FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Se face rău

Articol de - Publicat vineri, 12 decembrie 2008 00:00

Peseiro ameninţă că în cantonamentele din iarnă va miza pe antrenamentele fizice şi va scoate untul din jucători

Deşi e forţat de conducere să părăsească Rapidul, Jose Peseiro a stabilit deja programul de pregătire din pauza competiţională. "Le-am transmis jucătorilor să se odihnească bine în vacanţă, pentru că îi aşteaptă o perioadă grea, cu antrenamente dure" ;), a declarat portugghezul.

Peseiro a explicat şi modul în care a gîndit pregătirea din vară: "Am mers mai mult pe aspectele tactice, pentru a-mi implementa ideea de joc. Asta e filozofia mea: vara tactic, iarna fizic. Aşa se face peste tot şi cînd am sosit în România am presupus că jucătorii sînt bine puşi la punct".

Susţinut de Riciu
Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, îi dă dreptate lui Peseiro şi spune că metoda acestuia se potriveşte cel mai bine campionatului din România: "Vara se face o pregătire echilibrată, cu multe jocuri amicale pentru a închega relaţiile de joc, iar iarna e nevoie în mare măsură de acumulare fizică, abia pe final să se lucreze mai mult cu mingea. Din punctul meu de vedere, portughezul nu a gîndit rău". :)

Jose Peseiro i-a chemat pe jucători la reunire pe 12 ianuarie. După două săptămîni în care se vor pregăti la Pro Rapid, giuleştenii vor pleca într-un cantonament de 15 zile în Portugalia sau în Cipru.

MIRCEA RĂDULESCU
"Avînd în vedere cum e structurat campionatul nostru, cred că în România încă e nevoie de antrenamente fizice tari în pauza de iarnă, aşa cum făcea Steaua la Forban"

JOSE PESEIRO, antrenor Rapid
"Nu ştiu dacă pregătirea fizică precară a fost cauza acelei căderi a noastre, însă acum îmi voi lua toate măsurile pentru ne atinge obiectivele: Cupa şi calificarea în Ligă"

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special

Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis

„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate

ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (1)
 •  12 Decembrie 2008, 12:14

mi se pare corect cum gandeste peseiro se vede k e bun altii sunt javre la rapid. trebuie sal tinem la rapid,el ne mai poate salva. sa plece copos si taher

Vezi toate comentariile (1)
Comentează