Comentarii (2)
demolarii
demolarii  •  01 Februarie 2019, 14:24

Încercarea autorului de a avea carisma literară este limitată de capacitate sa de interpretare. Când patronii ca Simota, Iancu, Becali , Badea, Lucaci sau Siman au scăpat de acei suporteri, dispuși să moară pe stadion doar din pasiune, și au încercat să-l copieze pe Ceaușescu și să își pună tabloul inclusiv la Wc-ul ecologic, s-au folosit de neadaptați social și i-au transformat în jurnaliști sportivi, juriști cu funcții administrative, sau președinți/manageri/ directori de club ori instituții publice. Iar rezultatul e vizibil în calitate sportului românesc și a cetățeanului român. Hagi a fost doar o stea trecătoare. A fost Nadia, Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu, Brâncuși, Iorga, și mulți alți oameni care pentru UN moment, mai scurt sau mai lung, au fost The Best...dar timpul trece, o spunea Phoenix acum 60 de ani, și a trecut vremea lui Ceaușescu, a lui Iliescu, sper că și a lui Băsescu (Iohannis pare prea legat de fostul președinte pentru a avea credibilitate, la fel și PNL. PSD prezintă o gândire de tip perestroika, dar cine mai are azi nevoie?). Cam atât despre regi și republici, oricum când cetățeanul vrea schimbă sistemul....doar să vrea...

bodrin
bodrin  •  01 Februarie 2019, 12:31

Am arătat, cu vârf și îndesat, că suntem republicani. Mai lăsați-ne cu regii voștri! Niciun fotbalist profesionist de pe planetă nu este prinț și, cu atât mai puțin, rege. Poate o exista vreun șeic arab pe undeva...

Comentează