Articol de Costin Ștucan - Publicat marti, 24 octombrie 2023 12:48
Samuel Rociu, un tânăr român școlit în Anglia care a lucrat ca scouter și antrenor de dezvoltare la baza lui Chelsea de la Cobham, a vorbit în direct la GSP Live despre diferențele uriașe dintre modurile în care sunt crescuți tinerii fotbaliști din occident și cei din România.
Cât de departe sunt tinerii jucători români de nivelul fotbalului din occident? De ce nu mai avem fotbaliști la cluburi mari din Anglia, Spania, Italia sau Germania? De ce nici măcar Hagi la mult lăudata lui academie nu produce tineri care să spargă plafonul valoric tot mai scăzut?
Sunt întrebări strategice la care oamenii din fotbal românesc nu găsesc sau nu-și doresc să găsească un răspuns concret.
Gazeta a stat de vorbă cu un român de 30 de ani care nu a jucat fotbal de performanță, dar care face parte din generația tânără școlită afară. E generația din care cluburile mari își recrutează specialiștii într-o perioadă în care fotbalul se apropie tot mai mult de știință.
Samuel Rociu și-a luat licența B în Anglia și a lucrat în ultimii doi ani pentru academia lui Chelsea, clubul din Premier League care i-a lansat în fotbal pe Musiala, Declan Rice, Mason Mount, Recce James sau Tammy Abraham.
“Începeam ziua de muncă pe la 9-10, uneori și la 8, ajungeam acasă pe la 9 seara. Cam 12 ore. Era ceva foarte intens, dar mi-a plăcut foarte, foarte mult. Chelsea se uită în primul rând la caracter când angajează un om. După aia se uită la cunoștințe.
Când m-am dus aveam niște cursuri făcute la Barca Innovation Hub, arătam că doresc să învăț, dar ce contează cu adevărat e atitudinea”, explică Rociu.
Românul originar din Ardeal a fost scouter și development coach (n.r. - antrenor de dezvoltare), dar a renunțat în această vară justificând că vrea să-și termine studiile pentru a lucra într-un job administrativ.
M-a fascinat mereu imaginea de ansamblu, toată structura din spatele succesului. Jobul la Chelsea a fost perfect. Când eram în România eram fascinat de dezvoltarea jucătorilor. Încercam să aflu de la Google despre academia lui Chelsea, Barcelona, Ajax. Despre cum antrenează și dezvoltă jucători. Azi, îi pot numi mentori pe oameni despre care citeam pe Google. Unul dintre ei este Graham Castle (n.r. - scouter la Chelsea), el i-a descoperit pe Musiala, pe Mason Mount, Solanke și mulți mulți alții. El a fost coordonatorul meu când am promovat la departamentul de scouting. Mi-a dat un mesaj și mi-a zis să apelez la el cu absolut orice am nevoie.
- Samuel Rociu, fost scouter la Chelsea
Samuel Rociu: „Copiii trebuie să joace pe fiecare post”
- Samuel, ai trimis un email Gazetei după emisiunea cu Octavian Popescu, unchiul lui Tavi Popescu de la FCSB. El a spus în primul rând, citez, că nepotul său „a fost mutat de pe o parte pe alta, de pe un post pe altul. A avut niște repere, niște coordonate. La vârsta lui nu poți să le știi pe toate. O să joace bine și în dreapta, dar cu timpul”.
- La Chelsea avem implementat ceea ce se numește “player rotation”. Noi ne mândrim cu dezvoltarea de tineri jucători în loc să ne concentrăm pe câștigarea meciurilor. Jucătorii trebuie să joace pe poziții diferite pentru a fi expuși la diferite elemente ale jocului. Așa își îmbunătățesc înțelegerea generală a jocului. De la U6 până la U12, jucătorii trebuie să experimenteze toate pozițiile de joc cu excepția celei de portar. Pe parcursul unui sezon, jucătorii evoluează pe toate pozițiile.
- Nu există un mijlocaș stânga care joacă mereu acolo, un atacant care joacă mereu atacant…
- Nu! Nu! Inclusiv dacă am vedea că un jucător are profilul lui Erling Haaland și că doar acolo poate juca. Altfel va înțelege jocul dacă va juca și fundaș stânga sau alt post. Sunt multe beneficii. Obiectivul principal este să formăm jucători cât mai compleți. Până la 12 ani nu ne interesează să producem fundași, mijlocași sau atacanți. Nici de la 12 ani în sus nu specializăm, doar ne gândim ce profil are jucătorul respectiv. E defensiv sau ofensiv? Atunci reducem numărul de poziții undeva la trei-patru.
- Deci trecerea spre poziția unui jucător se face treptat. Nu-l faci atacant de la 6 ani și îl antrenezi doar pentru asta.
- Nu, categoric nu. Ar fi multe dezavantaje. Lipsa de versatilitate, limitarea capacității de a se adapta la anumite situații de joc, va avea cunoștințe limitate despre joc și, în plus, va crește și riscul de accidentare din cauza încordării repetate doar a anumitor grupe de mușchi.
- Ai trimis un document din 2013 în care e exemplificată dezvoltarea la un anumit moment a lui Callum Hudson-Odoi, o extremă care a jucat la Chelsea și e acum la Nottingham Forest.
- Progresul fiecărui jucător e discutat odată la șase săptămâni. Ne uităm la jucător din cinci perspective diferite: tehnic, fizic, medical, mental și stil de viață. În februarie 2013, sugestiile pentru Hudson Odoi au fost să folosească doar piciorul stâng, să joace fundaș central și să participe la exercițiile de marcaj. Evident, la acel moment toți știau că nu va avea o carieră de fundaș central, dar singurul lucru care contează e dezvoltarea jucătorului. Obiectivul a fost îndeplinit. Peste alte șase săptămâni, în martie 2013, jucătorului i se cerea să joace în poziția de număr 9.
- În România, sunt antrenori care încearcă să facă tactică la 12 ani. Care e avantajul sistemului de rotație pe posturi?
- Copilul va înțelege și ce opțiuni de joc are, unde este spațiul, de unde poate fi atacat de adversar. Chestia asta se întâmplă și la academia lui Benfica, la Ajax și la alte cluburi. Nu știu dacă în Anglia e vreo academie care să nu procedeze așa.
- Vorbeai mai devreme despre dezavantajele apărute din încercarea de a specializa prea devreme un copil pe un post. Vezi simptomele astea la fotbaliști români?
- Da. Sincer, nu urmăresc foarte mult meciurile din Liga 1, dar categoric toate lacunele astea sunt vizibile. Și se și vorbește în presă despre ele.
Cum poate fi combătut „sindromul Tavi Popescu”
- Un alt punct atins de tine în email era legat de o altă afirmație a unchiului lui Tavi Popescu. El spunea că speră ca nepotul său „să mai pună ceva masă musculară pe el, pentru că la cluburile cu pretenții altfel stau lucrurile”.
- Partea fizică e un alt aspect crucial în dezvoltarea jucătorilor. De la vârsta de 6 ani începem să expunem jucătorii la diverse sporturi și activități. Cățărări, grappling (n.r. - un stil de lupte libere), parkour (n.r. - un sport urban bazat pe cățărări și coborâri), baschet, badminton, volei, handbal. Totul e în completarea antrenamentelor, totul e realizat sub formă de distracție.
Misiunea este să ne asigurăm că fiecare jucător își dezvoltă competențele fizice pentru a putea să-și atingă potențialul atletic. Antrenamentele au diferite forme, sunt sparte în module pentru a împiedica rutina. Jucătorii trebuie supuși mereu unor provocări. De exemplu, după 20 de minute de fotbal, antrenorul de mișcare scoate jucătorii din contextul fotbalistic și îi introduce într-o activitate diferită. Poate cățărări. Tot timpul le explicăm copiilor de ce facem ceea ce facem. Le oferă o valoare mult mai mare exercițiilor dacă ei înțeleg beneficiile. Oricum, sunt foarte multe exerciții în Anglia pe care nu le-am văzut la copii și juniori în România.
- Al treilea aspect era psihologic. Unchiul lui Tavi Popescu spunea că nepotul lui „nu are nici un caracter puternic, l-a afectat tot ce s-a întâmplat negativ în jurul lui. Greu și-a mai depășit aceste temeri”.
- Totul are o latură psihologică. Uite, există o latură de “street football”, de fotbal în cușcă. Copiii joacă pe beton, în niște cuști. Imaginile sunt de la academia lui Ajax. Acum, baza lui Chelsea (n.r - baza Cobham a fost inaugurată în 2007) trece printr-un nou proces de modernizare, se vor investi încă 50 de milioane de lire sterline. Va face și Chelsea terenuri de beton.
În România, există acum tendința să crezi că un copil va deveni mai puternic mental doar stând de vorbă cu un psiholog. Nu spun că nu e benefic, dar creșterea vine întotdeauna din disconfort. Jucătorul trebuie scos din starea lui de confort, dar tot timpul trebuie să ai pentru el tipul de susținere potrivit obstacolului respectiv.
- Care sunt avantajele fotbalului în cuști?
- Replică mult fotbalul de stradă. Jucătorii nu poartă veste, trebuie să ridice capul pentru a-și recunoaște colegii. Mingea nu iese afară, iar fizic e un mare câștig. E solicitant totul. Nu te poți ascunde, trebuie să arăți personalitate. E un exercițiu foarte bun fizic, mental și tehnic. Unele antrenamente încep cu 15-20 de minute de street football. Benfica și Ajax au antrenamente întregi de street football.
- În România, copiii au disconfort. Terenurile sunt proaste, mingile nu sunt grozave, antrenorii țipă și mai dau și o palmă.
- Nu se poate ca un copil să joace fotbal de frică, cu teamă să nu piardă mingea. În Anglia, se pune accent până la 10 ani pe duelurile unu versus unu. Li se permite jucătorilor, sunt încurajați să dribleze. Avem anumite jocuri în care dacă un copil driblează doi adversari și apoi marchează i se vor acorda două goluri. Dacă driblează trei jucători și dă gol i se acordă trei goluri.
În fotbalul de astăzi, capacitatea de a domina duelurile unu la unu e mult mai importantă decât a fost în trecut. E crucială. Apărările sunt mai organizate, spațiile sunt mult mai restrânse. În fotbalul românesc, foarte puțini jucători au capacitatea de a dribla cu adevărat.
Copiii în Anglia sunt mult mai responsabili de când sunt mici, se maturizează mult mai repede. Ține și de educație, ține și de cultura socială. Am fost șocat când un copil de 6 ani a venit să mă întrebe ce ar trebui să lucreze pentru săptămâna viitoare. El, nu părinții lui.
- Samuel Rociu, fost scouter Chelsea
„Un licențiat Pro din România nu e primit la interviuri afară”
- Cum e afară profilul unui antrenor de copii și juniori? În România sunt mulți foști fotbaliști care consideră că o carieră la profesioniști îi recomandă automat pentru meseria de crescător de talente.
- Eu mi-am luat licențele în Anglia. O să spun ceva ce nu o să spună nimeni oficial. În Anglia, dacă te duci cu o licență Pro obținută în România și nu ai avut experiență la un club de afară nu ești primit nici la partea de interviu. În schimb, dacă ai licența B obținută în Anglia ai mari șanse la o academie din Anglia. Se pune preț pe țara unde se obțin licențele.
Fotbalul se poate dezvolta doar investind în antrenori, aici cred că se face diferența între țările care produc fotbaliști și cele care nu produc. Eu l-am avut antrenor pe Frank O’Brien, lucrează în academia lui Chelsea de 30 de ani. E și profesor la federația engleză, le predă antrenorilor. A antrenat 9 jucători care au câștigat Liga Campionilor în ultimele 3 sezoane. Omul este o legendă. Jamal Musiala de la Bayern îl sună și acum cu videocall pe Frank să-l întrebe cum i se pare că a jucat. Frank se uită la meciurile lui Musiala de parcă ar fi copilul lui. Uite, îți mai spun ceva…
- Te rog.
- Dan Ashworth care e acum director sportiv la Newcastle și care a fost director tehnic la Brighton. Înainte de asta a fost director pe zona de dezvoltare la federația engleză (n.r. - între 2012 și 2019, Ashworth a contribuit la un plan de dezvoltare care a adus rezultate importante naționalelor Angliei). El nu a venit la federație spunând că le știe pe toate. A adus specialiști din Belgia, Olanda, Spania, i-a plătit și le-a cerut să creeze fiecare un concept tehnic. A luat toate aceste concepte și a făcut propriul concept. Am avut un masterclass cu el acum o lună la universitatea la care studiez și l-am întrebat. Mi-a spus că, deși englezii sunt inventatorii fotbalului, au trebuit să admită în 2012 că sunt multe alte țări care dezvoltă jucătorii mai bine decât ei. Au renunțat la orgoliul lor tradițional și au important cunoștințe de la belgieni, spre exemplu.
- Cu Dan Ashworth director tehnic timp de 3 ani, Brighton a adoptat o politică de recrutare care i-a adus 400 de milioane de euro din vânzări de jucători în ultimele trei sezoane.
- Corect. Ashworth exact asta spune la cursurile lui. Că trebuie investit în educarea antrenorilor. La nivel de federație, sunt convins că ai buget să plătești pentru o săptămână un director tehnic de la academiile lui Chelsea, Ajax, Benfica să-ți facă un concept tehnic.
Cât câștigă un antrenor de copii la Chelsea
- Îmi permit să te întreb care e nivelul de salarizare la academia lui Chelsea?
- Sunt antrenori care lucrează două-trei ore pe săptămână. Eu am lucrat full-time, câștigam câteva mii de lire. Aproape 4.000 de lire pe lună, cu bonusuri și ore suplimentare. Nimeni nu se plânge de salariu. Pe lângă bani. sunt oportunități care apar. Fiecare antrenor are un plan de dezvoltare personală. Tu ai mentorul tău și îi spui obiectivele tale. Când am părăsit clubul, am avut un interviu de plecare în care m-au întrebat de ce plec. Le-am spus că totul a fost perfect, dar plec pentru că vreau să lucrez în administrație. Mi-au zis să-mi termin masterul și să mă întorc, că îmi vor găsi un job în administrație. Contează caracterul și personalitatea unui antrenor.
- E o idee pentru academiile serioase din România să recruteze antrenori tineri străini care fac licențele în Anglia, Franța, Belgia, Olanda? Antrenori care poate n-au jucat fotbal la un nivel ridicat dar care au făcut o școală serioasă și au cunoștințe mult peste cele ale românilor veniți direct din iarbă…
- Nu doar că mi se pare o idee, ci pe termen scurt este singura idee valabilă.
Din punctul meu de vedere, cluburile din România, Ucraina, Lituania au o singură șansă de a concura cu cluburile mari și ea se numește departamentul de scouting și academia. Uitați-vă ce face Benfica, ce face Dinamo Zagreb, ce face Salzburg. E singura șansă. OK, niciodată un club din România nu va vinde mai mult tricouri decât cluburile mari din occident, dar poate recruta copii mai bine. Poate dezvolta mai bine copiii.
Personal, cunosc mulți oameni valoroși care au venit cu practică la Chelsea și, din păcate, Chelsea nu le poate oferi tuturor job. Sunt tineri cu universități de top. În Anglia, în universități partea de antrenorat și de analiză a performanței este de top. Sunt mulți studenți talentați care nu-și găsesc azi loc în fotbalul britanic. Alte țări au preluat deja modelul. Sunt studenți englezi care se duc în Portugalia, în Norvegia, în Danemarca.
- Și înțeleg că nivelul de salarizare nu ar falimenta un club din România. Că asta e mereu un argument contra importului de antrenori străini…
- Nu, în niciun caz. Și sunt mulți cărora le place provocarea asta. Ar accepta sută la sută. Cunosc zeci de persoane foarte valoroase care nu-și găsesc locul în campionate puternice și ar putea veni în România.
Jucătorii din academia lui Chelsea au parte de multe tipuri de antrenori: Development Coaches, Performance Analysts, Movement Coaches, Athletic Development Coaches, Strength and Conditioning Coaches, Lead Coaches, Assistant Coaches, Player Care Specialists, Head of Coaching, Player Insights Lead, Phase Lead Coaches, Physiotherapist, Skilled Mentors precum Claude Makélélé, John Terry și Ashley Cole, Education Support, Mental Support, Loan Player Coach, şi alte câteva roluri pe care e posibil să le omit acum.
- Samuel Rociu, fost scouter Chelsea
Cum își analizează copiii propriul joc
Samuel Rociu a explicat cum tinerii jucători din academia lui Chelsea sunt încurajați să disece jocul fotbaliștilor de clasă mondială care evoluează pe același post cu ei. Copiii trebuie să completeze un Plan Individual de Acțiune (IAP) în care notează fiecare caracteristică importantă din jocul unei vedete internaționale, apoi trebuie să-și acorde note comparative pentru jocul lor.
“Noi ne întrebăm mereu ce e important cu adevărat și ce anume ne furnizează informații valoroase din perspectiva dezvoltării. Fiecare jucător are un plan individual de acțiune în care sunt descrise domeniile de performanță pe care ei vor să le îmbunătățească, nu antrenorii. Li se cere să aleagă un jucător de elită de pe postul lor. Să zicem Haaland. Jucătorul respectiv din academie trebuie să-l urmărească atent pe Haaland și să-i acorde o notă pentru fiecare categorie în parte. După aia trebuie să-și acorde și lui o notă.
Practic asta îl obligă să urmărească în detaliu jucători de nivel mondial, după care le arată ce poate fi realizat prin devotament și prin muncă. Îi ajutăm cu video, iar jucătorii din academie obțin o imagine clară asupra calităților lor. După ce a fost introdus acest plan, jucătorii au devenit mult mult mai interesați de propria lor dezvoltare”, a declarat Rociu la GSP Live.
Cei mai valoroși copii produși de Chelsea n-au jucat pentru club
Printr-o ciudată ironie, cei mai valoroși fotbaliști produși în ultimii 20 de ani de academia lui Chelsea nu au jucat deloc la seniori pentru echipa londoneză. Jamal Musiala (20 de ani) este acum la Bayern Munchen, iar Declan Rice (24 de ani) tocmai s-a transferat la Arsenal de la West Ham pentru 135 de milioane de euro.
Samuel Rociu a explicat de ce Chelsea i-a pierdut pe cei doi: “Povestea lor e puțin diferită. Musiala iubește și azi Chelsea, are mulți prieteni aici. Levi Colwill și cu el sunt foarte, foarte buni, sunt născuți în aceeași zi. Când a venit Brexitul, familia lui a vrut să se întoarcă în Germania. Înainte ca el să joace era vorba că la Chelsea nu joacă niciun tânăr de la academia, dar a venit Frank Lampard. Musiala a plecat exact când a venit Lampard, el credea că nu o să joace niciodată la Chelsea.
Greșeala a fost la națională. El jucase pentru toate naționalele mici ale Angliei, dar Germania s-a mișcat mai repede. La Rice a fost greșeala noastră. S-a considerat că nu poate concura fizic și a fost lăsat să plece. A stat vreo 7 sau 8 ani la academie, până la 14 ani”.
VIDEO Emisiunea GSP Live cu Samuel Rociu
Citește și alte articole:
