FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rică Răducanu crede că locul 1 e un obiectiv cam îndrăzneţ pentru Rapid

Rică Răducanu, Răducanu, Rapid
Rică Răducanu, Răducanu, Rapid

Articol de - Publicat miercuri, 27 ianuarie 2010 00:00

Rică Răducanu crede că locul 1 e un obiectiv cam îndrăzneţ pentru Rapid şi îi sfătuieşte pe giuleşteni să se întărească urgent pe benzi

Lotul Rapidului nu-i lasă senzaţia lui Rică Răducanu că alb-vişiniii au şanse reale să iasă campioni la finalul acestui sezon. "Am văzut că toată lumea de la Rapid vorbeşte de titlu în această perioadă. Mie mi se pare un obiectiv cam prea îndrăzneţ în acest moment. De ce? La un moment dat, va trebui să jucăm trei meciuri într-o săptămînă, or noi nu prea avem un lot echilibrat. Rezervele nu se ridică la valoarea titularilor", crede legenda giuleşteană.

Rică are un mesaj pentru staff-ul tehnic din Grant: "Să-şi cumpere urgent doi mijlocaşi de bandă, pentru că cei care sînt acum la echipă nu-i ajută deloc pe Bozovici şi pe Helder" şi spune că e mulţumit de cum arată atacul: "E bine că avem numai băieţi de 20 de ani în faţă. Ăştia mici sînt ambiţioşi, la 30 de ani deja nu prea-ţi mai pasă".

"Îmi place mult de Bornescu! Dă multă siguranţă echipei, se vede că e portar adevărat"
RICĂ RĂDUCANU, fost portar Rapid

209 meciuri şi 3 goluri a bifat cel alintat Tamango în prima ligă în tricoul alb-vişiniu

"Verificaţi-vă cardurile, băieţi!"
George Copos a anunţat ieri că le-a virat în conturi lui Ioniţă şi compania o parte din restanţele financiare. Este vorba despre salariile pe o lună, în jur de 300.000 de euro. În cazul în care pînă vineri nu-şi primeau banii,  jucătorii ar fi putut să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract. "Nu mai e nici o problemă, sîntem în conformitate cu regulamentul în vigoare", a precizat patronul Rapidului.

Renzo la Rapid
Fost colaborator al lui Cristiano Bergodi la Rapid şi la Steaua, Renzo Rossi revine în Giuleşti! Italianul va ocupa un post în conducerea clubului, ca manager sportiv. "Sîntem în discuţii avansate cu Rossi, sper ca în două zile să semnăm. Renzo nu va fi şeful lui Nae Manea, se va ocupa de alte aspecte", a precizat pentru Gazetă preşedintele Rapidului, Ion Taban. "Vorbim cînd e ceva sigur", s-a limitat să spună Rossi.

NOUTĂŢI DIN GIULEŞTI

>> Impresarul Florin Manea se afla ieri în Grecia pentru a pune la punct ultimele detalii ale împrumutului pe 6 luni al mijlocaşului stînga Ilie Iordache (24 de ani). Fotbalistul sub contract cu AEK Atena ar putea ajunge vineri la Bucureşti.
>> Dacian Varga, din cantonamentul Sportului de la Izvorani: "Sînt în discuţii cu mai multe echipe din străinătate. Voi da un răspuns Rapidului în ultima zi de transferuri".

Citește și:
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
Nationala

„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Fitness

Statisticienii au refăcut calculele la play-off după ultima etapă » „Rundă groaznică”: FCSB pierde teren, există o mare câștigătoare
Superliga

Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Profit.ro
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (7)
 •  28 Ianuarie 2010, 16:24

citeste ce au stes :cand a jucat la ********-(adica steaua ), mai tineti minte .......

maxone42
maxone42  •  27 Ianuarie 2010, 14:50

Dle. moderator, urmatorul meu mesaj este un RASPUNS la mesajul userului "solo"... deci DACA mesajul meu trebuie cenzurat si/sau sters nicio problema, dar va rog sa faceti acelasi lucru si cu mesajul lui "solo". DECI: - Usere Solo, prosstituata este steaua , echipa comuniusto-bolshevica adusa de Stalin la Bucuresti dupa modelul sovietic... echipa infiintzata prin abuz si minciuna si care a fost bagata DIRECT in div. A. AIA este pro/sti/tu/ata, in niciun caz Rapidul.-

siremil
siremil  •  27 Ianuarie 2010, 13:23

dar de letonu ala ce mai stiti ?... va rog moderatorii daca se poate un raspuns .. multumesc :)

Vezi toate comentariile (7)
Comentează