FOTBAL  »  Superliga  »  GAZETA VĂ PREZINTĂ DRAMA FOTBALISTULUI CĂRUIA PIŢURCĂ JR. I-A RUPT PICIORUL

Plînge în continuu

Articol de GSP - Publicat joi, 28 august 2008 00:00

Tînărul Monel Cîrstoiu nu mai doarme noaptea, fiind măcinat de durere, dar şi de gîndul că şi-ar putea încheia cariera abia cînd aceasta este la început

Declaraţia zilei: IONUŢ BADEA, antrenor FC Argeş
“Monel este un jucător tînăr, cu un psihic puternic. Sînt convins că va reveni rapid. Nu cred că Piţurcă a vrut să-i rupă piciorul, dar a fost o intrare ce putea fi evitată”

Minutul în care Monel a că­zut ca secerat după in­trarea de karate a lui Alexandru Piţurcă a ridicat la limita su­portabilului tensiunea întregii sale familii. Fratele mai mic a început să plîngă şi să ţipe, mama să tremure, iar tatăl lui privea cu neputinţă din tribune.

La pămînt, puştiul de 19 ani muşca la propriu din gazon de durere şi privea şocat spre piciorul său. Au urmat momente de groază în ambulanţa care avea să-l ducă spre spital. “Mă uitam cu lacri­mi în ochi spre picioare şi nu mă mai durea decît gîndul că aş putea ter­mina cu fot­balul. Toate visele mele se fă­cuseră parcă scrum şi mă între­bam «de ce aşa de tînăr?»”, spune cu amă­ră­ciune speranţa Argeşului. Cel care l-a accidentant, Alexandru Piţurcă, spune că n-a avut intenţie, ba chiar l-a vizitat la spital. “Şi atun­ci de ce l-a ameninţat tot me­ciul?”, se întreabă tatăl lui Monel. “Lasă că te prind eu!” scrîşnea Pi­ţurcă. Şi l-a prins. În minutul 79, la 3-1 pentru Pandurii, cînd poţi să şi ra­tezi un penalty, că meciul nu se mai întoarce!

FAMILIE SĂRACĂ
Monel Cîrstoiu stă într-un apartament de două camere, în cartierul piteştean Găvana. Viaţa e grea, stau cinci persoane în casă: el, părinţii şi încă doi fraţi. Sufrageria, locul de joacă al celor mici ziua, devine noaptea dormitorul tatălui şi al mamei. Fratele său mai mic spera ca din primă să îi cumpere un Spi­derman nou, cel vechi se cam rupsese. Acum piciul nu mai vrea să meargă nici la fotbal, să nu mai audă de el. Părintele lui Monel po­ves­teşte cum, în jurul fiului său, toa­tă familia îşi pune speranţa unui viitor mai bun. Se chinuie din­tr-un singur salariu de instalator să sus­ţină o familie, iar posibilitatea ca Monel să ajungă un fotbalist de clasă reprezintă marea speranţă a celor cinci suflete.

12 este numărul etapelor rămase pînă cînd tînărul fotbalist este aşteptat să revină pe gazon

“PROMIT SĂ REVIN”
“Mă chinuiam să-i plătesc cantonamentele, am făcut tot posibilul să ajungă fotbalist. Am reu­şit şi a devenit o mare speranţă a clubului FC Argeş, fiind titular meci de meci. Iar acum, totul s-a fă­cut praf. Mă doare sufletul cînd îmi aud copilul cum plînge noaptea de durere şi strigă la noi să-i tăiem piciorul pentru că nu mai suportă”, po­vesteşte tatăl său îndurerat, timp în care Monel îl întrerupe: “Nu, ta­tă, nimic nu s-a făcut praf. Promit că, imediat ce îmi revin, voi fi acelaşi, chiar mai bun, doar sînt Gattuso din Trivale!”.

Reintră În retur
Monel Cîrstoiu urmează să plece în zilele următoare la celebra clinică Isokinetic de la Bologna. Acolo se va opera şi, mai apoi, va urma o perioadă de refacere. Verdictul medicilor a fost fractură de peroneu şi întindere de ligamente la gleznă, ambele la piciorul drept. Cînd va juca din nou fotbal? Revine pe teren abia în returul campionatului.

Penescu: “Sîntem alături de el”

Patronul piteştenilor, Cornel Penescu, spune că tînărul fotbalist va beneficia de sprijinul clubului FC Argeş: “Cîrstoiu e un jucător extraordinar de bun. Îl vom susţine pentru a reveni pe gazon repede. Va fi plătit ca şi cum ar juca titular. Sper ca această accidentare să nu-i afecteze pe viitor prestaţiile, pentru că la ora actuală e unul dintre jucătorii noştri de mare perspectivă”.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (65)
 •  14 Septembrie 2008, 22:44

de ce nu ne miram ca piturca jr a facut cea ce a facut? aroganta este la ea acasa la familia piturca....ce naste din pisica , soareci mananca! ar fi trebuit ca federatia sa schimbe regulamentele... piturca sa fie suspendat atata timp cat monel este accidentat, si nu penescu sa ii plateasca primele si salariu lui monel ci piturca jr.asa mi se pare corect

 •  02 Septembrie 2008, 14:56

continuare-selectioner.A vorbit cu raceala unui jucator de poker...n-am gasit alta rima.Cit despre comentariul cu prostii fotbalului-e de inteles pina la un punct.Stiu la cine se referea.Trebuia sa-i nominalizeze.

 •  02 Septembrie 2008, 14:51

L-am apreciat pe Piturca pt lucrurile bune,in ciuda unor pareri,pertinente dealtfel despre obtuzitatea,lipsa de comunicare...Pe 26.08.08,la B1TV a aparut cu un cinism de care nu-l credeam capabil.A vorbit despre seara stricata a familiei d-umisale dupa faultul lui Alex asupra...unui fotbalist!Despre drama lui Alex!In care cred pina la un punct(l-a amenintat tot timpul pe Monel)Niciun cuvint despre drama lui Monel si a familiei lui.Incredibil!A fost fotbalist,e parinte de fotbalist si oficial se

Vezi toate comentariile (65)
Comentează
Close