FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

OFICIAL Rusescu s-a înţeles cu Sevilla şi va evolua în La Liga » Are o clauză fabuloasă! Cît ia Steaua şi care e salariul atacantului

Rusescu va merge la Sevilla pentru a-i lua locul lui Alvaro Negredo, atacant ce e dorit cu insistență de Atletico Madrid și de Borussia Dortmund
Rusescu va merge la Sevilla pentru a-i lua locul lui Alvaro Negredo, atacant ce e dorit cu insistență de Atletico Madrid și de Borussia Dortmund

Articol de , - Publicat vineri, 14 iunie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 14 iunie 2013 01:03

Golgeterul Ligii 1 a fost vîndut pe 2,5 milioane de euro şi va avea un salariu anual de 500.000 de euro. Sevilla a anunţat aseară oficial transferul pe cinci sezoane, cu o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro!

Steliştii se chinuie de două luni de zile să-şi întărească ofensiva pentru sezonul viitor, dar ieri au rămas fără cel mai bun marcator al lor. După doi ani petrecuţi în Ghencea, Raul Rusescu va pleca în Spania, unde va îmbrăca tricoul Sevillei, formaţie ce a încheiat sezonul precedent pe locul 9.

Preşedintele clubului din Andaluzia, Jose Maria del Nido, a venit la Bucureşti şi a negociat cu Mihai Stoica pentru golgeterul Ligii 1. După trei ore de discuţii, MM a putut obţine de la spaniol doar 2,5 milioane de euro, deşi preţul cerut iniţial a fost de minimum 3 milioane de euro. Apoi, managerul a sunat la Jilava pentru a cere acordul lui Gigi Becali şi o oră mai tîrziu Rusescu a fost chemat şi el la tratative.

Salariu de 4 ori mai mare
Atacantul care luna viitoare va împlini 25 de ani a bătut şi el palma cu Del Nido, urmînd să încaseze 500.000 de euro pe sezon în următorii trei ani, faţă de 120.000 de euro, cît avea la Steaua. Raul va pleca azi în Spania, alături de oficialul clubului spaniol, cu un charter şi va susţine examenul medical. Dacă totul va decurge normal, se vor parafa şi actele.

A venit după eoliene, a plecat cu Raul
Jose Maria del Nido a venit la Bucureşti pentru afaceri cu energie eoliană, fără a intenţiona să discute despre transferul lui Rusescu la Sevilla. Impresarul Victor Becali a aflat că spaniolul se află în România şi l-a contactat pentru a-l întreba dacă mai e interesat de Rusescu. După ce a discutat cu oficialii din Ghencea şi a obţinut acordul pentru a negocia, l-a invitat pe iberic la masa tratativelor.

Profit de 250%
În urmă cu doi ani, Raul Rusescu a ajuns în Ghencea după ce Gigi Becali a plătit 100.000 de euro către Dumitru Bucşaru, cel care o finanţa pe Unirea Urziceni. La vremea aceea, formaţia ialomiţeană scăpase de toţi fotbaliştii importanţi şi era în pragul desfiinţării.

Bucşaru l-a rugat pe Becali să-l cumpere şi pe Rusescu, după ce la Steaua ajunseseră Brandan, Galamaz, Apostol, Ricardo, Bilaşco, Marinescu şi Onofraş. "Gigi, ia-l, mă, şi pe ăsta, scapă-mă de el. E de viitor!".

Refuzat de Astra
În vara lui 2011, înainte de a ajunge la Steaua, Rusescu a fost propus de Bucşaru şi lui Ioan Niculae, patronul de la Astra, însă acesta n-a fost interesat. "Am fost prost, puteam să-l iau, dar mi s-a părut prea scump. Cine ştia că va ajunge atît de bun?", a spus Niculae.

În sfîrşit, Gigi a scăpat de el :)
După ce a semnat cu Steaua, Rusescu n-a fost anunţat ca un mare transfer. Ba chiar, după numai trei luni, a intrat în gura lui Gigi Becali: "M-am luat după MM Stoica şi după Sorin Cîrţu şi l-am luat. Acum ce să fac eu cu Rusescu? Din iarnă, gata! Afară!".

"Transferul e ca şi făcut! Actele n-au fost încă semnate, dar ne-am înţeles în mare, în ocean, unde vreţi! Rusescu va fi jucătorul Sevillei" (Victor Becali, impresarul lui Rusescu)

"Va fi o presiune mare pe umerii lui, dar cred că poate face faţă. S-a adaptat repede la Steaua şi o poate face şi la Sevilla. Calităţile sale îl recomandă pentru campionatul Spaniei" (Marius Lăcătuş)

"Era momentul să facă pasul într-un campionat mai puternic. Este un golgeter! Sper ca Sevilia să se bucure de evoluţiile sale aşa cum am făcut-o şi eu" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

4,6 milioane de euro e suma la care era evaluat ieri Rusescu de site-ul de specialitate transfermarkt.de. Cînd a venit la Steaua era cotat la 1 million de euro

575121-atacanti-steaua.jpg

Citește și:
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
Superliga
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!
Regina Mary a Danemarcei, apariție lăudată la finala Campionatului European de handbal masculin
Handbal
Regina Mary a Danemarcei, apariție lăudată la finala Campionatului European de handbal masculin
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
Special
„Mama a tras în 1990 un loz în plic și a câștigat o excursie la Campionatul Mondial din Italia” » Actorul Cătălin Babliuc, interviu sincer: „Am fost campion internațional la consum de alcool”
Elena Rybakina, „Lady in Red” la Antipozi » Ședință foto cu trofeul de la Australian Open
Tenis
Elena Rybakina, „Lady in Red” la Antipozi » Ședință foto cu trofeul de la Australian Open
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (177)
roadster1988
roadster1988  •  15 Iunie 2013, 08:41
Postat de xftw pe 14 Iunie 2013, 17:29

Daca pentru golgheterul campionatului iei 2,5 milioane de euro,un jucator tanar,de viitor,ce pretentii sa mai ai atunci cand vine vorba de alti jucatori?

si in campionatul nostru de caka,pentru un jucator tanar care inca nu a confirmat se cere 1 mil.sau chiar mai mult.cum se negociaza la stelemea?

teilandezu
teilandezu  •  14 Iunie 2013, 19:21

Felicitari si bafta ! M-a bucur pentru tine , chiar daca sint rapidist .

xftw
xftw  •  14 Iunie 2013, 17:29

Daca pentru golgheterul campionatului iei 2,5 milioane de euro,un jucator tanar,de viitor,ce pretentii sa mai ai atunci cand vine vorba de alti jucatori?

Vezi toate comentariile (177)
Comentează
Close