FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Olăroiu pleacă la Al Ain, MM pune antrenorul nou!

Articol de GSP - Publicat joi, 19 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 00:11

Stoica va alege conducerea tehnică pentru sezonul următor, dintr-o listă care cuprinde doar străini şi pe care a mai apărut portughezul Couceiro, omul care a bătut România cu 3-0 ca selecţioner al Lituaniei

Steaua s-a consolat cu gîndul că Olăroiu nu poate continua după finala Cupei. Oli are un acord cu Al Ain, din Emiratele Arabe Unite, şi înţelegerea ar fi picat numai în eventualitatea în care formaţia ar fi retrogradat la sfîrşitul acestui sezon. Dar Al Ain are patru puncte peste locurile retrogradabile, cu patru runde înaintea finalului, deci e aproape salvată.

Mihai Stoica a anunţat deja că se gîndeşte la numele altui antrenor pentru Steaua: "Am o listă care cuprinde doar străini. Nu văd nici un român care să fie potrivit în situaţia actuală". Numele de pe lista lui MM sînt spectaculoase, precum Zenga şi Protasov, sau surprinzătoare, ca Jose Couceiro, actualul tehnician al lui Sporting, ori italianul Marco Giampaolo, pe care Stoica îl admiră. Gazeta descifrează calculele managerului din Ghencea şi situaţia în care se găseşte fiecare antrenor pe care el îl ia în calcul.

Antonio Conceicao
- Stoica i l-a propus deja lui Becali pe portughezul care o conduce pe FC Braşov. Toni e accesibil financiar pentru Steaua şi poate să trateze cu orice club în vara asta, deoarece contractul său cu galben-negrii expiră după ultima etapă
- Lui MM îi place stilul pe care Conceicao l-a impus şi la CFR, şi la Braşov, formaţiile pe care lusitanul le-a pregătit în Liga 1. Pune accent pe posesie şi joacă 4-3-3, sistemul favorit al managerului, care gîndeşte şi achiziţiile astfel încît lotul să se potrivească acestei idei

Walter Zenga
- Fostul mare portar a mai salvat-o o dată pe Steaua, tot alături de Stoica. În 2004, italianul a venit după Piţurcă, a luat campionatul şi a eliminat-o pe Valencia din Cupa UEFA
- Acum o pregăteşte pe Al Nasr Dubai, de care e legat pînă la 30 iunie. Ar fi un antrenor scump, deoarece cota lui a crescut mult faţă de momentul în care a plecat din Ghencea

Oleg Protasov
- Ucraineanul are un mare atu: steliştii îl iubesc, fiindcă echipa pe care el a antrenat-o a fost considerată cea mai spectaculoasă din ultima vreme. A petrecut doar şase luni în Ghencea
- E liber de contract, dar scump şi a anunţat recent că are nevoie de o pauză, după ce a rupt legăturile cu Rostov

Ronny Levy
- Ştie bine campionatul României, după experienţa pe care a avut-o la Urziceni, şi are o relaţie foarte bună cu Mihai Stoica
- E sub contract cu Beitar Ierusalim, cu care a semnat acum şase luni

Marco Giampaolo
- MM i l-a propus lui Becali chiar înainte ca patronul să-l aleagă pe Cîrţu. Îl consideră pe italian un antrenor foarte bun şi cu o experienţă importantă
- A antrenat-o ultima oară pe Catania, în Serie A, de unde a fost demis. A fost în România recent şi a ţinut cursuri la Şcoala de Antrenori

Jose Couceiro
- Presa din Portugalia a scris ieri că antrenorul pe care Sporting vrea să-l demită ar avea o propunere de la Steaua
- Are un CV interesant. Pe lîngă Sporting Lisabona, a pregătit şi naţionala Lituaniei, cu care a învins România la Cluj, 3-0. E scump şi din cauza asta a refuzat-o pe CFR Cluj, care l-a dorit acum un an

Nu crede că Hagi vrea
Mihai Stoica ar trece totuşi un român pe listă. Pe Hagi. Dar nu crede că "Regele" vrea: "Am înţeles că Gică are alte planuri, e prins în proiectul cu Academia. Dacă şi-ar dori să antreneze Steaua, Hagi ar fi un nume greu de tot pe listă!".

A ales mereu străini
Nu e deloc o noutate faptul că MM se gîndeşte exclusiv la antrenori străini. De fiecare dată cînd a avut puterea să numească un tehnician, el a ales doar stranieri, atît la Steaua, cît şi la Urziceni. Trei antrenori a adus Stoica în România: pe Zenga şi pe Protasov în Ghencea, pe Levy la Unirea.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (19)
guest_one
guest_one  •  19 Mai 2011, 16:01

Dabia astept sa mai treaca inca 1 an sa-l aud iar pe Gigi cum aduce 2 , 3 jucatori de mare valoare. :))

petrica_pe_gsp
petrica_pe_gsp  •  19 Mai 2011, 13:25
Postat de alpin pe 19 Mai 2011, 07:28

Numai in acest campionat, Steaua a avut vreo 6 antrenori. Pe banca. Si degeaba! E clar ca NU ANTRENORUL e problema la Steaua!!! Altceva (altcineva!) trebuie schimbat!!!

GIGI BECALI !!!

petrica_pe_gsp
petrica_pe_gsp  •  19 Mai 2011, 13:25

noooooooooooo

Vezi toate comentariile (19)
Comentează