FOTBAL  »  Superliga  »  CS OTOPENI - RAPID, AZI, GSPTV, ORA 17:00

Revin căpitanii

Articol de , - Publicat luni, 27 octombrie 2008 00:00

Maftei şi Lazăr s-au refăcut şi vor reapărea azi în primul "11", însă Fernandes s-a accidentat la antrenament şi e incert

Pentru partida de azi, de la Ploieşti, cu CS Otopeni, Jose Peseiro va opera mai multe modificări în formula de start. Revin ca titulari Vasile Maftei şi Costin Lazăr, refăcuţi după accidentări, iar Ovidiu Herea îi va lua locul lui Claudio Pitbull, jucător care a suferit o dublă ruptură musculară ce-l va ţine departe de gazon cel puţin o lună de zile. :S

Totuşi, Peseiro a avut parte şi de o veste proastă. Ricardo Fernandes, unul dintre cei mai constanţi rapidişti în acest sezon, s-a accidentat la antrenament şi prezenţa sa pe gazon în această seară este sub semnul întrebării. Fernandes a suferit la începutul săptămînii trecute o contuzie puternică la muşchi şi nu s-a antrenat alături de colegii lui pînă sîmbătă. Medicii fac eforturi să-l recupereze, însă şansele sînt destul de mici. Varianta de înlocuire este Ştefan Mardare, care va face cuplu cu Joao Paulo Andrade.

Zotta vine la Tribuna zero!
Luni seara, de la ora 22:30, la emisiunea "Tribuna zero", de la Radio EuropaFM, Ovidiu Ioaniţoaia îl are ca invitat pe directorul general al Rapidului, Constantin Zotta. Oficialul rapidist va răspunde întrebărilor venite de la ascultători şi va comenta situaţia delicată a echipei din Grant. Cei care doresc să pună întrebări pot suna la numărul 021.599.35.99.

Becali: "Taher va renunţa"
Patronul din Ghencea, Gigi Becali, a anunţat la GSP TV că Fathi Taher nu va mai rămîne la Rapid. "Am vorbit cu Taher acum cîteva zile şi mi-a spus: «Gigi, îi dau naibii de 7 milioane. Decît să pierd 20-30 de milioane, mai bine le fac cruce ăstora pe care i-am investit pînă acum». Sînt sigur că nu va mai continua în Giuleşti. Pe el nu-l leagă nimic sentimental de Rapid. Taher priveşte fotbalul ca pe o afacere, dar acum a realizat că e greu să cîştige bani şi vrea să se retragă", a spus Becali.

Citește și:
Românii au văzut prețul noului model Dacia și au reacționat dur: „Cum să coste atât? Iau Passat și mai rămân cu bani”
Noutati auto
Românii au văzut prețul noului model Dacia și au reacționat dur: „Cum să coste atât? Iau Passat și mai rămân cu bani”
Ruben Amorim, DAT AFARĂ de Manchester United!
Campionate
Ruben Amorim, DAT AFARĂ de Manchester United!
Pancu a lăsat acasă doi GREI! CFR Cluj le-a transmis: „Sunteți liberi să plecați!”
Superliga

Fostul fotbalist de la UTA și Sportul a ajuns la 150 kg și are probleme de sănătate » A fost „Gheata de Argint a Europei”

SURPRIZĂ România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Profit.ro
SURPRIZĂ România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003

Comentarii (1)
 •  27 Octombrie 2008, 05:53

http://www.chelsea-bucuresti.com/fotbal/

Vezi toate comentariile (1)
Comentează