Articol de GSP - Publicat marti, 10 noiembrie 2009 00:00
Completul de nouă judecători al instanţei supreme, care a dispus ridicarea tuturor interdicţiilor lui Gigi Becali, susţine că, în această etapă a procesului, măsurile restrictive nu sunt susţinute şi motivate de împrejurări şi argumente concrete.
Astfel, arată magistraţii în motivarea decizie, nu există date care să arate că ridicarea tuturor interdicţiilor impuse europarlamentarului ar periclita procesul penal privind privarea de libertate a hoţilor maşinii lui Gigi Becali. Mai mult, susţine instanţa supremă, orice om are dreptul la libertate totală, dacă situaţia nu impune altfel.
”Coroborînd elementele ce ţin de persoana inculpatului, profilul socio-moral al acestuia şi stadiul procesual al cauzei, se constată că restrângerea dreptului său la libertate, indiferent de intensitatea acesteia, apare nu doar ca lipsită de fundament juridic, dar şi de eficienţă practică în raport de imperativul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal”, motivează judecătorii ÎCCJ.
Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis, în 30 octombrie, recursul declarat de Gigi Becali împotriva deciziei de modificare parţială a controlului judiciar impus după eliberarea sa, astfel încât europarlamentarul a scăpat de toate interdicţiile.
Decizia instanţei este definitivă.
Gigi Becali s-a prezentat fără avocat în faţa Completului de 9 judecători al instanţei supreme, pentru a-şi susţine recursul împotriva deciziei de luni prin care i s-a modificat parţial controlul judiciar, cerând ridicarea totală a obligaţiilor "ca o reparaţie morală".
Magistraţii Completului de 9 judecători i-au explicat că nu are posibilitatea de a se reprezenta singur şi i-au numit un avocat din oficiu. "Am venit să mă reprezint singur, avocatul mi-a zis că pot, am venit să-mi spun oful în faţa a 9 judecători, pentru că deasupra dumneavoastră există doar Dumnezezeu", le-a spus Becali magistraţilor.
Becali a povestit din nou evenimentele din seara în care maşina i-a fost furată, cum a fost şantajat de hoţi şi subliniat faptul că nu înţelege cum este posibil ca procurorii să creadă declaraţia unui martor protejat cum este Sandu Geamănu.
Pe de altă parte, avocatul din oficiu al lui Becali a susţinut că acesta este "un infractor primar", "o persoană care a greşit o dată" şi că dosarul său este unul "fabricat, cu tentă politică".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 26 octombrie, să modifice condiţiile punerii în libertate sub control judiciar pentru Gigi Becali, impuse de Tribunalul Bucureşti, în sensul că nu mai este obligat să se prezinte la poliţie, dar decizia putea fi atacată cu recurs la Completul de 9 judecători.
Magistraţii instanţei supreme au decis înlăturarea obligaţiei ce prevedea ca Gigi Becali să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază conform unui program prestabilit sau ori de câte ori este chemat.
Pe 17 aprilie, când a decis punerea în libertate sub control judiciar, Tribunalul Bucureşti a stabilit că Gigi Becali trebuie să se prezinte la poliţie conform programului întocmit de secţia de poliţie pe raza căruia îşi are domiciliul şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de persoanele vătămate şi de membrii familiilor acestora. "În temeiul art.160 ind.2 alin.3 ind.2 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive", se arată în decizia instanţei.
Gigi Becali a fost trimis în judecată pe 16 octombrie, alături de 6 persoane, pentru lipsirea de libertate a hoţilor maşinii sale, procesul urmând să înceapă pe 17 noiembrie la instanţa supremă.
Sursa: Newsin

Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”