LIGA 1   •   

CEAHLĂUL - DINAMO, MÎINE, 20:00, ANTENA 1, GSP TV ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Pericol de lapoviţă şi ninsoare la Piatra Neamţ!

 
de Eduard Apostol   •   16 Octombrie 2011
 

Dinamoviştii se tem de vremea de la Piatra Neamţ, gazdele dau asigurări că gazonul va rezista cu brio


"Ne-am interesat pe internet şi există pericolul să ningă la Piatra Neamţ. Ne-ar dezavantaja clar, una jucăm pe un teren uscat şi alta pe unul ud, sau, Doamne fereşte!, acoperit de zăpadă", declarau ieri elevii lui Liviu Ciobotariu, care astăzi vor pleca spre Moldova, pentru meciul de mîine seară, cu Ceahlăul, de la ora 20:00, în direct la Antena 1 şi GSP TV.

Într-adevăr, prognoza meteo nu sună vesel, chiar şi pentru mijlocul lunii octombrie. Se estimează lapoviţă şi ninsoare în oraş în următoarele nopţi, iar luni maximele vor atinge doar 3 grade Celsius! La ora partidei va fi în jur de 0 grade. Ieri, a plouat destul de mult, însă oficialii moldoveni au dat asigurări: "Terenul va fi foarte bun, poate să plouă o săptămînă nonstop. Nu se fac bălţi, drenajul este foarte bun".


"Jucătorii noştri trebuie să fie atenţi doar la meci. Să se gîndească numai la victorie, la nimic altceva. Să nu considere că partida e cîştigată deja, va trebui foarte multă muncă"
Liviu Ciobotariu, antrenor Dinamo


"Gazonul e din '24"
"Plăieşii" sînt mîndri de terenul lor. "Gazonul de acum este încă din 1924. Este iarbă naturală de munte, iar o dată la 2 ani schimbăm nisipul, pe care-l aducem de la Roman, de lîngă rîul Moldova. Schimbăm nisipul pentru ca iarba să aibă umezeală. Terenul va rezista luni orice-ar fi, jucătorii doar se vor uda, nici nu se vor murdări pe tricouri", a declarat Gelu Crăcană, directorul de imagine al moldovenilor.


3 victorii a obţinut Dinamo în cele 14 meciuri disputate la Piatra Neamţ. Ceahlăul s-a impus de 5 ori, ultima oară în 2003
 
Comentarii (9)
misucfr  (589 comentarii)
Postat de cainerrosu pe 16 Octombrie 2011, 12:23
Sunt din Bucuresti si ma duc la meci dar nu stiu daca stau in galerie ! Am deja un bilet la t2 ! Plec maine la pe la 12 !
DINAMO CAMPIOANA 2011 - 2012 !
Mai bine stai acasa.
16 Octombrie 2011, 13:31   •   Comenteaza
misucfr  (589 comentarii)
Vai saracii dinmovisti, le este frica de vremea rea!
16 Octombrie 2011, 13:28   •   Comenteaza
cainerrosu  (284 comentarii)
Sunt din Bucuresti si ma duc la meci dar nu stiu daca stau in galerie ! Am deja un bilet la t2 ! Plec maine la pe la 12 !
DINAMO CAMPIOANA 2011 - 2012 !
16 Octombrie 2011, 12:23   •   Comenteaza
dinamovistfaravoie  (1219 comentarii)
Postat de imperator pe 16 Octombrie 2011, 00:54
Se duc cainii la patinoar , poate isi rup gâtul ! :)
Vrabia malai viseaza...sau ..oaia..?
16 Octombrie 2011, 07:51   •   Comenteaza
dinamovistfaravoie  (1219 comentarii)
Postat de gesepeul pe 16 Octombrie 2011, 01:26
bate dinamo in spiritul traditiei din ultimii ani...
ceahlaul este sluga lui dinamo!
3 victorii a obţinut Dinamo în cele 14 meciuri disputate la Piatra Neamţ. Ceahlăul s-a impus de 5 ori, ultima oară în 2003
esti un geniu...
16 Octombrie 2011, 07:50   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Construim case din lemn ecologice, din barna de 10 cm
Case din lemn, din barna de 10 cm, cu lemn aparent sau placate cu polistiren, la cheie, 3 camere la etaj+baie+terasa si parter living+ o camera+baie+bucatarie, cu terenul nostru in comuna Berceni, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 45.000,00 EUR
Ponturi Pariuri 100% Profit
PARIULSECRET. ro Ponturi FIXED MATCHES & MAXIMUM CONFIDENCE
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
vanzare societate comerciala
Vand societate comerciala in Mangalia fara datorii, acte la termen infiintata in anul2002 avand ca domeniu de activitate: comert cu amanuntul in magazine nespecializate cu vanzare predominanta de ...
Constanta/Mangalia - pret 1.000,00 RON
Ofer spre inchiriere spatiu industrial/ depozit/ hala Buzau
Suprafata totala teren: 1366.10 mp, Latura aliniata stradal - 62.65 m, Cladire - 504.00 mp, L=48.25m; l= 10.45m; H= 4.60m. Instalatii si dotari: - electrice: 220V/380V - putere ...
Buzau/Buzau - pret 1.200,00 EUR
Vindem echipamente de fotbal
Echipamente seniori - 35 RON (simplu) - 55 RON (personalizat cu numar pe spate, nume/sponsor, logo) Echipamente juniori - 33 RON (simplu) - 50 RON (personalizat cu numar pe spate, nume/sponsor, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 38,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V