Articol de Dan Udrea - Publicat sambata, 22 martie 2008 00:00
Alexandru Deaconu. Fluierul său prelung dinminutul 74 al derby-ului Rapid - Steaua a aruncat în aer fotbalul românesc. Gazeta Sporturilor vă prezintă povestea nefardată a lui Deaconu, din momentul intrării lui în fotbal şi pînă astăzi.
La 36 de ani, Alexandru Deaconu a strîns deja istorii cît pentru un film. El a făcut armata la Steaua, a jucat în Ghencea la juniori, a fost înaintat în grad de club, apoi a ajuns la Mizil.
S-a apucat de arbitraj în 1992, a arbitrat primul meci din Liga 1 în 2000 şi este, conform CCA, "arbitrul momentului", dar şi o prezenţă respectată în middle managementul companiei Philip Morris, unde a urcat treaptă cu treaptă.
El a devenit cel mai analizat om al ultimelor 48 de ore din spaţiul public românesc, apreciat sau contestat.
Deaconu a jucat fotbal la juniorii Stelei şi a făcut armata în Ghencea, dar după Revoluţie s-a decis să intre în arbitraj, susţinut puternic de Mircea Sandu
A fost junior la Steaua
Primul contact al actualului arbitru cu fotbalul a fost momentul în care tatăl său l-a înscris la o grupă de copii de la Steaua. Era la jumătatea anilor '80. Deaconu avea doar 13-14 ani. Tatăl său, Gelu Deaconu, care era magazioner la stadionul Republica, l-a dus de mînă în Ghencea. Datorită fizicului său, Alexandru a jucat fundaş central, însă n-a reuşit să se impună şi nu l-a convins pe antrenorul Florin Marin că merită să rămînă la Steaua.
A primit grad în armată
A beneficiat însă de alte avantaje. Tocmai pentru că era la Steaua, Deaconu şi-a satisfăcut stagiul militar la unitatea din cartierul Ghencea, la doar doi paşi de casă. Şi tocmai pentru că era la juniorii republicani ai roş-albaştrilor, Deaconu a primit şi grad în armată, fiind sergent-major.
Împrumutat la "satelit"
Cariera fotbalistică a lui Deaconu la Steaua nu a prins însă contur. După Revoluţie a fost împrumutat la "satelitul" Steaua Mizil, însă nici acolo evoluţiile lui n-au fost mai bune. A mai încercat o dată la Oţelul Galaţi, echipă la care a dat probe, însă n-a fost oprit în lot.
În arbitraj din 1992
Atunci a fost momentul în care s-a decis să intre în arbitraj. Era 1992 şi avea doar 20 de ani. El a urcat repede treptele meseriei. A promovat în "C", în "B" şi apoi în Liga I, unde a debutat în 2000.
Filiera tatăl-FRF-Mircea Sandu
Avîndu-l în spate şi pe tatăl său, ajuns magazioner la FRF, Deaconu junior a fost susţinut puternic de Mircea Sandu. Mai întîi a promovat pe lista FIFA la 1 ianuarie 2005, luîndu-i locul lui Anton Heleşteanu, după care, de cînd Lupescu a trecut la sectorul delegări, a început să fie trimis constant şi la derby-uri, el conducînd în acest campionat partidele Steaua - Rapid 0-0, Steaua - Dinamo 1-0 şi Rapid - Steaua.
Antrenamente în Ghencea
Zi de zi, Deaconu îşi face antrenamentele pentru menţinerea formei fizice la stadionul Steaua, stadion pe care a păşit prima dată în urmă cu peste 20 de ani, cînd a şi îmbrăcat tricoul roş-albastru.
Promovat de UEFA
Susţinerea puternică a lui Mircea Sandu l-a propulsat şi la UEFA, for care l-a promovat în decembrie 2007 în a treia categorie valorică a forului continental. Astfel, el este, alături de Balaj, în spatele lui Tudor, ajuns în Premier Class.
Lucrează la Philip Morris
În afara arbitrajului, Deaconu are o situaţie financiară foarte bună. Explicaţia? Lucrează la o firmă cu nume, Philip Morris. Şi-a depus CV-ul la doar cîteva săptămîni după ce respectiva societate a intrat pe piaţa din România. La început a lucrat ca merchandiser, adică era trimis să aşeze marfa în rafturi. A urcat însă rapid şi a "ars" toate etapele: agent de vînzări, responsabil de vînzări, ajungînd să fie manager pe Bucureşti.
Salariu: 80 de milioane
Tocmai pentru că este văzut ca unul dintre oamenii importanţi ai firmei, are şi un salariu pe măsură: 80 de milioane de lei lunar, echivalentul a două baremuri la meciuri oficiate în Bucureşti. În plus, a primit şi maşină de serviciu, un Ford nou-nouţ. Pentru că s-a angajat la o firmă multinaţională, el a învăţat de unul singur limba engleză. N-a făcut meditaţii, ci doar cu ajutorul cărţilor, lucru care l-a ajutat mult şi atunci cînd a fost propus pentru accesul pe lista FIFA.
Stă într-un apartament repartizat de Miliţie
Alexandru Deaconu locuieşte într-un apartament în Cartierul Ghencea, la 300 de metri distanţă de stadionul Steaua. Tatăl său, Gelu Deaconu, a primit acolo locuinţă în 1983 din partea Miliţiei Bucureşti. El era magazioner la stadionul Republica, unde evolua Victoria Bucureşti, al cărei antrenor era Titi Teaşcă.
Gelu Deaconu l-a rugat pe Teaşcă să-i facă rost de un apartament, iar solicitarea a ajuns pe masa lui Marin Bărbulescu, şeful Miliţiei Bucureşti, care a acceptat imediat. După '90, Deaconu a rămas în apartament cu sora sa, iar în urmă cu cîţiva ani i-a cumpărat acesteia, care e actriţă în Piteşti, o altă casă, acum el locuind alături de soţia şi fiul său.
"Am date că Deaconu este un tip serios, moral, profesionist. E acuzat de trecut roş-albastru? În tur, după Steaua - Rapid 0-0, nu era acelaşi arbitru care făcuse armata la Steaua?"
Ion Crăciunescu
105 meciuri a arbitrat Deaconu în Liga I în perioada 2000-2008
3 ani au trecut de cînd Deaconu a fost promovat pe lista FIFA