FOTBAL  »  Superliga  »  PROBLEME DE SĂNĂTATE

Prognosticul doctorilor e unul rezervat pentru Dănuț Lupu: "E în stare gravă, trebuie ajutat să respire!"

Fotbalistul Dănuț Lupu, un talent imens, a făcut furori la Dinamo și la Rapid
Fotbalistul Dănuț Lupu, un talent imens, a făcut furori la Dinamo și la Rapid

Articol de , - Publicat marti, 26 ianuarie 2016 00:00

Purtătorul de cuvînt de la "Matei Balș", doctorul Cătălin Apostolescu, confirmă că starea fostului internațional este extrem de delicată și că "nu putem aprecia cum va evolua situația în următoarele zile".

Fostul internațional Dănuț Lupu (48 de ani) este internat la Spitalul de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București, în stare gravă. Încă de săptămîna trecută, Lupu a acuzat probleme majore de sănătate, el făcînd investigații la mai multe spitale.

A refuzat internarea la "Municipal"

Ultima unitate medicală la care a mers, joia trecută, a fost Spitalul Municipal. Surse apropiate fostului jucător afirmă că acesta ar fi acuzat probleme respiratorii, pe fondul unei gripe extrem de puternice, dar, după ce a efectuat cîteva analize, a refuzat internarea și a plecat acasă. Ulterior însă, starea lui a continuat să se deterioreze, iar sîmbătă seară a fost adus la Spitalul "Matei Balș" de niște prieteni, în stare gravă.

"E ajutat să respire la terapie intensivă!"

Dănuț Lupu a fost dus direct în secția de terapie intensivă. Diagnosticul a fost gripă și insuficiență respiratorie foarte severă.

"Nu este intubat, e conștient, dar este într-o stare generală foarte proastă atît fizic, cît și psihic, fiind destul de depresiv. E pus într-un cort special la terapie intensivă, unde i se asigură un nivel de presiune mai ridicată a oxigenului. Problema este că plămînii lui nu mai pot face față, nu mai susțin procesul de respirație. Practic în acel cort este supraoxigenat, aceasta fiind o altă formă de a-l ajuta să respire, fără să fie nevoie de intubare. Ni s-a explicat că e o manevră mai modernă și mai puțin traumatizantă", au precizat pentru Gazetă apropiații fotbalistului.

"Este în stare gravă!"

Aseară, medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvînt al Spitalului "Matei Balș", a confirmat în mare parte informațiile gsp: "Da, este adevărat, domnul Dănuț Lupu este în stare gravă internat la noi, la terapie intensivă. Nu vă pot da informații despre natura diagnosticului, ele sînt confidențiale".

Întrebat dacă există și risc letal, acesta a accentuat: "Dacă v-am spus că este la terapie intensivă și în stare gravă, este evident că se poate întîmpla orice. În acest moment, nu putem să dăm un prognostic în privința evoluției stării de sănătate a lui Dănuț Lupu. Trebuie să vedem cum răspunde la tratament".

O echipă de medici îl monitorizează pe fostul jucător de fotbal, ale cărui probleme s-au accentuat, spun cunoscuții, și din cauza surplusului de greutate.

228meciuri are Dănuţ Lupu în prima divizie, reuşind să marcheze 44 goluri

CV Dănuţ Lupu

  • Născut: 27 februarie 1967 (48 de ani)
  • Post: mijlocaş central
  • A jucat la: Dunărea Galaţi (1985-'87), Dinamo (1987-'90, 1995–'97, 2000–'01), Panathinaikos (1990–'91), Korinthos (1991–'93), OFI Creta (1993–'94), Rapid (1994, 1995, 1997-'00), Brescia (1994–'95), Laminorul Roman (2000-'01) şi Tzafirim Holon (2001)
  • Are în palmares două titluri (Dinamo 1989 şi Rapid 1999), Cupa României (Dinamo 1990), Supercupa României (Rapid 1999), Superliga (Grecia, Panathinaikos - 1991)
  • 14 selecţii pentru "naţională", prezent la CM 1990

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează