FOTBAL  »  Superliga  »  SPECIAL GSP

Stadioanele atrag suporterii, autorităţile locale distrug jucătorii! » Patru jucători s-au accidentat grav pe noile arene

Prepeliță (stînga) s-a accidentat la
Cluj și nu va mai juca deloc în acest
campionat Foto: Jurnalul Național +10   FOTO
Prepeliță (stînga) s-a accidentat la Cluj și nu va mai juca deloc în acest campionat Foto: Jurnalul Național

Articol de GSP - Publicat joi, 15 martie 2012 00:00 / Actualizat joi, 15 martie 2012 09:58

Arena Naţională, Cluj Arena şi "Ilie Oană" din Ploieşti au costat împreună peste 250 de milioane de euro, au devenit rapid cele mai atractive stadioane pentru suporteri, însă din cauza celor care le administrează 4 jucători români au avut parte de accidentări horror


Prepeliţă riscă să-şi încheie cariera la nivel înalt din cauza gazonului pe Cluj Arena, stadion inaugurat în urmă cu doar o jumătate de an. Stelistul s-a operat ieri dimineaţă la Spitalul Militar din Bucureşti, intervenţia chirurgicală fiind efectuată de fostul medic al Stelei pînă în 2002, Ionuţ Codorean, unul dintre cei mai buni chirurgi ortopezi din ţară.

Lui Prepeliţă i-a fost refăcut ligamentul încrucişat anterior, care s-a rupt, şi, de asemenea, i-au fost suturate ambele meniscuri. Prepeliţă va lua o pauză de minimum o jumătate de an, urmînd să piardă şi jumătate din turul viitorului sezon!

Mijlocaşul Stelei nu e singurul fotbalist român care ajunge victima unui gazon sau a modului în care e organizat un meci pe un stadion administrat direct de o Administraţie Publică. Toate cele 3 stadioane construite în 2011, Arena Naţională, Cluj Arena şi Ilie Oană din Ploieşti, deşi au atras suporterii la stadion, devenind lideri în topul audienţelor în România, la mare distanţă de restul stadioanelor, au provocat, din cauza administrărilor defectuoase pe care primăriile din respectivele oraşe le-au avut, accidentări horror pentru fotbalul românesc.

Cluj Arena
1. Lui Prepeliţă i s-a blocat piciorul în terenul execrabil
În minutul 18 al meciului U Cluj - Steaua 0-1, Prepeliţă a sărit într-un duel aerian şi, la aterizare, piciorul i-a "fugit" din cauza denivelărilor masive de pe suprafaţa de joc. A acuzat dureri, însă a continuat să joace. Peste 75 de secunde, terenul execrabil i-a fost fatal. S-a întins după o minge, iar piciorul stîng i-a rămas înfipt într-o brazdă desprinsă din teren. Piciorul practic s-a răsucit de la genunchi, iar verdictul a fost dur: ruptură de ligamente încrucişate, una dintre cele mai dure accidentări care pot apărea pentru fotbalşti. Cine se ocupă de gazonul de pe Cluj Arena? Consiliul Judeţean Cluj.

500.000 de euro a costat gazonul de pe Cluj Arena, cu tot cu instalaţia de încălzire de sub gazon şi cu drenajul aferent

Arena Naţională
1. Săpunaru, rupt de gazonul lui Oprişan
La chiar primul meci de pe Arena Naţională, cel cu Franţa, de la începutul lui septembrie, Săpunaru s-a accidentat exclusiv din cauza terenului pus de Adrian Oprişan. "La încălzire, am făcut un sprint şi atunci cînd am schimbat direcţia, piciorul stîng mi-a rămas afundat în iarbă. Am simţit imediat că ceva nu e în regulă, am chemat doctorul şi s-a constatat că nu mai pot juca", a explicat Săpunaru după joc. Accidentarea l-a scos din echipă la Porto, a pierdut postul de titular, şi de atunci nu a mai revenit niciodată ca titular indiscutabil.

2. Tibi Bălan, rupt de gazonul olandezilor
La începutul lui noiembrie, la meciul Steaua - Chiajna 2-1, Tibi Bălan s-a accidentat din cauza gazonului şi a fost schimbat în minutul 38. Accidentarea a fost una serioasă, pentru că Bălan a stat departe de gazon aproape o lună, a pierdut echipa şi n-a mai jucat nici un meci ca titular de atunci.

Cine s-a ocupat de gazonul de pe Arena Naţională pînă la finalul lui 2011? ALPAB, direcţie din cadrul Primăriei Bucureşti.

3 gazoane diferite schimbă Arena Naţională în decurs de mai puţin de un an: primul schimbat după un singur meci, al doilea a rezistat 6 luni, cel de-al treilea fiind pus special pentru finala Europa League

1,35 milioane de euro e suma care s-a băgat în cele 3 gazoane de pe Arena Naţională: cel al lui Oprişan a costat 100.000 de euro, cel pus de firma olandeză a fost un sfert de milion de euro, iar cel care va fi montat acum, plus instalaţia de fotosinteză, costă încă un milion de euro

Ilie Oană
1. Galamaz, aproape de o dramă din cauza organizatorilor
În toamna lui 2011, la meciul Petrolul - Steaua, spre finalul primei reprize, un spectator a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul pe Galamaz. I-a provocat o fractură de os zigomatic, iar dacă lovitura ar fi fost cîţiva milimetri mai sus, i-ar fi putut fi fatală stoperului Stelei. Scena a fost posibilă din cauza firmei de pază şi a stewarzilor, care n-au intervenit să-l oprească pe respectivul fan. După acel incident, s-a decis ca Petrolul să joace cu porţile închise 6 partide.

Cine se ocupă de organizarea meciurilor pe "Ilie Oană"? Primăria Ploieşti.


Un gazon, mai ieftin ca investiţia în Prepeliţă
Cît costă să realizezi o suprafaţă bună de joc, inclusiv cu drenaj şi instalaţie de încălzire subterană? În jur de 250.000-300.000 de euro, atît cît a cheltuit şi Steaua în 2006 cînd a făcut pe Ghencea o asemenea investiţie. Suma e mai mică decît cea pe care Prepeliţă a încasat-o deja de la Steaua în cele 8 luni petrecute la roş-albaştri. A luat 200.000 de euro primă de instalare, plus 80.000 de euro salariu, la care se adaugă 25.000 de euro prime de calificare în grupele şi apoi în primăvara Europa League, deci un total de peste 300.000 de euro.

La Cluj, investiţia privată bate investiţia pe bani publici
Dacă gazonul de pe Cluj Arena se prezintă în condiţii deplorabile, tot la Cluj, dar pe arena CFR-ului, terenul se prezintă în condiţii ireproşabile. "Pentru că acolo, de teren se ocupă cei de la CFR, e stadionul lor pe 49 de ani, cînd vor să dea drumul la încălzire, dau, cînd vor să-l deszăpezească, o fac. Pe Cluj Arena trebuie aprobări peste aprobări de la administraţia locală, care pot dura şi zile, de exemplu pentru a da drumul la instalaţia de încălzire", a explicat unul dintre şefii lui U Cluj.

Cele 3 stadioane noi bat tot în topul audienţei în Liga 1
Echipa Medie pe noul stadion Meciuri disputate cu porţi deschise
1. Steaua 29.762 (Arena Naţională) 8
2. Petrolul 11.375 ("Ilie Oană") 3
3. U Cluj 11.333 (Cluj Arena) 6
4. Dinamo 7.100
5. Rapid 6.400
6. CFR 6.100
7. Oţelul 6.000
8. Voinţa 5.700
9. Pandurii 5.500

7.700 a fost media de spectatori a Stelei la meciurile de pe teren propriu din acest sezon pînă ca echipa să se mute pe Arena Naţională, unde are o medie de 4 ori mai mare

2.666 de spectatori a fost media de asistenţă a Universităţii Cluj la meciurile de pe teren propriu din acest sezon pînă ca echipa să se mute pe Cluj Arena, unde are o medie de 5 ori mai mare

Cît au costat cele 3 stadioane
Arena Suma (euro)
Arena Naţională 190.000.000
Cluj Arena 45.000.000
"Ilie Oană" 17.500.000

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (4)
denethorj
denethorj  •  15 Martie 2012, 12:17

Sa traiasca Gabi Oprea ca le-o trage la stelemisti! Daca va place VOTATI U.N.P.R. !!!

steaua.bucuresti
steaua.bucuresti  •  15 Martie 2012, 11:35

Stadioane care s-au investit o groaza de bani , din pacate s-a uitat pentru ce au fost construite si starea gazonului arata destul de jalnic .

terminatorul2
terminatorul2  •  15 Martie 2012, 10:42
Postat de dumasco pe 15 Martie 2012, 10:29

Vrem gazon de 5 stele !

Acel gazon este numai in Ghencea .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează