FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

Singura temere a lui Adrian Falub înainte de meciul cu Steaua: ”Putem scoate măcar egal”

Falub are două meciuri împotriva Stelei ca antrenor: Sportul - Steaua 2-0 (2008, în Cupă) și Steaua - Alba Iulia 2-0 (2009, în Liga 1)
Falub are două meciuri împotriva Stelei ca antrenor: Sportul - Steaua 2-0 (2008, în Cupă) și Steaua - Alba Iulia 2-0 (2009, în Liga 1)

Articol de - Publicat joi, 23 aprilie 2015 00:00

Antrenorul lui U Cluj a spus ieri că-și pune speranțele în jocul de sîmbătă și a declarat că presiune va fi pe ambele formații.

Meciul dintre U și Steaua de sîmbătă seară, de pe Cluj Arena, este o prefață la finala Cupei României de pe 31 mai, dintre aceleași două echipe.

Pînă atunci, ardelenii joacă să se salveze de la retrogradare, roș-albaștrii caută să-și mențină avantajul, devenit minim, față de ASA Tîrgu-Mureș, care le suflă în ceafă elevilor lui Gâlcă.

- Domnule Falub, cum percepeți acest duel cu Steaua, din campionat?
- Pentru noi, meciul vine într-o perioadă proastă, avem probleme mari, de lot, accidentări, dar și administrative.

- La ce vă referiți?
- Se știe că un jucător ne-a plecat, Gravenberch, nu mai detaliez, să sperăm că restul jucătorilor sînt în regulă.

- Vă este teamă să nu vă mai plece cineva pînă sîmbătă?
- Mă gîndesc cu groază la un scenariu horror, orice e posibil, dar sper să nu fie așa. Haideți să vorbim de altceva, mai bine!

- Presiunea e mai mare pe U Cluj sau pe Steaua?
- Adversarul vine după trei meciuri cu rezultate negative, nu cred că-și mai permite pași greșiți. Totuși, orice punct pentru noi, sîmbătă, va fi benefic. Aș privi rezultatul ca unul pozitiv, pentru că Steaua are o echipă puternică. Nu știu cu ce s-ar mulțumi adversarul, în schimb. Presiune va fi pe ambele formații. Mai ales că noi ne punem mari speranțe în orice meci ca să ne salvăm de la retrogradare, altfel va fi dramatic pentru U Cluj.

- De cine vă este cel mai teamă de la Steaua?
- Nu știu cine va juca la această echipă, dar Steaua are mulți jucători de calitate. Chiar dacă trece printr-o perioadă proastă, nu înseamnă că valoarea jucătorilor nu mai este aceeași.

- Vă gîndiți că poate ați ajuta și ASA Tîrgu-Mureș, echipa la a cărei promovare ați contribuit?
- Eu vreau să ne ajutăm pe noi, că nouă ne arde buza. Tîrgu-Mureș are echipă solidă, își poate purta singură de grijă, are jucători valoroși, care au luat campionate, astfel că sînt acum la alt nivel.

9 puncte din 12 posibile a cîștigat U Cluj în ultimele 4 etape, după victorii la limită, 1-0, cu Rapid, cu CFR Cluj și cu Pandurii

"Nu jucăm în fiecare zi cu Steaua, încă mai trebuie să obținem 60 la sută din punctele rămase în joc, nu ne permitem pași greșiți, așa că vom evolua cu încrîncenare sîmbătă"
Adrian Falub, antrenor U Cluj

Citește și:
S-a dat în spectacol cu Marcos Baghdatis pe arena Margaret Court de la Australian Open!
Tenis
S-a dat în spectacol cu Marcos Baghdatis pe arena Margaret Court de la Australian Open!
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
Liga Campionilor
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Stranieri
Surpriza uriașă din Alanya: ce am găsit acasă la Ianis Hagi » „Prințul” captiv în raiul pensionarilor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (10)
valiza.epo
valiza.epo  •  23 Aprilie 2015, 09:08

Sigur ca puteti. Daca i-au batut Rapidul si Otelul, o victorie a voastra este normala, mai Adriane! Problema este... situatia voastra se vasalitate fata de FCSB. Vi se da voie sa nu pierdeti?!

valahu_ucl_moti
valahu_ucl_moti  •  23 Aprilie 2015, 12:56

punctele vi le ati luat de la pandurii nu va mai vaitati

raducallin
raducallin  •  23 Aprilie 2015, 11:15
Postat de oviatapentrusteaua pe 23 Aprilie 2015, 09:40

Falub asta este reprezentativ pt ardeleni, este de o inteligenta sclipitoare, ca si Emil Poc sau Alina Bica.

Ce vroiai sa zica ? Trebuie sa dau punctele fcsb-ului , n-am ce face. Oricum le recupereaza la viitura.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează