn

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (2)
 •  13 Ianuarie 2010, 20:44

ar fi de mare ajutor la alba-iulia iar cu ei in echipa ar scapa aproape sigur de retrogradare Galiasi,Ruiz.Claro ar fi mana cereasca pentru Alba-Iulia,cu ei ar putea da lovitura iar ei sar alege cu multe meciuri in picioare si intro forma foarte buna la vara,de Claro sincer nu stiu daca ar fi o idee buna sa il dea imprumut pentru ca are valoare si ne trebuie un asemenea portar macar pentru a doua optziune,un lucru e clar nu prea imi convine ca il cam duc cu fofarlica si nu merita omul!

 •  13 Ianuarie 2010, 16:09

Diego Ruiz e mai bun decat Nei si daca-l trezesti la 2 noaptea sa joace.Galliasi si el mi s-a parut un fundas bun.Ma mir ca nu mai au loc la Cluj.La fel si Didi sau chiar si Fabbiani,poate chiar si Mara.Sa vedem ce joaca Dica si cu Bud,eu unul ma indoiesc ca o sa-i vedem prea des pe teren.Ramane de vazut ce va face Mandorlini cu acest lot

Vezi toate comentariile (2)
Comentează