FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua îi dă 600.000 de euro lui Boloni, răspunsul pînă marţi: "Nu aşteptăm mai mult, că aşa am făcut şi cu Hagi"

Ladislau Boloni e preferatul lui Becali pentru banca tehnică a Stelei
Ladislau Boloni e preferatul lui Becali pentru banca tehnică a Stelei

Articol de GSP - Publicat luni, 06 iunie 2011 00:00 / Actualizat luni, 06 iunie 2011 14:31

UPDATE 14:15 - Gigi Becali a declarat astăzi că i-a făcut o ofertă scrisă lui Ladislau Boloni. Finanţatorul Stelei a dezvăluit şi salariul pe care este dispus să i-l dea tehnicianului, dar şi primele de obiectiv.

"I-am făcut o ofertă lui Boloni, el este prima opţiune în acest moment. I-am trimis oferta pe mail, e vorba de 50.000 de euro pe lună pentru un sezon, cu o primă de un milion pentru calificarea în Liga Campionilor. El mai are încă un bonus de 100.000 pe care îl poate cîştiga foarte uşor, printr-o calificare acum în grupele Ligii Europa", a declarat Becali, care a menţionat că aşteaptă răspunsul în cursul acestei zile sau marţi.

Finanţatorul stelist a menţionat că dacă Ladislau Boloni va cîştiga titlul Ligii I cu Steaua i se va prelungi contractul automat şi i se va dubla salariul. "Boloni a cerut oferta pe mail. Dacă el cîştigă campionatul se dublează salariul şi se prelungeşte automat. Dacă nu, la revedere", a mai spus Becali pentru Mediafax.

Becali a precizat că oferta transmisă lui Boloni este valabilă doar pentru două zile. "I-am transmis că noi nu aşteptăm, să zică da sau nu. Că aşa l-am aşteptat şi pe Hagi dacă se duce la naţională, că eu ştiam, şi de asta nici n-am zis nici o vorbă. Să nu-l pun în postura să mă plimbe, să mă mintă. Prima opţiune e Boloni. Aşteptăm contraofertă, un răspuns de la el cînd o va primi. Spune da, facem tot ce am zis pe hîrtie", a explicat el.

Becali a menţionat că PAOK Salonic este clubul care îl mai ofertează pe Boloni. "Cred că dacă nu o să i se accepte condiţiile de la PAOK Salonic, nu-i îndeplinesc condiţiile, atunci cu siguranţă va accepta oferta Stelei. Eu ştiu că de la Salonic are o ofertă de 800.000 de euro. Aici are 600.000, dar el cîştigă campionatul şi dacă merge în Liga Campionilor cîştigă un milion", a explicat Gigi Becali.

CITEŞTE AICI CUM A REACŢIONAT BOLONI CÎND A FOST ÎNTREBAT DESPRE INTERESUL STELEI!

Deşi perioada de pregătire se apropie cu paşi repezi, steliştii îşi caută încă antrenor.

Gigi Becali e decis să nu mai repete greşelile din trecut şi îşi ia tot timpul necesar pentru a stabili noua conducere tehnică. Şeful din Ghencea spune că prima sa opţiune este Ladislau Boloni, fostul tehnician al lui Lens, şi declară că evită să discute cu tehnicienii din străinătate, de teama că aceştia nu se vor adapta în România.

"Avem mai multe variante pentru postul de antrenor, atît din Italia cît şi din România. O să discut cu Badea, de la Cluj, şi cu Grigoraş, de la Pandurii. Avem soluţii, dar preferăm să aşteptăm, ca să luăm cea mai bună decizie. L-am sunat şi pe Boloni, dar nu mi-a răspuns. El e prima opţiune şi dacă vine, atunci îl las să lucreze: discutăm peste 6 luni sau chiar peste un an.

Mi-e teamă să nu aduc pe cineva din afară care nu cunoaşte fotbalul românesc. Mi-e teamă să nu aducem un tehnician cu nume şi să păţim la fel ca Vasluiul, la începutul sezonului trecut. E un risc mare să aduci un antrenor cu nume în Liga 1.

În două săptămîni sper să rezolvăm şi problema antrenorului şi a transferurilor. Venirea lui Moraes e sigură, iar Mihai Stoica discută şi cu Codrea şi cu Ghionea. I-am lăsat lui mînă liberă să facă echipa", a spus Gigi Becali la GSPTV.

Finanţatorul din Ghencea a vorbit şi despre situaţia din Giuleşti, spunînd că este gelos pentru că George Copos l-a convins pe Răzvan Lucescu să revină la Rapid. "Nu mă impresionează transferurile Rapidului. Singura mea invidie e că-l are pe Răzvan, sînt invidios tare".

Citește și:
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălcați!”
Superliga
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălcați!”
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Superliga
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Impact instant! A înscris la debutul pentru U Cluj și a făcut liniște în Giulești
Superliga
Impact instant! A înscris la debutul pentru U Cluj și a făcut liniște în Giulești
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (39)
hofer
hofer  •  07 Iunie 2011, 11:14

Nu Loati nu ca te da afara ca pe un Caine. Esti ultimul dintre Campioni de care nu a avut posibilitatea sa-si bata joc. Acum apelez la mindria ta de Ungur nu nu nu te duce, nu da satisfactie.

aethist
aethist  •  06 Iunie 2011, 19:48

Daca nu ma inseala memoria ... acu cateva zile a spus ca Boloni nu are nicio performanta si nu are ce cauta la Steaua si la nationala ... Doamne ... cat de cioban poate sa fie sa faca una ca asta

boss_imperator
boss_imperator  •  06 Iunie 2011, 17:08

Cand luase Dumitrescu echipa , Stoichita era pe la TV si se lauda ca , cu echipa asta el ia campionatul , de ce nu vine acum sa zica lucrul asta ? Acum nu mai este bazat pe el ? STOICHITA unde esti ? Treci la Steaua si ia campionatul ba ! :)

Vezi toate comentariile (39)
Comentează