FOTBAL  »  Superliga  »  VIOLAMANIA.RO

Soluţia lui Sandu

Articol de - Publicat sambata, 13 septembrie 2008 00:00

Preşedintele FRF i-a sfătuit pe timişoreni să dea în judecată TAS-ul pentru a-şi recupera cele 6 puncte

În conferinţa de presă de ieri, Mircea Sandu a făcut referire şi la "cazul Timişoara". "Mi se par absurde decizile luate de TAS, dar noi trebuie să le respectăm. Nu puteam risca eliminarea echipelor româneşti sau a «naţionalei» din competiţiile europene. Eu văd o singură cale de rezolvare pentru cei de la Timişoara. Să ceară o revizuire la TAS sau chiar să dea în judecată această organizaţie. Eu nu pot să-i ajut cu nimic!", a declarat preşedintele Federaţiei. Mai mult, Sandu a zis că l-a reclamat pe Marian Iancu la Comisia de Disciplină şi îl va acţiona în instanţă pentru faptul că a spus că i-a dat şpagă.

"Nu mai pot eu că m-a reclamat Sandu la Comisia de Disciplină! Să nu-mi ia viaţa, în rest accept orice", a fost răspunsul patronului lui Poli. Iancu l-a ironizat apoi pe preşedintele FRF: "Cînd vedeam cum citeşte Sandu de pe foaie, parcă o vedeam pe Abramburica, atunci cînd era mică. Acolo sînt nişte acte clare. FRF a emis un act fals şi ne vom judeca din cauza asta. Am depus toată documentaţia la Comisia de Apel a FIFA".

"Justice for Poli!"
Miercuri, în timpul meciului Feroe-România 0-1, un suporter al "tricolorilor" a intrat pe teren cu un banner, pe care l-a abandonat pe gazon, înainte de a fi scos din stadion de stewarzi. Acesta este un suporter timişorean, se numeşte Bogdan Herzog şi a călătorit pînă în Insulele Feroe pentru a atrage atenţia asupra situaţiei grele prin care trece echipa sa de suflet, Poli. "Vreau să înţeleagă toţi că protestul a fost îndreptat împotriva FRF. Am ieşit de pe teren şi am lăsat acolo banner-ul pe care scria «Justice for Poli!» pentru că nu am vrut să mă dau în spectacol", a povestit Bogdan. (Mihai Mateaş)

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (5)
 •  13 Septembrie 2008, 20:00

Nu trebuie sa va elimine FIFA din competitii,este Dumnezeu sus si deja lucreaza pentru asta.Deocamdata v-a scos din toate competitiile echipelor nationale.Acum urmeaza si cele de cluburi si dupa asta va da si pe voi jos si va baga la zdup

 •  13 Septembrie 2008, 12:11

Atentie la sfaturile lui Sandu, sant probabil niste sfaturi strambe ca sa mai pierdem procese si eventual niste puncte. "S" DE LA SANDU ESTE SEMNUL SARPELUI... SSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS....:(((

 •  13 Septembrie 2008, 09:44

Trisorul este Sandu, nu Piti!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează