FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - FCSB 1-0

Derby-ul Rapid - FCSB, dominant și la TV! Număr impresionant de telespectatori

Rapid - FCSB 1-0 +37   FOTO
Rapid - FCSB 1-0

Articol de GSP - Publicat luni, 16 august 2021 18:51 / Actualizat luni, 16 august 2021 19:14

Rapid - FCSB 1-0, meciul din Liga 1 care a generat cel mai mare interes în acest început de sezon, a avut parte de o audiență TV deosebită.

A fost 1-0 pentru Rapid în cel mai tare meci al etapei. Autogolul lui Paulo Vinicius a stabilit scorul final al meciului de pe Arena Națională la care au asistat aproximativ 35.000 de oameni.

Câți telespectatori a avut meciul Rapid - FCSB 1-0

Meciul a atras un interes deosebit pentru nivelul partidelor din Liga 1. Potrivit paginademedia.ro, peste 1,1 milioane de români au urmărit meciul pe cele trei posturi care l-au transmis în România: DigiSport 1, Look Sport Plus și Telekom Sport 1. Cei mai mulți, pe DigiSport 1, 854.000, postul RCS RDS fiind primul pe toate segmentele de public în timpul partidei.

194.000 de români au urmărit meciul pe Look Sport Plus, iar alți 71.000 de Telekom Sport.

DigiSport 1 a fost lider de audiență pe segmentul național (854.000 telespectatori), urban (476.000) și comercial (160.000). În ultima categorie, DigiSport 1 a împărțit prima treaptă a podiumului audiențelor cu Pro TV.

Pe segmentul comercial a stat foarte bine și postul Look Sport Plus, cu 58.000 de telespectatori. Astfel, Look Sport Plus a ocupat locul 4 în clasamentul audiențelor.

Rapid, nou record de suporteri la meciul cu FCSB!

35.000 de spectatori cu FCSB - record în ultimele două decenii din postura de gazdă pentru trupa vișinie. Cei mai mulți fani pe care Rapid i-a avut pe teren propriu în acest interval fusese bifat în septembrie 2011.

La foarte scurt timp după ce Arena Națională a fost inaugurată, Rapid a intrat pe noul stadion pentru a juca împotriva lui PSV în grupele Europa League. A pierdut cu 1-3, însă a avut în tribune 21.320 de fani.

După victoria de duminică seara, Rapid a rămas pe locul 2 în Liga 1 și s-a apropiat la doar două puncte de liderul CFR Cluj. Nou-promovata are 5 meciuri fără înfrângere în noul sezon, fără a primi gol în vreunul dintre acestea. FCSB, în ciuda unui început de sezon sub așteptări, rămâne pe locul 4, cu 8 puncte.

VIDEO. Florin Tănase, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid: „Nici măcar nu meritam să câștigăm”

Citește mai multe știri despre Rapid - FCSB:

Cum a fost învinsă FCSB de Rapid: „Ai voie să faci așa ceva? Niciodată!”

Eroare de arbitraj în controversa derby-ului Rapid - FCSB! + GSP a schimbat notele brigăzii

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
ucluj2011
ucluj2011  •  17 August 2021, 14:16
Postat de ertyuiop pe 16 August 2021, 19:55

nu inteleg de ce nu se ofera numarul exact al audientei?!

OFICIAL 27.000 bilete vândute + 3.000 de abonamente pentru rapidiști , la care se adaugă aprox. 4.000 de bilete vândute steliștilor + 700 de invitații date de clubul Rapid. Aprox. 35.000 de oameni în total. Inelul 2 și 3 au fost aproape pline la Tr. a-2-a. Au fost destui fani la inelul 2 și 3 și la Tr. I. Inelul 1 a fost plin , cu excepția Peluzei Sud unde au stat suporterii FCSB. Și da , în Liga a-4-a , la CSA Steaua -Rapid au fost cu 3 mii de suporteri mai mulți decât au fost Duminica trecută la Raoid-FCSB , surplusul de suporteri provenind din rândul suporterilor CSA Steaua , care au fost în număr mai mare la meci decât au fost suporterii FCSB la meciul de Duminică. Și da , probabil că asta deranjează pe unii , de asta nu se dă numărul EXACT de spectatori. Pe de altă parte , rămân la convingerea că dacă nu era porcăria cu COvidul și tot soiul de vaccinuri și teste pe care trebuie să le faci pentru a intra în stadion , meciul Rapid-FCSB din 15/08/2021 s-ar fi jucat cu casa închisă și ar fi fost 50.000 de suporteri (pentru că 5.000 de locuri... poate mai mult... ar fi trebuit să fie goale)!!! Și mai cred că suporterii FCSB ar fi epuizat cele 8.000 de bilete alocate lor. Ar fi epuizat și mai multe , dar mai multe nu l-i s-ar fi dat.

vanbasten_85
vanbasten_85  •  16 August 2021, 21:12
Postat de ertyuiop pe 16 August 2021, 19:55

nu inteleg de ce nu se ofera numarul exact al audientei?!

Pentru ca se minte in presa. Inelele 2 si 3 au fost aproape goale. Trebuie creat un mit din galeria lui Rapid cea mai tare din tara. Nu trebuie sa ai pretentii de la cancanisti. Ei cauta doar click-ul.

steaua.inseamna.csa
steaua.inseamna.csa  •  16 August 2021, 20:38
Postat de ertyuiop pe 16 August 2021, 19:55

nu inteleg de ce nu se ofera numarul exact al audientei?!

Exact, am aceeași întrebare! Bănuiesc însă motivul: nu s-a depășit cifra “magica” 36277! Aceasta a fost audienta la meciul Steaua-Rapid din Aprilie 2018, un meci fără absolut nicio miza dpdv al punctelor puse in joc ci strict pt orgoliu și suporteri! :-))) Cum bai sa nu depășești audienta unui meci de L4 când te dai drept “Steaua”!?:-))) Mai țineți minte ca atunci, deși dacă te uiți la manifestarea publicului la goluri observi ca numărul de suporteri a fost cam la paritate, fcsbistii minteau ca erau maxim 10 mii de steliști!? Mai mult, ca au bătut femei și copii!? :-))) Pai ieri chiar au fost minim 25 de mii de rapidiști, deci cum se face ca echipa care minte ca ar avea susținerea a 52% dintre microbiști nu au cumpărat restul biletelor pana la 41 de mii!? Cum se face ca nu au vândut decât jumate dintre biletele alocate!? Repet, meci cu miza (FC fcsb chiar aveau nevoie de puncte), “derby de tradiție” in viziunea fcbsbista, ora și zi convenabile! Exact: s-a văzut încă odată ca Împăratul ne-a jjijji e gol-goluț! :-)))) Peluza Sud sigur nu a agresat decât ultrașii rivali, de altfel se vede pe imaginile Jandarmeriei, deci încă o minciuna fcsbista, ieri însă Sapunaru a spus ca băieții lu’ Mustață, “bărbați adevărați”, cărturari!, s-au dedat la josnicii …

Vezi toate comentariile (4)
Comentează